Într-o seară, am ajuns acasă obosită, iar ceea ce am găsit m-a lăsat fără cuvinte. Fiica mea, Ana-Maria, își strângea hainele, cosmeticele și aparatura. Am întrebat-o unde merge.
Ana-Maria, la cei 18 ani ai ei, deodată s-a simțit adultă. Chiar am exclamat mirată. Iar ea mi-a zis:
Mamă, mă mut să locuiesc cu Rareș.
Cum adică te muți? Cine e băiatul acesta? Nu vrei să ni-l prezinți? Din ce bani o să trăiești? Are părinți? Mi se pare că te grăbești prea tare, i-am spus.
Mamă, nu mai fi așa! E secolul XXI. Sunt majoră, am viața mea! a răspuns ferm Ana-Maria.
N-am mai zis nimic. Am realizat că nu am ce face, că nu pot schimba decizia ei. O vedeam cum își împacheta lucrurile și în gând mă despărțeam de ele. Oricum nu folosisem mixerul acela de mult. Ana-Maria s-a pregătit și a plecat. Prin fereastră l-am văzut pe tânărul Rareș ajutând-o să-și ducă bagajele la mașină. Dacă a ales viața de adult, să vadă ce înseamnă! O să vedem cum se descurcă. A doua zi am schimbat yală, cine știe ce-i trece prin cap fiicei mele și noii ei iubiri.
Au trecut câteva zile. Ana-Maria nu mi-a dat niciun semn. N-aș fi crezut că va începe viața de adult atât de repede. Dintr-o dată, m-a sunat:
Mamă, poți să plătești taxele de la facultate?
Mi-a părut rău că fiica mea m-a sunat doar pentru bani, nu m-a întrebat măcar dacă sunt bine.
Nu. Ești o tânără independentă. Nu mai vreau să mă amestec în problemele tale.
Bine, mamă! Mulțumesc frumos! Mi-a răspuns ofuscată și a închis.
Exact cum și-a dorit. Acum să vadă cum e viața pe cont propriu.
Am hotărât să transform camera ei în birou. Oricum nu mai locuia cu mine. Am găsit chiar o masă drăguță și niște scaune pe placul meu. Am lăsat acolo patul, dacă se răzgândește și vrea să revină. Poate va avea timp să reflecteze.
După două săptămâni, când mă întorceam de la serviciu, am găsit-o pe Ana-Maria la intrare, cu două genți mari. Era vizibil supărată.
Mamă, de ce nu mi-ai spus că vii acasă?
Mi-a fost rușine, mamă. Nu ești bucuroasă să mă vezi? a întrebat ea cu ochii în lacrimi.
Cum să nu fiu, puiule? Hai, intră în casă.
A intrat și a început să-și așeze lucrurile la locul lor, dar am observat că nu avea aparatul de cafea. Am aflat că l-a lăsat la mama lui Rareș, care i l-a oprit drept plată pentru cazare și masă. Rareș avea treizeci de ani. După ce a aflat că eu nu-i plătesc studiile, Ana-Maria a cerut ajutor de la Rareș. Dar el nu a vrut să-și asume responsabilitatea și n-a plătit nimic pentru ea.
Mă întreb și acum: oare la ce se gândea Rareș când a adus-o pe fiica mea, fără serviciu, în casa părinților lui?
Uneori, viața ne pune în fața încercărilor ca să învățăm pe pielea noastră ce-nseamnă cu adevărat maturitatea. Indiferent cât de mult ne iubim copiii, trebuie să-i lăsăm să facă propriile alegeri unele greșite, altele corecte și să învețe din ele. Așa se clădește un om matur.
Press «Like» and get the best posts on Facebook ↓
