De ce copiii noștri cred că dacă nasc copii, bunicele sunt încântate să le fie bone gratuite. Este oare o regulă scrisă undeva? Nicidecum nu pot înțelege acest lucru.
Am devenit bunică foarte devreme – la 36 de ani. La vârsta asta pentru cineva viața abia începe, însă fiica mea a hotărât că nu mai am drept la viață personală, deoarece sunt bunică – trebuie să o ajut cu copiii ei.
Eu înțeleg când copiii vin în ospeție la bunica în weekend, sau bunica îi vizitează din când în când. Așa a fost la mine. Am născut fiica mea la aceeași vârstă la care și-a născut ea primul copil – la 18 ani. Soțul meu avea 21 de ani, iar noi ne gândeam singuri la viitorul copiilor noștri – fără ajutorul cuiva. Dimpotrivă, îmi amintesc cum ne împotriveam atunci când părinții voiau să ne ajute, sau ne ofereau bani.
Însă fiica mea nu este la fel. Ea se suie deja la mine în cap! Eram de acord să o finanțez în timpul studiilor, dar nu – ea nu voia să învețe, își dorea să se căsătorească. Ei bine, dacă așa își dorește, las-o să o facă. Are deja 18 ani și are dreptul să își aleagă drumul în viață. La vârsta ei, eram deja căsătorită și trebuia să nasc, dar nimeni nu m-a ajutat atunci…
Când fiica a rămas însărcinată, am fost șocată de această noutate, deși am preîntâmpinat-o că e prea devreme și ar fi mai bine să trăiască puțin pentru ea însăși, fiica nu m-a ascultat, deja la 23 de ani ea m-a făcut bunică a mulți copii, iar ea a devenit mamă singură. “Dragul” meu ginere, mi-a părăsit fiica, deoarece nu a rezistat un astfel de comportament. Caracterul fiicei mele era foarte dificil, cu toate acestea, eu îl înțeleg – atâția copii la așa o vârstă…
Fiica mea se comporta urât cu el. Le auzeam certurile permanente, deoarece eram aproape 24/7 la ei, pentru a avea grijă de nepoți. Se certau deoarece fiica mea încă își dorea să se distreze, să meargă la cluburi de noapte și să se odihnească, iar copiii în acest timp îi lăsa pe seama soțului. De acord, astfel de relație nu avea să dureze prea mult. De aceea săracul băiat a fugit, însă ca un bărbat adevărat i-a lăsat fiicei mașina și a promis să plătească pensie alimentară, de asemenea își dorea să se vadă cu copiii.
După cum v-ați dat seama, fiica s-a mutat cu tot cu copiii ei la mine. A fost îngrozitor. Am fost nevoită să mă concediez de la serviciu și să îmi găsesc un job part-time, deoarece trebuia să am grijă de nepoți. În acest timp fiica mea era în “căutarea de sine”.
Aproape că m-am împăcat cu o astfel de viață, însă mi s-a întâmplat o criză de nervi. Prietena mea a venit să mă liniștească și mi-a sfătuit să îi dau drumul copilului, să o las să aibă grijă singură de ea, iar eu o voi ajuta, ca bunică, ci nu ca a doua mamă pentru copiii săi.
Așa și am făcut. La început am decis să vorbesc cu fiica mea. Bănuiam că va fi greu, însă știam că nu trebuie să continui așa! Gata, m-am săturat…
-Draga mea, vreau să vorbesc cu tine pe o temă foarte serioasă, nu te gândi la rău, îți doresc tot binele din lume, însă vreau să înțelegi că nu pot continua așa…- am început conversația.
-Ce încerci să spui, mamă? – a întrebat fiica.
-Ești deja o femeie matură. Ai patru copii, este timpul să te gândești singurică cum o să îi asiguri. Cred că este timpul să îți găsești un loc de muncă, iar eu te pot ajuta cu asta. La locul meu de muncă este nevoie de o vânzătoare, salariul nu este rău și graficul la fel, în timp ce vei lucra copiii vor fi la grădiniță…
-Ce vânzătoare? – m-a întrerupt fiica, fără să mă lase să continui ceea ce voiam să îi spun.
De ce se compoartă așa? M-am străduit să o educ bine în copilărie, mereu o sprijineam, îi ofeream totul…
Din nefericire, conversația noastră așa și nu s-a sfârșit. Până în ziua de azi îmi distrez nepoții… Însă mi se pare că răbdarea mea se va termina în curând, nu voi mai rezista și o voi alunga pe fiica mea cu tot cu nepoții ei. Credeți că sunt nemiloasă? Am încercat să îi arăt că nu procedează corect, însă este timpul să se gândească la viitor…
