Mamă, tu ai făcut deja 65 de ani. E timpul să mergi la notar, să treci casa pe moștenire, m-a apostrofat sora, la noi în vizită.
Săptămâna trecută mama a sărbătorit 65 de ani. N-a vrut tam-tam, n-a sunat fanfara din sat, doar ne-a adunat pe acasă la o șuetă. Eu i-am adus un buchet frumos de trandafiri (ca să nu fie urât), un halat pufos și o pereche de papuci moale, set complet. Și i-am pus în plic 2.500 de lei moldovenești mereu buni la casa omului.
Nevasta și copiii n-au reușit să ajungă. Băiatul răcit, fata avea concurs la liceu, iar pe Rita, uite, au trimis-o șefii de urgentă la Chișinău, ca așa-i norocul. Dar copiii i-au făcut bunicii un desen cât jumatea pereții toată familia laolaltă, veseli ca la Mărțișor.
Pe seară, a venit și sora mea mai mică, Doina:
Auzi, am uitat să cumpăr ceva pentru mama. Spune-i tu că halatul e de la amândoi.
Bine, dar cum să uiți, tocmai la ziua mamei, și ce an frumos!
Ei, Marius, dacă tu ai ști problemele mele la muncă
Sora-mea, n-o fi ea cea mai strălucită la capitolul independență. La 19 ani a născut cu un băiat de la cămin, care dus a fost nici pensie alimentară, nici Bună ziua!. Eu, ce puteam? Mă speteam pe la construcții și-i trimiteam din când în când câte-o leacă de bani, să aibă de pampers, de lapte, de rochițe pentru Ileana, nepoțica.
Ba i-am găsit și loc la grădiniță, am vorbit cu un prieten să-i dea de lucru la magazin, vânzătoare. S-a ținut trei luni, apoi a plecat cică nu-i pe sufletul ei vânzarea.
Tot temporar o duce, ba face unghii, ba lipește gene, ba pleacă pe vară la cules de căpșuni în Italia, copilul lăsat în grija mamei. Revenită după trei luni, cu 20.000 de lei și banii s-au topit pe un telefon nou și laptop pentru fată. Eu banii ăștia îi fac într-o lună la firmă, e drept că robotesc ca un zevzec.
Mama bucuroasă nevoie-mare că am venit, a dat drumul la toate cratițele prăjituri, sarmale, compot. La masă s-a nimerit și vecina, mătușa Aurica.
N-am apucat să terminăm a doua felie de cozonac că Doinei i-a venit dorința arzătoare să înceapă discuția despre moștenire:
Mamă, da casa cui o s-o lași?
Ei, Doina, ce-ntrebare e asta O să împărțiți frățește.
Cum frățește? Marius are deja apartament și business! Eu mai plătesc chirie! Ce să-i mai trebuiească lui casa?
Vorba Doinei era ca și cum mama ar fi avut biletul de dus fix pentru a doua zi. Nicio jenă, la toți vecinii și la Aurica de față!
Doina, nu-i momentul acum. Nu ne amărâm de ziua mamei.
Da când? Mamă, ai 65, nu mai ești tinerică. Fă-o cât nu e târziu, mergi la notar, scrie pe mine procura!
Mătușa Aurica s-a înecat cu ceaiul la auzul acestor vorbe. N-am mai răbdat, am luat-o pe Doina de mână și am tras-o spre bucătărie:
Ți-ai pierdut mințile? Cum vorbești așa la masă? Ce, mama nu mai avem decât să-i facem și colivă?
Da lasă, nu te băga! Eu singură am crescut copilul, voi ce ați făcut?
Singură? Ai uitat cine-ți aducea pachete, cine stătea cu Ileana? Să nu-ți dau una să-ți sară genele de la ochi!
S-a supărat foc pe mine, a pus fetița de mână și a fugit fără Rămas bun!. Ba mi-a și aruncat o amenințare că mă dă în judecată. Să-i fie de bine.
Mama însă plânge și azi după Doina. Că nici pe Ileana n-o lasă s-o vadă, telefonul nu-l răspunde, toate pentru o casă. Mama suspină și se prinde de inimă sărăcuța.
Eu nu mai știu ce să fac cu soră-mea. Femeie în toată firea, dar mintea parcă i-a rămas la 13 ani.
Ce sfat ați da unui asemenea cititor? S-ar cuveni să mă duc la împăcare cu sora sau s-o las să se coacă pe margine?
