Mai am o soră, eram doi în familie, eu și sora mea Adina. Părinții noștri ne-au crescut cu strictețe și mereu ne-au cerut respect, mai întâi față de noi înșine și apoi față de adulții din familie. Mama noastră mereu ne spunea că așa cum te vei trata pe tine însuți, așa te va trata și lumea din jur. Iar lumea, de fapt, sunt rudele noastre, așa e, ea constă din părinții noștri, copiii noștri, soțul sau soția noastră, prietenii și dușmanii noștri.
În această lume, toate au o coeziune. În cele din urmă, noi am crescut oameni buni, pentru că educația noastră a fost și ea calumea. Sora mea a devenit medic, iar eu am devenit un notar bine-cunoscut în orașul nostru. Sora mea este foarte persistentă. În general, dacă își va stabili un obiectiv, cu siguranță îl va atinge. Iată că și-am propus să se căsătorească și să facă un copil. Are deja o meserie pe plac, părinții ne-au dăruit câte un apartament. Așa că sora mea a trebuit să lucreze la capitolul familiei.
Foarte curând scopul ei, sau poate chiar visul, s-a împlinit. Adina s-a căsătorit, avea un soț normal, educat și grijuliu. Cert este că, cu propriile sale principii, dar, de fapt, fiecare le are. Multă vreme au încercat să facă un copil, dar din anumite motive nu le-a reușit. Dar după cinci ani de căsătorie, Adina totuși a născut un băiat. L-au numit Bogdan, parcă pentru că i-a fost dat de Dumnezeu. Copilul într-adevăr era mult așteptat. Adina mi-a propus să fiu nașa lor și eu am acceptat cu mare plăcere. Între timp, Bogdan a crescut, acum are opt ani.
Crește un copil minunat, educat, înțelege limitele, ascultă de părinți și, apropo, învață foarte bine. Odată când mergeam cu copilul cu autobuzul, el i-a oferit locul unei bătrâne. A fost atât de plăcut să văd ce finuț politicos și educat am. Nu știu cum reușește Adina să-și crească fiul în așa fel, dar e foarte fain, visez și eu să-mi cresc așa propriul copil.
