Azi dimineață, o fată de 18 ani a născut o fetiță. După naștere, a scris o cerere…, a chemat un taxi și a ieșit din maternitate fără să se mai uite în urmă. Dar nici nu bănuia ce surpriză urma să o aștepte pe micuță acolo…
Seara, când am ajuns cu soțul meu la spital, încă în febra durerilor, inimile noastre erau pline de bucurie și emoție pentru că urma să vină pe lume al patrulea copil. Familia noastră deja era destul de numeroasă și gălăgioasă.
Apropo, al doilea și al treilea copil ai noștri sunt gemeni, ceea ce a fost o surpriză totală pentru noi, mai ales că în neamul nostru nu mai fusese așa ceva. Când am rămas din nou însărcinată, deja aveam o glumă în familie: Îți dai seama dacă iar sunt gemeni?
Părinții noștri au fost uimiți când au aflat vestea și ne-au fost de mare ajutor în primele zile. La a doua ecografie ni s-a confirmat totuși că nu e cazul să ne așteptăm iar la gemeni.
Până la urmă, al patrulea nostru ninja s-a născut singur, fără frățior sau surioară alături. Toate emoțiile s-au risipit rapid. Am primit o salon separat, pe care soțul meu îl plătise dinainte, în lei.
După câteva ore, mi-au adus copilașul la sân. Atunci, a intrat șefa secției cu o privire destul de îngrijorată și mi-a zis: Avem o mică problemă…
Dimineața aceea, fata de 18 ani născuse o fetiță, și-a lăsat o cerere de abandon și a plecat din spital cu un taxi.
Chiar dacă abia putea merge după naștere, făcea tot posibilul să nu mai stea nici măcar un minut în plus acolo. Am fost nevoiți să-i dăm voie să plece…
Fetița era perfect sănătoasă și frumoasă. Mi-a trecut prin cap: Tu care ai visat mereu la gemeni… dar ce-ar fi să iei această micuță?
Putem trece că tu ai născut-o… Dar nu vreau ca mica să ajungă într-un centru de plasament. Ce viață ar avea? Îmi rupe inima… Normal, asta ar fi ilegal.
Procedura formală de adopție poate fi pornită, dar poate dura luni întregi și nu ai garanția că o să-ți iasă. Iar până se rezolvă totul, copilul va fi dus într-un centru de plasament.
E al naibii de trist… Sincer, am rămas șocată de tot ce se întâmpla. O cunoșteam foarte bine pe asistenta-șefă, Veronica Stănescu o femeie sufletistă și caldă. Ne mai vedeam și în afara spitalului.
Probabil și asta a făcut-o să-mi propună o așa situație complicată…
O mamă tânără a decis să iasă repede pe poarta maternității după ce a născut;
Fetița venise pe lume sănătoasă, dar avea nevoie de dragoste și grijă;
Adopția, oficial, e greoaie și nu știi niciodată sigur dacă merge;
Asistenta-șefă a vrut să ne ajute, din inimă, văzând tot ce se întâmpla.
Asta-i cheia: astfel de povești ne arată cât de fragile și sensibile sunt destinele oamenilor atunci când se naște un suflet nou.
Ca să-ți spun drept, venirea pe lume a unui copil e mereu o poveste amestecată între speranțe și griji. Uneori, drumurile vieții ne arată cât de complicat și imprevizibil poate fi totul, și cât de mult avem nevoie să fim oameni, să fim aproape unii de alții. Povestea asta m-a făcut să mă uit altfel la ce înseamnă omenia, mai ales când viața ne pune la încercare.
