Fratele meu, Mihai, s-a căsătorit acum șase ani. De atât timp, nici eu, nici părinții noștri nu am mai călcat pragul casei lor. Toate sărbătorile, zilele de naștere și petrecerile de familie se desfășoară mereu la părinți, în casa lor mare din afara Chișinăului. Mama pregătește mâncare cât cuprinde, pune masa, iar apoi îi trimite pe Mihai și pe soția lui, Ana, acasă cu containere pline de chiftele și salate.
Când Mihai s-a căsătorit, Ana a avut ziua la câteva luni după nunta lor. Mama, plină de entuziasm, a vrut să o surprindă: am cumpărat un tort, am ales un cadru frumos și ne-am pregătit să mergem în vizită. Mama a sunat-o pe Ana să o anunțe, dar ea a răspuns rece că nu plănuiește să sărbătorească. Mama, nevrând să renunțe, a insistat:
— Hai doar să trecem pe la voi, să bem o ceașcă de ceai cu tort! Nu trebuie să pregătești nimic, Anuțo!
Până la urmă am mers. Dar, după ce am ajuns, în loc de o primire călduroasă, am rămas șocați: Ana a ieșit pe hol, bolborosind că în casă *”nu e curat”* și a refuzat să ne lase să intrăm. Am rămas mascați, i-am dat tortul și cadoul chiar pe palier și am plecat. De atunci, toate sărbătorile se țin la sine acasă, iar noi încercăm să nu ne mai gândim la acea situație jenantă.
Ana spusese odată părinților, fără să se sfie:
— Aveți casa mare, aveți loc de oaspeți! Noi stăm într-un apartament cu o cameră, unde mai încăpem și noi?
Abia m-am stăpânit să nu îi spun ce gândesc. Oare într-un apartament mic nu poți primi socrii și ciotul soțului tău? Nu e o adunătură, sunt doar trei oameni! Dar am tăcut, ca să nu stricăm relațiile.
Acum Ana e însărcinată, la luna a cincea. Va fi primul nepot al părinților noștri, iar mama, firește, e nesigură de emoție. Îl sună mereu pe Mihai, îl întreabă cum se simte Ana, dacă are nevoie de ajutor. Dar recent am aflat că Ana, de la începutul sarcinii, și-a dat demisia de la serviciu. Mama s-a panicat:
— Oare îi e rău? Oare are nevoie de sprijinul meu?
Mihai a liniștit-o: Ana e bine, doar a vrut să *”aibă grijă de ea”*. Am rămas nedumeriți. Mihai și Ana mereu au trăit pe picior mare: restaurante, excursii, haine scumpe. Nu au credit pentru casă – apartamentul l-a primit Ana de la bunica ei, așa că banii i-au cheltuit pe placuri. Dar după ce Ana a renunțat la slujbă, veniturile lor s-au micșorat brusc, iar stilul lor de viață a fost pus sub semnul întrebării. Mihai a încercat să-i explice Anei că trebuie să se chibzuiască, dar ea părea incapabilă să renunțe la lux.
Ana i-a mărturisit lui Mihai că și-a dat demisia din teama să *”nu ia vreo boală de la serviciu”*. Prudența ei e de înțeles, dar acum bugetul lor este la pământ, iar ea continuă să pretindă același nivel de trai. Și, pe fundalul tuturor acestor schimbări, Mihai ne-a invitat pe neașteptate la el acasă de ziua lui. Acasă! Noi, cu părinții, am rămas mascați. Tata chiar a glumit:
— Oare am să aflu, în sfârșit, cum gătește nora mea?
Mama s-a bucurat, așteptând cu nerăbdare seara în familie. Am decis să o sun pe Ana să clarificăm detaliile, dar în loc de o discuție calmă, a urmat o isterie. Ana, plângând cu patimă în telefon, a declarat că nu ne vrea în vizită:
— Trebuie să dau cu mătură, să adun, să gătesc! Sunt însărcinată, îmi e greu!
Am încercat s-o liniștesc:
— Ano, nu e nevoie de nimic complicat. Fă niște pâine prăjită, o salată, pune niște pui la cuptor – și asta e tot. Aducem noi un tort. Nu e decât o cină normală, doar că pentru cinci. Care e problema?
I-am sugerat chiar să comandăm mâncare, ca să fie mai simplu pentru ea. Dar Ana a continuat să se plângă că tot trebuie să spele podelele și să aranjeze. N-am mai rezistat:
— Ano, e un apartament mic! Chiar e așa de greu să-l cureți? Doar atunci strângeți când vin oaspeții?
În final, am dat un ultimatum:
— Dacă nu ne vrei, nu venim. Îl felicităm pe Mihai la telefon și gata.
I-am povestit mamei, și ea mi-a dat dreptate. I-am spus lui Mihai despre ce s-a întâmplat, și el a explodat:
— Ana nu lucrează, stă toată ziua acasă! Nu poate să facă o masă și să spele podele? Veniți, și gata! Nu avem bani să comandăm mâncare sau să angajăm pe cineva să curețe, așa că să se descurce singură!
Cuvintele lui au rămas în aer ca un nor de furtună. În cele din urmă, toți am început să ne certăm. Chef să mergem la ziua lui Mihai ne-a trecut de tot. Să vedem mutra supărată a Anei, care o să ofteze teatral și o să răsucească ochii – nu e deloc plăcut. Nu vrem să ne simțim nedoriți în casa propriului frate și fiu.
Dar, în același timp, ne doare inima la gândul că l-am putea supăra pe Mihai. El așteaptă cu atâta nerăbdare ziua asta, vrea să ne adune pe toți la el în casă! Cum să nu mergem, pur și simplu? E ziua lui, și nu el e de vină pentru capriciile nevestei. Suntem într-o poziție imposibilă: să înghițim supărarea și să mergem, riscând să stricăm seara, sau să refuzăm, știind că îi vom frânge inima. Situația pare fără ieșire, iar fiecare decizie ne bagă și mai adânc în acest conflict familial. Ce să faci când dragostea pentru frate se ciocnește cu antipatia față de nevasta lui? Nu știm răspunsul, dar timpul trece, ziua lui Mihai se apropie, și trebuie să luăm o hotărâre.
