Fosta mea soție a vrut să mă dea în judecată pentru jumătate din casă, dar nu se aștepta că am prevăzut totul din timp

Relația mea cu fosta soție s-a încheiat tot în fața instanței. Nu vreau să arunc vina asupra nimănui, pentru că într-o relație, mereu e vorba de amândoi.
Totuși, adevărul este că a doua mea soție și-a găsit pe altcineva. Un afacerist destul de înstărit, care a venit pe la noi cu ceva ani în urmă și și-a deschis o cafenea micuță în centrul Chișinăului. La început încerca să ascundă relația cu el, dar la un moment dat nici nu se mai fereau.
După aceea a venit la mine și, fără prea multe ocolișuri, mi-a spus că depune actele de divorț și că mă dă în judecată pentru jumătate din apartamentul nostru. Probabil că spera să mă pierd cu firea, să mă agitez, dar apartamentul fusese cumpărat exclusiv din banii mei cinstiți, munciți cu trudă. Ea nu avea nicio legătură cu acel apartament, în afară de faptul că a locuit acolo doi ani. Și acum avea tupeul să ceară ceva ce nu-i aparținea.
Am primit vestea cu o liniște aproape ciudată. Nici măcar nu am încercat să o conving să nu meargă în instanță. Doar am așteptat să-și piardă procesul și să fie nevoită să achite taxa de judecată. Deja aveam experiențe negative cu prima mea soție, când procesul de divorț s-a lungit peste trei ani, doar pentru că nu am reușit să ajungem la o înțelegere. Fiecare întâlnire la tribunal se termina cu scandaluri și reproșuri.
Dar, până la urmă, prima mea soție a reușit ce și-a propus m-a dat în judecată pentru jumătate din tot ce aveam. Și-a găsit un avocat bun de tot. Practic, am rămas fără apartamentul moștenit de la tatăl meu.
Însă cu cea de-a doua soție am acționat mult mai înțelept. Înainte să mă însor cu ea, aveam deja un apartament frumos, renovat cu mâna mea, dar l-am trecut pe numele fratelui meu, omul în care am încredere necondiționată. Așa că, atunci când a fost nevoie să-mi protejez viitorul, nu am mai avut nicio problemă: legal, nu aveam nimic pe numele meu. După prima experiență amară, mi-am promis că nici o femeie nu mă va mai putea păcăli vreodată.
Acum, privesc totul cu detașare. Poate e ceva tipic moldovenesc: să înveți din greșeli și să nu te mai lași păcălit de aceleași promisiuni goale.