Vera stătea la intrarea ușii, ținându-l strâns de mână pe Mihai. Frica se citea limpede în ochii ei, iar picioarele îi tremurau ușor.
Mamă, ea e prietena mea, Vera, a spus Mihai, întorcându-se după încă o delegație de lucru.
Fusese plecat vreo două săptămâni și nu venea acasă singur. Mihai locuia împreună cu părinții într-un apartament cu două camere. Așa că, noaptea, Vera dormea în camera lui Mihai, iar el se muta să doarmă în bucătărie.
Dar unde ai găsit-o?, a întrebat mama. Toți tinerii de azi se îmbracă strident și sunt împodobiți cu tot felul de cercei prin sprâncene.
Mamă, am avut noroc. Am întâlnit-o la căminul unde am fost repartizat. Ea a copilărit la casa de copii.
Dimineața următoare, sora lui Mihai a venit pe la mama lor.
Unde-s copiii tăi?
S-au dus la Starea Civilă să depună actele.
Al tău Mihai tot copil e. Și de ce îi trebuie lui povara unui copil crescut la orfelinat? Ascundeți-vă bine lucrurile de preț, că niciodată nu știi cu ce gânduri vine.
Cum poți să spui așa ceva?, a ridicat vocea mama lui Mihai.
Și eu sunt din casă de copii. Vrei să zici că eu am fost altfel decât ceilalți?, a intervenit tatăl lui Mihai, luând apărarea fetei.
Să vezi, să vezi, genele ies la iveală, a continuat sora.
Să nu mai îndrăznești să vorbești așa despre Vera!, s-a răstit bărbatul.
Părinții lui Mihai considerau că băiatul lor trebuie să decidă singur ce e mai bine pentru el.
Nu s-au băgat. Cei doi tineri au hotărât să stea întâi împreună cu părinții, iar pe urmă să caute ceva separat. De fapt, Vera nu era vreo gospodină pricepută. Soacra s-a gândit să cedeze de câteva ori, dar socrul a susținut-o constant pe fată.
Mai târziu, Mihai a anunțat că Vera plănuia să intre la universitate, la filologie. Părea că numai el va aduce bani acasă o perioadă. Desigur, soacra nu a fost încântată. Dar n-avea ce face. Și tot credea că fără diplomă, azi nu se poate face nimic.
Mai apoi, tinerii s-au mutat la chirie într-o garsonieră. Vera a început să lucreze cu jumătate de normă ca învățătoare.
Soacra era tot cu gândul la Mihai. Le-a propus să revină la ei o vreme. Socrul însă a zis să îi lase să-și urmeze drumul.
Într-o zi, sora soacrei a venit cu două tigăi.
Ia uite ce am adus. Îți vând una, dacă vrei. Să dai la copii, că e greu cu banii parcă tuturor tinerilor le e așa în ziua de azi, dar la ei parcă îs și mai multe neajunsuri.
Ei, copiii mei se descurcă. Vera învață, ține și casa curată, și gătește destul de bine.
Soacra i-a dat tigaia Verei. Chiar atunci i-a spus să nu folosească decât lingura de lemn la amestecat.
După o săptămână, soacra a venit în vizită. Vera era în bucătărie și plângea.
S-au ars chiftelele, suspina ea, și am zgâriat tigaia cu sârmă. Era cadoul de la dumneavoastră.
Hai, lasă! Nu mai plânge!, încerca soacra să o consoleze.
Mihai le-a găsit pe amândouă jos. La început voia să intervină, dar apoi doar a dat din mână și le-a lăsat să-și rezolve treaba.
Au trecut 18 ani de atunci. Vera a ajuns directoare adjunctă la școală. În tot acest timp, a devenit pentru soacră ca propria fiică, dar sora ei a rămas invidioasă pe familia lor.
Contează oare unde a crescut cineva, atâta timp cât are suflet bun și e sincer?
