Vasile, portbagajul! S-a deschis portbagajul, oprește mașina! striga Olimpia, dar deja înțelegea că totul s-a dus pe apa sâmbetei! Lucrurile le zburau din portbagaj direct pe șosea, iar șoferii care veneau din spate sigur n-aveau nici cea mai mică idee că se împiedică de pachetele lor.
Cadouri și bunătăți, la care au pus deoparte leu cu leu două luni de zile! Cozonaci, pastramă de casă, o bucată zdravănă de cașcaval afumat, și tot ce nici măcar de sărbători mari nu-și permiteau. Sacoșele cu cele trebuincioase stăteau cocoțate sus, de groază să nu se turtească. Erau încărcați până la refuz, se duceau în sat la bunica lui Vasile, să petreacă toate sărbătorile.
Pe drumul spre Suceava era aglomerație teribilă, cine s-a născut leneș, acum își scotea sufletul la volan. Mașinile mergeau lipite, una de coada alteia, mai cu grija melcului decât a iepurelui. Dar, evident, să te oprești brusc era misiune imposibilă. Tot ce a zburat, du-te cu vântul!
Copiii din spate, Andreea și Cătălina, au început să bocănească și ele când au văzut-o pe Olimpia cu ochii cât cepele de necăjită. Olimpia le-a potolit din vorbe, iar Vasile a reușit să tragă pe dreapta, la marginea șanțului, până la urmă tot s-au oprit. Pe moment a părut că poate, poate s-au împins toate pe marginea drumului. S-au întors pe jos pe la șosea, dar degeaba, doar iluzii. Nici rost de căutări inutile.
Lasă, Oly, nu mai pune la suflet, ce-a fost, a fost! Cumpărăm altceva, dacă-i musai. Și-oricum ne descurcăm, o încuraja Vasile văzând-o cum înghite în sec. Hai să intrăm înapoi în mașină, că uite ce ninsoare s-a pornit și se lasă noaptea, iar drumul n-arată a bine!
Dar tot restul drumului, Olimpia n-a scos o vorbă. Ce rost avea să-i țină morală lui Vasile c-a uitat portbagajul pe jumătate închis? Oricum mașina era de când Burebista, de potcoavele șuruburilor abia se mai ținea. În mintea ei se înghesuiau gândurile: ba încerca să nu se mai gândească deloc la tot fasoleul, ba se trezea cu lacrimile scăpând pe obraz. E greu să nu-ți pară rău, când ai drămuit fiecare leu, te-ai străduit, ai strâns… Apoi, ca să pună bomboana pe colivă, și plapuma aceea nouă, pufoasă de-un alb imaculat, luată special pentru bunica Mariei, era tot colo, rămasă printre zăpezile drumului.
Au ajuns la sat tocmai după miezul nopții. Erau siguri că bunica Maria deja a băgat picioarele sub plapumă. Dar, surpriză: în fața casei, felinarul încingea poarta ca un gândac incandescent, și din ogradă a țâșnit direct bunica împreună cu vecina ei, tanti Zoia.
Slavă Domnului că ați ajuns, măi copii! Bunica s-a pus pe pupat și îmbrățișat toată suflarea. Oly, Vasile, măcar sunteți bine, ce ne-am mai rugat pentru voi! Și Andreea, și Cătălina, tot sufletul în palme l-am ținut pentru voi!
Bunico, e totul în regulă, doar că ne-ați dat emoții degeaba, a zis Vasile, în timp ce o trăgea spre casă Hai înăuntru, că ninge de nu vezi la doi pași, și-o să răcești, nu de alta!
Bunica Maria a dat din mână, semn că nici n-o interesează frigul:
Ei dragii mei, tot cu rugăciunile am stat seara asta, cu tanti Zoia aici. Nu râdeți, că-i pe bune. Am avut o vedenie, Vasile dragă, așa clară că am crezut că mă cheamă la raport. Am adormit puțin după masă și visez cum mașina voastră iese de pe drum, zici că trăiesc filmul. M-am trezit leoarcă de frică, inima cât un purice. Nici pe tanti Zoia n-am mai înțeles când mi-a bătut la ușă, că ia că băiatul și nora-s deja la masă la ea, dar voi lipseati. Am stat numai cu pomelnicele să ajungeți cu bine!
Tanti Zoia, mereu cu idei:
Nu-i bine, Marie dragă, dacă visai așa, trebuie rugăciuni, poate reușim să-i întoarcem de drum! Și uite-așa ne-am rugat amândouă, am făcut promisiuni la Sfântul Nicolae să vă păzească, s-avem și noi liniște! Mulțumim Domnului, uite cum ne-a ascultat și-acum toți sunteți acasă, sănătoși!
Adevăr grăiți, bunico, au dat din cap și Olimpia și Vasile iar dacă tot a ajuns bunătățile noastre la alții, fie-le cu bucurie. Poate le-au trebuit mai mult ca nouă.
La Revelion s-au strâns ciorchine la masă, povești, veselie și de-ale gurii încât n-aveai unde pune lingura. Cartofi cu ceapă și boia, castraveți murați, zacuscă de casă, și nelipsitul sarmal cu afumătură. Iar bunica Maria, cu ale ei poale-n brâu, le dădea la copii direct din tavă, tot ai noștri le-ar fi mâncat calde, direct la gura sobei. I-au lăsat pe copchii cu vecinii la săniuș pe derdelușul dintre case, și toți cu ochii la ceas, să nu rateze când vine Moș Nicolae cu daruri sub brad.
Bunica Maria râdea cu toată gura, strângând la piept nepoții, strănepoții, pe ai ei și pe ai Zinei fericirea la casa omului e când toți sunt împreună. Asta-i comoara cea mai mare.
Într-un sătuc uitat de lume, unde ninge peste trei case vechi, două surori bătrâne, Nadia și Viorica, stăteau laolaltă cu vecinul lor, moș Petru. Nu duceau prea mult, viața nu le-a fost niciodată prietenă, dar măcar aveau unii de la altul. Iarna era grea, lemne puține, și cu ce puneau vara la păstrare trăiau iarna. Moș Petru tăiase o crenguță să pună pe post de pom, iar masa era simplă, dar cât de cât să nu simtă stomacu gol.
Pe la prânz, moș Petru se duce să mai strângă niște vreascuri din pădure. Când colo, în nămeți, zărește ceva ce sclipește. Se apropie, trage o geantă zdravănă! O deschide omul și nu-i vine să creadă: și cașcaval, și salam, și o cutie zdravănă cu icre de somn, plus la fund plapuma cea pufoasă și albă ca prima zăpadă. S-a uitat stânga-dreapta, nimic, nicăieri nimeni.
A pus moșul geanta pe săniuță, a cărat-o acasă. A întins plapuma în odaie, a aprins soba, surorile au pus masa. Și ce masă! Poate erau lucruri simple, dar cu darul de la Dumnezeu, totul părea să aibă gustul copilăriei.
N-aș fi crezut să mai gust așa bunătăți vreodată, s-a minunat Viorica.
Nici eu nu mai visam la minuni pe lumea asta, i-a răspuns Nadia.
Ei, a trimis Dumnezeu, se vede că n-am fost chiar uitați. Mai stăm, mai vedem și noi soarele, mai avem și noi ce povesti, a zis cu blândețe moș Petru.
Nu-i cazul să plângem după ce părem că am pierdut. Poate așa s-a îndurat Cel de Sus și ne-a ferit de o primejdie mai mare. Bucură-te de ce poți păstra că viața omului se măsoară nu în ce pierde, ci în ce are aproape, lângă suflet.






