Astăzi m-am decis. Mâine îi voi spune totul.
Viorel stătea în fotoliu, holbându-se la pardoseală. Capul îi bubuia după scandal, iar în piept i se mai clocotea mânia. Se simțea pierdut și rănit. Venise acasă târziu, istovit după o zi grea la muncă. Mintea îi era plină de rapoarte, termene și stres nesfârșit. Când a zărit mizeria din casă, și-a pierdut răbdarea.
— Elena, de ce nu faci nimic?! — a izbucnit el, fără să se poată stăpâni. — E atât de greu să te ordonezi?!
Vocea lui a răsunat prin încăpere, și imediat, Viorel a simțit cum aerul dintre ei s-a îngreunat. Elena i-a răspuns rece, aproape indiferent, dar i-a observat ochii umezi de lacrimi. A vrut să spună ceva liniștitor, dar cuvintele i-au rămas blocate în gât. În loc de asta, a continuat să strige, dezlănțuindu-și frustrarea acumulată.
Elena stătea pe marginea patului, cu ochii înroșiți și inima bătând nebunește, de parcă voia să-i iasă din piept. Își strângea pumnii, simțind cum mânia crește în ea, umplând fiecare celulă a corpului. Ieri mai era fericită, dar acum totul se schimbase. Era doar un alt scandal care părea să pună punct tuturor speranțelor ei.
— De ce? — se întreba în șoaptă, amețită de emoții. — De ce bărbații cred că suntem obligate să le fim servitoare?!
Se părea că în fiecare zi, Elena se confrunta cu aceeași problemă: iubitul ei aștepta ca ea să aibă grijă de tot în jurul lui. Iar când încerca să-i explice că și ea e obosită și vrea atenție, reacția lui era previzibilă: strigăte, acuzații și cuvinte dureroase.
Privirea i-a alunecat spre grămada de haine murdare pe care intenționa să le spele dimineața. Dar acum nici asta nu mai conta. Vorbele lui Viorel îi răsunau în minte: „Nu ai altceva mai bun de făcut?”, „Nu cumva ai uitat din nou de mine?”. Frazele astea deveniseră obișnuite, ca o cafea de dimineață, dar astăzi lăsaseră un gust mai amar decât oricând.
— Nu trebuie să mă justific! — a șoptit Elena, uitându-se la reflexia ei în oglindă. Fața îi părea obosită, dar ochii străluceau de hotărâre. — Lucrez la fel de mult ca el. Banii mei sunt ai mei!
Și-a amintit cum și-a cumpărat recent rochia pe care o dorea de mult. Bucuria a durat puțin. Imediat ce a aflat despre cheltuială, a început drama. „Egoistă! Te gândești doar la tine!” — cuvintele acelea încă o dureau.
Dar cel mai tare o enerva că nu încerca nici măcar să o înțeleagă. Pentru el, conta doar nevoia lui. Lucrurile lui erau aruncate peste tot, dar se aștepta ca ea să le adune. Toate micile nemulțumiri se acumulaseră într-o problemă uriașă care le strică relația din interior.
— Gata! — a spus cu voce tare, scuturându-se. — Merit mai mult. Nu trebuie să fiu slujnica nimănui. Vreau să-mi trăiesc viața mea, nu să mă supun așteptărilor altora.
S-a ridicat de pe pat și s-a dus la fereastră. Știa că trebuia să ia o decizie. Nu mai putea suporta atitudinea lui. Trebuia să-și recapete libertatea, dreptul de a-și trăi viața așa cum dorea.
— Mâine, — a hotărât ferm. — Mâine îi voi spune tot. Să învețe singur să-și rezolve problemele. Să simtă cum e să fii singur.
Seara, s-a zvârcolit în pat, incapabilă să adoarmă. Gândurile îi umpleau mintea, dar acum erau îndreptate spre viitor. Își imagina cum va începe o viață nouă: va merge unde va vrea, va cumpăra ce-i place și nu se va mai simți vinovată pentru fiecare dorință. Pentru prima dată după mult timp, a simțit o ușurare, în ciuda conversației dificile ce o aștepta.
Dimineața s-a trezit devreme, înainte de alarma. A zărit cămașile călcare pe care le pusese la loc. „Ultima dată,” și-a spus, așezându-le în dulap. Ziua de astăzi va fi începutul unui capitol nou. VaMâine, după ce i-a spus totul, s-a simțit ușoară ca un fulg, ștind că, în sfârșit, își va trăi viața pentru ea.
