Sunt rupt în două între două familii și nu știu cum să aleg pe cine să părăsesc.
Pe vremea studenției, m-am căsătorit cu prima mea dragoste, cu Mihaela. A fost o pasiune nebună, un uragan de emoții care ne-a adus în fața altarului. Dup nunta, viața a intrat în rutină: serviciu, casă, gospodărie. Am avut împreună doi copii și, ca orice familie, am trecut prin bune și rele. Au fost clipe de fericire, au fost și certuri, dar ne-am descurcat. Credeam că va fi mereu așa — o viață liniștită, predictibilă. Dar soarta a pus stăpânire pe mine, iar acum mă aflu la marginea prăpastiei, fără să știu cum să ies din capcana în care m-am băgat singur.
Aproape de 40 de ani, în firma noastră dintr-un orășel lângă Iași, a apărut ea — Ana, o nouă colegă. Părea venită din alt univers: tânără, strălucitoare, cu un zâmbet care părea extras de pe coperta unei reviste. Nu puteam să-mi iau ochii de la ea. Gândurile mi se umpleau de ea, iar inima îmi bătea mai tare de fiecare dată când trecea pe lângă mine. Nu mă așteptam ca, la vârsta mea, să mai pot simți o dragoste atât de aprigă, ca un adolescent. Și totuși, Ana îmi răspundea la fel. Privirile ei, flirtul ușor, atingerile întâmplătoare — toate alimentau o flacără pe care o uitasem de mult.
Relatia noastră a devenit o aventură. S-a întâmplat la întâmplare: o întâlnire, o seară, și n-am mai putut opri. Cu Ana, mă simțeam viu, tânăr, liber. În acele momente, nu mă gândeam că o înșel pe Mihaela. Mă simțeam prea bine ca să-mi pese de morală. Ana știa că sunt căsătorit, dar asta n-o oprea. Ne întâlneam pe ascuns, în chirie, în hoteluri, departe de ochii lumii. Nu plănuiam să-mi părăsesc familia — credeam că pot menține două vieți, balansând între ele. A fost o iluzie, dar m-am agățat de ea ca de o salvare.
După câțiva ani, Ana mi-a spus că e însărcinată. Când s-a născut fiul nostru, am fost în al nouălea cer. Ținându-l în brațe, nu-mi venea să cred că mi se întâmplă asta. Viața mea, care părea atât de stabilă, s-a răsturnat cu totul. Retrăiam emoții uitate de mult: emoția, bucuria, senzația unui nou început. Dar fericirii i s-a alăturat și greutatea. Trăiam pentru două familii. Lui Mihaela îi spuneam că plec în serviciu, dar alergam la Ana și fiul nostru. Mă chinuiam, neștiind cum să aleg. Ambele femei îmi erau dragi, fiecare în felul ei. Le iubeam pe amândouă, dar simțeam că pierd controlul.
Anii au trecut, iar Ana s-a schimbat. Maternitatea a făcut-o mai exigentă. A crescut singură copilul nostru, iar asta a lăsat urme. A început să mă mustre: aduc prea puțini bani, nu-i ofer destul, nu spun destul timp cu ei. “Știai la ce te-ai băgat”, îmi spunea, dar vorbele ei mă răneau. Știa că sunt căsătorit, că am altă familie, alți copii pe care trebuie să-i întrețin și pe ei. Mustrările au devenit scandaluri. Dar nici acasă nu era mai bine. Mihaela observase și ea că banii se împuținau. “Câștigi prea puțin, cum să trăim așa?” striga ea. Mă făceam stângaci între ele, dar oriunde ajungeam, mă așteptau certuri. Viața mea se transformase într-un coșmar fără scăpare.
Sunt obosit. Obosit de minciuni, de sfâșiere, de nemulțumirile nesfârșite. Fiecare dintre ele mă trage spre ea, și nu pot alege. Mihaela e povestea mea, familia mea, mama primilor mei copii. Am trecut prin multe împreună, iar gândul de a o părăsi mă rupe. Dar Ana e pasiunea mea, viața mea nouă, mama fiului meu. Nu-mi pot închipui viața fără ea. Amândouă sunt părți din mine, dar nu mai pot trăi în acest iad. Pe cine să părăsesc? Pe cine să trădez? Dragostea pentru amândouă mă arde pe dinăuntru, iar cererile și certurile lor mă împing în disperare. Stau la răscruce, iar fiecare pas pare un pas spre groapă. Cum să aleg, când orice alegere îmi sfâșie inima?
