Femeia și-a dat nepotul nou-născut unor străini. Iată ce s-a întâmplat
În vis, el vedea aceeași căsuță și femeia, asemănătoare cu cea care-l întâmpina acum… Avea aceste vise când era copil bolnav și plângea. Pentru că femeia aceea nu avea față, doar ochii străluceau ca niște luminițe. Îi era frică de ea, i se părea un fantomă. Atunci plângea și o striga pe mama. Mama se culca lângă el, îl boteza și îl strângea la piept…
Viața merge înainte. Semănătorul
De multă vreme, semănătorii ocoleau casa ei. Copiii aleargă acum acolo unde primesc o monedă, nu o plăcintă săracă. Țuica de la Marfa nu e nici ea prea bună e de casă… Doar Fedică, vecinul, când se îmbată bine prin sat și abia mai ține pe picioare, se întorcea la ea:
Hai, să semănăm, pentru noroc, pentru sănătate, pentru anul nou… toarnă, Marfă dragă! bolborosea învățat.
Ea turna și lui, și ea însăși lua o înghițitură sau două cu oaspetele ca să doarmă mai bine. Dacă măcar Fedică ar fi gândit puțin înainte să vorbească, dar mereu apucă unde doare…
Așa, dragă Marfă, trăim și noi… Eu și baba mea ca doi bușteni în pădure! Măcar nu ne supărăm pe nimeni. N-avem pe nimeni și gata! Dar tu ai o fată!
Ai bea și tăcea, ca câinele ăla de pe lanț! Da, am o fată! Chit că nu știu unde, dar am! Așa că du-te acasă și nu mai ciripi! Te-ai îmbătat și tot vorbești! Pleacă deja! mârâia ea la vecin.
Fedică nu se grăbea să plece, deși ea îl împingea deja pe ușă.
Știu de ce ești supărată… Știu… Și toată lumea din sat știe că ai dat nepotul tău unor străini. Spune, nu-i așa? Spune! Mda… Știi ce zic babele prin sat? Ăla băiat îți vine în vis noaptea! De-asta ți se aprind lumânările noaptea, că te temi… Așa-i? Te temi? He-he-he… se uita batjocoritor în ochii ei.
Ascultă! Beatul ăsta puturos! Pleacă! Uită drumul pe aici! Uită-l! Marfa îl apucă de gulerul murdar al hainei și-l trase peste prag ca pe un motan urât.
Ai înnebunit, Marfă dragă! Dar eu doar… lasă-mă! nu se putea elibera din mâinile ei.
Niciodată! Auzi? Niciodată să nu mai vii! strigă după el.
Iar el doar chicotea… Adevărul e că n-a mai venit nici să ceară o înghițitură, nici să vorbească. Poate i-a fost rușine, poate s-a temut. Ea i-ar fi iertat, chiar dacă ar fi venit din nou să semene. Căci, în afară de el, nu mai avea pe nimeni, și cum se zice, e de datoria omului. Nimeni n-a auzit ce-i spusese… Dar spusese adevărul… Și adevărul doare…
Într-adevăr, băiatul îi apărea în vise. Niciodată nu-i putea vedea fața. Doar ochii, ca niște luminițe, străluceau… Stătea pe prag și cerea să semene… dar nu intra mai departe, și nu semăna… De nenumărate ori visase asta, sau poate nici nu era vis…
* * *
Soarele se apropia de amiază, și Marfa știa că Fedică nu va mai veni de data asta. Își aminti supărarea de anul trecut și… parcă simți din nou murdăria de pe haina lui pe degete. Se așeză singură la masă, își turnă un pahar… Sărbătoare!
În curate lătra Răzvan, și ușa scârțâi. Cineva venea.
Sărbători fericite! Pot să semăn? în prag stătea un tânăr frumos.
Marfa sări de la masă și rămase încremenită:
Semănați, dacă ați venit…
Pentru noroc, pentru sănătate… semăna cu grâu străinul.
Marfa nu-l lua ochii de la el. Observă că semăna, dar ochii îi alergau prin toate colțurile. O fura? se gândi speriată. De-ar fi venit măcar Fedică…
Dar voi ce doriți, sau doar să semănați… Mă căutați pe mine? Cine sunteți? întrebă nesigură.
Se cade să cinstești semănătorul, nu-i așa? Dar am și eu destule făcu un pas spre masă și scoase din geantă vin, mezeluri, prăjituri.
Marfa, uluită, scotoci din cuptor oala cu cartofi și slănină și se așeză în fața oaspetelui, care o ajutase atât de bine să pună masa.
Poate e vreun copil al Lenuței… Dar pare prea tânăr. Și de ce l-ar trimite ea… se gândi în timp ce împărțea mâncarea.
Oaspetele umplu paharele cu vin, iar ea nu știa ce să facă. Trebuia să spună ceva…
Se pare că nu sunteți de aici. Pe cine căutați?
Caut… Sunteți Marfa Ivanovna?
Eu sunt!
Soțul dumneavoastră a fost Petru Ivanovici?
A fost… dar a murit…
Iar fiica dumneavoastră e Lenuța Petrovna? Din păcate, nu știu nimic despre ea…
Da… da…
Ei bine, dacă totul e așa, atunci eu sunt nepotul dumneavoastră, Victor… bărbatul se ridică și-i întinse mâna peste masă, să ne cunoaștem!
Lumea i se învârti în fața ochilor… I se ivi brusc chipul băiatului care-i venea în vise să semene. Străinul se uita la ea cu aceiași ochi ca băiatul din vis…
Marfa țipă și se clătină… Dar mâini puternice o prinseră și o așezară pe laviță.
Nu vă temeți de mine! Nu am pret
