Măi, să-ți spun ce am pățit în familia cumnatei mele. E de râs și de plâns, dar să vezi ce-i viața printre moldoveni.
Sorina, iar ai lăsat prosopul ud pe cuier în baie?
Vocea soacrei, tanti Paraschiva, s-a auzit de cum a intrat Sorina pe ușă după serviciu. Stătea în hol, cu brațele încrucișate, de parcă ar fi controlat o armată.
Se usucă acolo, mamaie Paraschiva, că de-aia e cuier, a zis Sorina, descălțându-se de pantofi.
În casa unui om gospodar, prosoapele se pun pe sârmă la uscat, nu pe cuier. Și tu de unde să știi?
Sorina a trecut pe lângă ea fără să zică nimic. Douăzeci și opt de ani, două facultăți, șefă la birou, dar acasă îi asculta zilnic reproșuri despre prosoape. Nici nu-i venea să creadă.
Paraschiva o privea cu nemulțumire. Nu-i plăcea fata asta. Prea țepoasă, prea distantă. Păcat de băiatul ei, Lucian, că i-o luat-o. Avea nevoie de-o femeie caldă acasă, nu de-o stana de piatră.
Zilele următoare, Paraschiva stătea cu ochii pe ea, parcă ar fi fost detectiv. N-o pierdea din priviri și ținea minte tot, să aibă ce povesti când o fi cazul.
Rareș, adună jucăriile înainte de cină!
Nu vreau.
Nu te-am întrebat dacă vrei sau nu. Adună-le.
Rareș, micuțul lor de șase ani, s-a strâmbat puțin dar s-a apucat să adune soldăței de pe covor. Sorina tăia legume liniștită, nici nu se uita la el.
Paraschiva stătea în sufragerie și privea totul cu ochi critici. Hm, iată răceală, fără zâmbet, fără dragoste, numai ordine. Săracul copil…
Mai târziu, când Sorina a ieșit să pună la loc niște rufe, Rareș s-a refugiat la bunica.
Bunica, de ce mama e mereu așa de supărată?
Paraschiva l-a mângâiat pe cap, numai bun de așezat la inimă.
Of, sufletel, nu toți oamenii știu să arate dragostea. Unii nu pot, așa e ei construiți. E păcat, știu.
Tu știi?
Da, bunica te iubește nespus. Bunica nu-i rea.
Rareș s-a cuibărit lângă ea, liniștit.
Cu fiecare ocazie când rămânea numai cu Rareș, Paraschiva îi tot adăuga câte o picătură la inimă. Ușor, fără grabă.
Mama nu m-a lăsat azi să mă uit la desene, i s-a plâns după câteva zile Rareș.
Săracul de tine. Mama-i prea aspră, așa-i? Și mie mi se pare. Dar tu dacă vrei, vii la bunica, bunica te înțelege oricând.
Rareș clipea uimit, absorbind cuvintele. Bunica-bună, bunica-înțelege, mama… hm.
Să știi, îi șoptea Paraschiva conspirativ, nu e vina ta, Rareș. Unele mame nu știu să fie blânde. Ești un băiat minunat. Problema-i la mama, nu la tine.
Copilul o îmbrățișa. În suflet i se aduna ceva rece, greu de spus.
După vreo lună, Sorina a simțit ceva schimbat.
Rareș, vino la mama, să te iau în brațe!
Rareș s-a tras înapoi.
Nu vreau.
De ce?
Pur și simplu nu vreau.
Și a fugit la bunica. Sorina a rămas cu mâinile întinse, frântă. Simțea că s-a rupt ceva și nu știa nici cum, nici când.
Paraschiva urmărea scena din hol, mulțumită.
Pe seară, Sorina s-a așezat lângă băiatul ei.
Ești supărat pe mine?
Nu…
Atunci de ce nu vrei să te joci cu mine?
Rareș ridicase din umeri, privirea era rece, de parcă ar fi vorbit cu o profesoară, nu cu mama.
Vreau la bunica.
Sorina l-a lăsat în pace, cu sufletul strâns de durere.
Lucian, nu-l mai recunosc pe Rareș, îi spunea soțului noaptea târziu. Parcă fuge de mine. N-am pățit așa ceva până acum.
E copil, azi vrea una, mâine alta, nu-ți bate capul.
Nu-i moft. Se uită la mine parcă-s dușmanul. Deja nu mai știu ce să cred.
Hai, Sorina, exagerezi. Mama ta stă cu el cât suntem noi la serviciu, poate de aia s-a atașat.
Sorina ar mai fi zis ceva, dar Lucian s-a întors pe partea cealaltă, cu telefonul în mână.
Paraschiva, în tot timpul ăsta, semăna mai departe ce avea de semănat în mintea copilului.
Mama te iubește, dar fiecare cum poate. Ea, cam rece și aspră… Dar nu toate mamele știu să fie dulci, să știi?
De ce?
Așa-i viața, dragul meu. Bunica niciodată nu te rănește, mereu te apără. Nu ca mama.
Rareș adormea cu vorbele astea, iar dimineața o privea pe maică-sa tot mai neîncrezător.
Curând, a început să arate deschis pe cine preferă.
Rareș, hai afară cu mama? Sorina i-a întins mâna.
Vreau cu bunica!
Rareș…
Cu bunica!
Paraschiva imediat l-a luat de mână:
Lasă-l, nu-l mai stresa. Iaca nu vrea! Hai, dragul meu, hai că-ți cumpără bunica înghețată.
Au plecat și Sorina a rămas privind la ei, cu inima grea. Parcă nu mai era băiatul ei, parcă-l pierdea și nu pricepea ce-i cu el.
Seara, Lucian a găsit-o în bucătărie, cu ceaiul rece, uitându-se în gol.
Sorina, vorbesc eu cu el, promit.
Doar a dat din cap. Nu mai avea putere de vorbă.
Lucian s-a așezat cu Rareș în camera lui.
Rareș, de ce nu vrei cu mama?
Așa.
Așa nu-i răspuns. Mama te-a supărat cumva?
Nu…
Atunci ce e?
Rareș a tăcut. Nu putea nici el explica. Bunica spunea, mama rea și rece. Deci așa e.
Lucian a ieșit derutat…
Între timp, Paraschiva își făcea deja planul următor. Sorina e la pământ, se vede de la o poștă. Curând o să-și ia singură lucrurile. Lucian merita mai mult, o femeie adevărată lângă el, nu o statuie.
Rareș, dragule, știi că bunica te iubește cel mai mult din lume, da?
Știu.
Iar mama… mama parcă nu-i cum Trebuie, nu-i așa? Nici nu știe să te drăgălească, nici nu te strânge la piept… zgripțuroaică ce e. Of, dragul meu!
N-a apucat să termine, că a auzit pași în spate.
Mamă.
Paraschiva s-a întors. Lucian era în ușă, alb la față.
Rareș, mergi în camera ta, a spus rar, dar apăsat. Băiatul a dispărut imediat.
Lucian, nu-i cum crezi…
Am auzit tot.
S-a lăsat liniște grea între ei.
Tu… abia a înghițit Lucian l-ai întors pe Rareș împotriva Sorinei? Toată vremea asta?
Eu am grijă de nepot, Sorina se poartă cu el ca o gardiană!
Ai înnebunit?
Paraschiva a dat un pas înapoi, niciodată nu-l văzuse așa.
Ascultă, Lucian…
NU! Ascultă tu! Ai încercat să destrami familia mea, să întorci copilul contra mamei lui! Tu știi ce ai făcut?
Am vrut doar ce-i mai bun!
Ce-i mai bun? Rareș fuge de maică-sa, Sorina e la pământ! Asta-i ce-i mai bun după tine?
Paraschiva și-a ridicat bărbia.
Ea nu-i bună pentru tine. Rece, rea, fără suflet…
Destul!
Țipătul s-a auzit până în camera vecină. Lucian gâfâia.
Îți faci bagajul. Azi.
Mă dai afară, pe mama ta?
Trebuie să-mi protejez familia. De tine.
Paraschiva a vrut să mai zică ceva, dar a văzut hotărârea din ochii lui. Era clar, niciun fel de negociere.
După o oră, a plecat. Fără un cuvânt de despărțire.
Lucian s-a dus la Sorina, era în dormitor cu ochii roșii de plâns.
Știu acum de ce Rareș s-a schimbat.
Sorina s-a uitat la el, abia respirând.
Mama… Mama i-a spus că ești rea, că nu-l iubești. Tot timpul i-a întors sufletul împotriva ta.
Sorina a rămas nemișcată, apoi a tras aer în piept adânc.
Eu… chiar am crezut că e vina mea, că nu-s o mamă bună.
Lucian s-a așezat lângă ea și a strâns-o la piept.
Ești o mamă minunată. Mama mea… nu știu ce-a fost în capul ei, dar nu o mai lăsăm lângă Rareș.
Săptămânile următoare n-au fost ușoare. Rareș întreba de bunica, nu prea pricepea de ce nu mai vine. Sorina și Lucian îi vorbeau blând, cu răbdare.
Mami te iubește, Rareș, tot ce ți-a spus bunica despre mine nu-i adevărat. Eu țin la tine mai mult ca orice.
Rareș nu părea convins.
Dar ești supărată.
Nu-s supărată, doar că sunt uneori mai serioasă, fiindcă vreau să devii un om bun. Și seriozitatea asta e tot o formă de dragoste, ai priceput?
Băiatul s-a gândit mult la asta.
Mă iei în brațe?
Sorina l-a strâns la piept, de-au râs amândoi…
Cu timpul, încet-încet, Rareș a redevenit băiatul acela vesel. S-a întors la mama lui, să-i arate desene, să adoarmă pe cântecul ei de leagăn.
Lucian îi privea jucându-se și se gândea la mama. Îl mai sunase, dar el nu-i mai răspundea.
Paraschiva a rămas singură în apartamentul ei. Fără nepot, fără băiat. Voia doar să-l apere pe Lucian de o femeie nepotrivită. Dar a ajuns să-i piardă pe amândoi.
Sorina și-a lăsat capul pe umărul lui Lucian.
Mulțumesc că ai pus lucrurile la loc.
Iartă-mă că n-am văzut mai devreme ce se întâmplă.
Rareș a venit fugind, s-a cocoțat la ei în brațe.
Mami, tati, hai mâine la Grădina Zoologică!
Vezi? Într-un final, viața se așază la locul ei…
