**Jurnalul meu**
La început, lui Andrei i s-a părut că mama lui pur și simplu se îngrășase. Da, într-un fel ciudat. Talia ei se rotunjise brusc, dar în rest rămăsese la fel. Era stânjenitor să întrebe, dacă nu cumva s-ar supăra. Tata tăcea, privind-o cu dragoste, așa că Andrei a prefăcut că nu observă nimic.
Însă burica ei creștea vădit. Într-o zi, trecând pe lângă camera părinților, Andrei a văzut cum tata o mângâia pe burtă și îi șoptea ceva dulce. Iar ea zâmbea mulțumită. S-a simțit jenat de scena văzută și s-a grăbit să plece.
„Mama așteaptă un copil”, și-a dat seama brusc Andrei. Nu atât l-a surprins ideea, cât l-a șocat. Mama era frumoasă, cu adevărat mai tânără decât mamele colegilor lui, dar sarcina la vârsta ei îi provoca un fel de respingere. Îi era rușine să se gândească. Știa de unde vin copiii, dar să-și imagineze că părinții lui… Ei erau mama și tata lui.
— Tati, mama așteaptă un copil? a întrebat într-o zi, simțindu-se mai în largul lui vorbind doar cu el.
— Da. Mama visează la o fetiță. Probabil e stupid să te întreb, dar ai vrea un frate sau o soră?
— Dar la vârsta asta se mai naște?
— Ce vârstă? Mama are doar treizeci și șase, eu patruzeci și unu. Ești împotrivă?
— M-a întrebat cineva? a răspuns Andrei posomorât.
Tata l-a privit atent.
— Sper că ești destul de mare să ne înțelegi. Mama a dorit mereu o fetiță. Când te-ai născut tu, stăteam în chirie. Mama stătea acasă cu tine, doar eu lucram, abia ne ajungeau banii. Am zis să nu ne grăbim cu al doilea copil. Apoi a murit bunica, și părinții ne-au dat apartamentul ei. Îți amintești de bunica?
Andrei a dat din umeri.
— Am făcut niște reparații și ne-am mutat. Când ai crescut, mama a început să lucreze, banii au fost mai mulți, mi-am cumpărat prima mașină. Am tot amânat fetița, ziceam că mai avem timp. Apoi pur și simplu nu s-a mai întâmplat. Și acum, când nici nu mai speram…
— Sper că va fi fetiță, cum vrea mama. Da, mama noastră e tânără, dar nu e fată. Așa că încearcă să nu o enervezi, să nu o superi. Gândește-te înainte să răspunzi urât. Dacă ai nevoie, vorbește cu mine. Ai înțeles?
— Da, am înțeles, tati.
Apoi au aflat că într-adevăr va fi fetiță. Prin casă au început să apară hăinuțe roz, mici ca de păpuși. A venit și un pătuț. Mama pierdea firul conversației, stând retrasă, parcă ascultând ceva în sine. Și Andrei simțea neliniștea tatălui.
Lui personal, copilul îi era indiferent, cu atât mai puțin o soră. Ce-i trebuiau lui scutece și mocirlă? El nu avea nevoie decât de Ioana Popescu. Dacă părinții mai voiau un copil, e treaba lor. Ba chiar era bine. Se vor ocupa de ea, nu-l vor mai cicăli pe el. Măcar așa avea un folos de la viitoarea soră.
— E periculos? Să nască la vârsta asta?
— Riscul există la orice vârstă. Da, mamei îi e greu acum, față de când te aștepta pe tine. Avea cu treisprezece ani mai puțin. Dar nu trăim în pădure, sunt spitale bune, doctori… O să fie bine, a adăugat tata obosit.
— Când? Cât mai e?
— Ce? Să nască? Două luni.
Dar mama a născut cu o lună mai devreme. Andrei s-a trezit din zgomot. A auzit geamăt și grabă dincolo de perete. S-a ridicat, frecându-și ochii, și s-a îndreptat spre camera părinților. Mama stătea pe patul strâmbat, ținându-se de spate și legănându-se înainte-înapoi, oftând. Tata alerga prin cameră, strângând lucruri.
— Mai ales dosarul cu acte, nu-l uita, a scos mama printre dinți, închizând ochii.
— Mamă, a strigat Andrei, trezit deodată, prinzând agitația din casă.
— Scuză-ne că te-am trezit. E… Unde e „ambulanța”? a întrebat tata în gol.
Golul a răspuns cu un sunet la ușă, și tata s-a repezit să deschidă. Andrei nu știa dacă să se îmbrace sau să rămână lângă mama, pentru orice eventualitate. Dar atunci în cameră au intrat un bărbat și o femeie în uniformă, s-au apropiat de mama și au început să pună întrebări ciudate:
— De când sunt contracțiile? La cât timp? S-au rupt apele? Când o nouă contracție a cuprins-o pe mama, tata a răspuns pentru ea.
Nimeni nu-i ddea atenție lui Andrei, așa că a ieșit pe ușă. Când s-a întors îmbrăcat, mama și tata ieșeau din casă. Mama mergea în halat și papuci. La ușă, tata s-a întors.
— Mă întorc în curând, tu aranjează-te pe aici. Apoi a vrut să mai spună ceva, dar mama a scos un oftat și s-a sprijinit de brațul lui.
Andrei a rămas un timp uitându-se la ușă, ascultând liniștea neobișnuită. Apoi s-a întors în cameră și s-a uitat la ceas. Mai putea dormi două ore. A strâns patul, a pus lucrurile la loc și s-a dus în bucătărie. Tata s-a întors când Andrei se pregătea de școală.
— Ei, a născut? a întrebat el, încercând să ghicească din privirea tatălui.
— Nu încă. Nu m-au lăsat înăuntru. Toarnă-mi ceai.
Andrei i-a pus ceașca și a făcut niște sandviciuri.
— Plec?
— Du-te. O să sun când se întâmplă ceva, a promis tata.
Andrei a întârziat la școală.
— Popescu ne onorează cu prezența. De ce ai întârziat? a întrebat profesorul de matematică.
— Am chemat ambulanța pentru mama, au dus-o la spital.
— Scuză, ia loc, s-a înmuiat profesorul.
— I-a născut mama! a strigat Mironov, și clasa a izbucnit în râs. Andrei s-a întors
