Eu și soțul meu locuim la țară. Avem o casă frumoasă, bine întreținută. Soțul meu se străduiește din răsputeri să facă totul ca să arate frumos: coase iarba la timp, mă ajută să curăț paturile de flori, pictează gardul cu vopsea nouă în fiecare an pentru a-l face să pară proaspăt. Mai pe scurt, ne place aici, doar că viața la țară necesită o grijă constantă.
Înainte să cumpărăm această casă, locuiam la apartament. Desigur, viața la apartament este cu mult mai confortabilă, căci implică mai puțină muncă. Dar eu și soțul meu Silviu, din anumite motive ne-am dorit mereu să avem propria noastră curte, propriul nostru teritoriu, o grădină. Așadar, visul nostru s-a împlinit, acum avem propria noastră casă. Și, apropo, avem aer curat. Nu departe de noi, este o pădure. Mergem adesea să strângem diverse fructe de pădure și ciuperci. Într-un an, au fost atât de multe, încât am reușit chiar să vindem niște ciuperci și să facem bani din asta. Dacă o faci constant, poți avea un venit bun. Dar, nu este pentru noi, totuși jobul e cu mult mai important. Oricum le strângem doar când suntem în concediu sau în weekend.
Într-o zi, eu și Silviu am mers la pădure și acolo erau atâtea fructe, încât nu știam ce să facem cu ele. Am adunat două găleți mari. Deja mă gândeam să fac compot sau dulceață. Dar oricum rămâneau multe. Lângă noi locuia un bătrân. Trăia cu fiul și nora lui și doi nepoți. De când ne-am mutat aici, bunicul s-a purtat foarte bine cu soțul meu. Îi dădea diverse sfaturi, apropo, tot ce l-a sfătuit a fost cu adevărat corect și instructiv. M-am gândit în sinea mea, bunicul e bătrân, Dl Spiridon probabil că are nevoie de vitamine. Dar și tensiunea i se ridică uneori și nu iese din casă câteva zile. Așa că am decis să-i duc bătrânului niște fructe de pădure.
Am intrat la el în curte, era gălăgie, copiii se jucau. Dl Spiridon stătea în bucătărie și urmărea ultimele știri. L-am salutat și l-am servit cu fructe de pădure. Mi-a fost infinit de recunoscător, așa că a început să mănânce aceste fructe de pădure foarte repede, părea că îi este foame. Nu mi-a plăcut. M-am gândit, poate că fiul lui vrea ca el să moară de foamete. După acel incident, m-am simțit nelalocul meu. Într-o zi, am văzut cum fiul lui și nora împreună cu copiii luau prânzul în veranda din curte, iar bunicul nu era cu ei. Mi-am dat seama că pur și simplu nu-l hrănesc, nu-l cheamă la masă, nu-l servesc cu nimic. Am decis să-i duc bunicului niște paste și pârjoale, pe care le-am gătit astăzi la prânz.
Era bucuros să mă vadă. I-am dat aceste bunătăți și am plecat acasă cu sufletul curat, ca să nu rămână nimeni flămând. După aceea, m-am dus să mă ocup de grădinărit. A venit seara. Când colo, mă uit, că nora bătrânului își hrănește copiii cu pastele și pârjoalele mele. Am fost foarte revoltată de asta. Cum, ei iau totul de la Dl Spiridon, sau el le-a dat, nu puteam să înțeleg. Acum, nu știu dacă mai are rost să îngrijesc de Dl Spiridon sau pur și simplu să nu mai merg acolo.