Mama deja s-a supărat pe mine după ce a aflat că rudele soțului meu ne-au invitat la vară la ei. Ei locuiesc la malul Mării Negre, în apropiere de Constanța, și ar fi foarte bucuroși să ne găzduiască pe mine și pe fetița mea toată vara. Desigur că îmi doresc să merg, mai ales că medicul ne-a recomandat să ducem copilul la mare că să nu mai răcească atât de des pe timpul anului.
Dar mama plânge și spune că nu se poate așa ceva, că vara este plină de muncă în grădina de la Lipcani și că nu se descurcă fără ajutorul meu. Ea s-a bazat mereu pe mine. Și nu se ferește să-mi reproșeze că nici anul trecut nu am ajutat-o. Recunosc, anul trecut fetița avea doar câteva luni și nici nu am avut timp de grădină.
Chiar din timpul liceului eram sătulă de grădina mamei. Toată lumea se bucura de vară și vacanță, iar eu trebuia să merg aproape zilnic la grădină, cu o listă zdravănă pregătită de mamă, să plivesc, să ud, să prășesc. Părinții erau plecați cu serviciul, doar în weekenduri veneau la Lipcani. Dar eu aveam timp liber, așa că, zicea mama, dă-i, mamă, o mână de ajutor la grădină.
În vreme ce copiii de vârsta mea umblau pe la Crihana, se scăldau în Prut și jucau volei pe mal, eu eram ocupată să adun buruieni ori să întind furtunul printre rânduri. Și mereu mama găsea ceva de corectat, indiferent cum făceam.
Când am intrat la Universitatea de Stat, am vrut să lucrez vara, să mai strâng niște lei, dar de fiecare dată primeam o repriză de reproșuri de la mama.
După ce m-am căsătorit, mama a încercat să-l convingă și pe soțul meu, Rareș, să pună umărul la grădină. A mers de câteva ori, iar apoi a zis direct că nu are cum, recunoscând că munca nu se termină niciodată și că mai ieftin cumpărăm legumele de la piața centrală din Chișinău decât să pierdem câte o zi întreagă la țară.
Nici eu nu mai mergeam atât de des, deși mama îmi făcea mereu capul calendar. Apoi am rămas însărcinată și munca la grădină a picat din start, căci nu suportam deloc căldura.
După ce s-a născut fetița, practic am sărit tot sezonul de grădinărit, deși mama tot încerca să mă îmbie că poate combinăm una, alta. Dar nici ea n-a mai insistat, văzând ce este cu un copil mic la braț. Totuși, își făcea planuri pentru vara următoare.
Mama zicea că până vara viitoare fetița se va fi făcut mai mare, poate sta ba cu ea, ba cu mine, iar eu aș putea ajuta iar la grădină. În viziunea ei, copilul e fericit la țară, la aer curat, în soare, cu piscină gonflabilă în curte și umbrelă de soare.
Eu nu mă regăseam deloc în planul ăsta, dar nu am zis nimic, să nu amplific conflictul aveam alte vise.
La Anul Nou, ne-am strâns la masa soacrei, unde a venit mătușa sora soacrei și nașa lui Rareș, la care el ține ca la a doua mamă. Mătușa locuiește lângă mare, în Eforie Sud, cu soțul ei. Fiul lor a plecat la muncă în Italia, iar acasă sunt doar ei doi.
Ne-au poftit la ei, să stăm oricâte săptămâni vrem, fără niciun ban. Au spus că le-ar face mare plăcere să fim împreună pe timp de vară.
Inițial am crezut că este doar o politețe, dar apoi mătușa l-a sunat de mai multe ori pe Rareș, rugându-ne să nu uităm, chiar ne așteaptă. Rareș nu poate lipsi toată vara, dar o să-și ia o săptămână la început de iunie ca să ne aducă și una la sfârșit de august ca să ne întoarcă acasă.
Noi ne dorim foarte tare să mergem, mai ales fiindcă medicul chiar a insisat să ducem copilul la mare pentru sănătatea fetiței. Sunt hotărâtă să plec cu ea. Numai mama mi-a stricat bucuria.
Brusc, soarele de la mare e dăunător, copilul n-are ce căuta printre străini, grădina ar fi o binecuvântare pentru sănătatea fetiței. Îmi amintește că anul trecut a muncit singură tot sezonul. Faptul că eu vreau să plec o agită și mai tare.
Fiind sinceri, ce om în toată firea, pus să aleagă între grădină și mare, ar alege să rămână la cartofi? Și, sincer, noi nu avem nevoie de nimic din grădina mamei. Cumpărăm toate legumele și fructele de la magazin ori din piață, iar borcanele cu murături și dulcețuri de la mama stau în beci de ani de zile, nu suntem amatori…
