Nini locuieşte, cum se spune, în modul obișnuit, umblă pe o stradă monotonă, cu capul plecat, căci nu are motive să iasă în evidenţă. Aspectul ei este mediu.
Ion, soţul ei, spune mereu că la Nini totul e fireşti. Nici frumuseţea ei nu l-a atras, iar ea a lăsat să treacă.
În tinereţe, Nini a fost una dintre primele fete frumoase de la facultate slăbită, drăguţă, cu o constituţie subţire, deşi corpul ei era puţin larg, așa cum era şi bunica Ana, venită din sat, robustă şi dură, moştenită din genele strămoşilor. Nu poţi să-i contrazici natura.
În sângele lui Nini pulsează genele unei familii de intelectuali: ingineri, scriitori, absolvenţi de studii superioare. Ei au modelat-o, i-au adus graţie. Nasul nu e ca al bunicii, umerii nu-s lăţiţi, picioarele nu-s pentru cizmă de lucru, ci sunt de oraş.
Aşadar, Nini iese din familie ca o fată frumoasă, drăguţă, extrem de timidă şi liniștită şi asta e bine. Bunica Ana, cândva, rostea critici până la urechi, vorbind atât de mult încât săţi învârtă urechile la ștampilă. Mama ei, Otilia, a încercat la început să fie la fel, de când sa căsătorit cu tatăl lui Nini, Florin. Dar apoi a învăluit limba, sa liniştit. Trăiesc întrun bloc cu interfon şi ficuş în hol, în vecinătatea unor academicieni; dacă te tot zgâlci, eşti dat afară în clipă.
Otilia se linişteşte, iar Nini devine şi mai tăcută.
Creşteţine o fată cuminte! strigă bunica Ana, scoțânduse din pantofii grei, care nu mai strălucesc, în timp ce vizitează nepoata. Şi tu, Lăcrămioară, te-ai slăbit. Rămâi așa, nu e nimic altceva decât câmpul pustiu şi pelina. Unde suflă vântul, aţi plecaţi! Unde a dispărut neamul nostru, la Mihăileni, nu ştiţi?
Florin ridică din umeri şi se fereşte de mirosul de usturoi al soacrei, mergând la biroul său, şederând acolo în timp ce Otilia serveşte ceai mamei și ascultă poveşti despre viaţa ei.
Bunica Ana nu se grăbeşte niciodată. Mai întâi povesteşte în detaliu ştirile satului, vecinii, apoi trece la grădină şi recolte, în final cheamă cu voce tare nepoata ascunsă în spatele uşii de sticlă a bucătăriei.
Nini iese timid, aruncând o privire îndoielnică spre mamă. Florin nu o primeşte, deşi murăturile ei în vodcă ar fi o delicioasă gustare. Ana o obligă pe Nini să limiteze discuţiile cu ea. Astfel, Otilia o trimite pe Nini în camera ei. În acelaşi timp, mama a ajutat-o pe Otilia cu nounăscuta, a îngrijit-o pe Nini când a suferit de pneumonie, a căzut în stare de slăbire şi nu a mâncat. Ana Vasile, o rudă apropiată, a dus copilul la şcoală cu maşina şefului, acoperit cu o haină groasă.
Florin strigă că nu trebuia săo lase, dar Otilia îl linişteşte. În afara oraşului, cu o alimentaţie bună, Nini se recuperează repede şi se apropie de mama ei, aşezânduse pe pieptul ei, cu un oftat de dor.
Bunica Ana are o forţă de neatins, pare săşi lovească conştientul cu puşculiţa, lumina tot ce Otilia nuşi permite săşi imagineze. Deşi nul iubeşte pe ginere, îl evită.
De ce numaţi primit la nuntă, că sam sărit bani buni? Nu ştiu să vorbesc frumos, nu e vina mea, este nenorocirea mea! se plânge Ana, aşezată la masa fiicei, şi îi oferă nepoatei o ciocolată mare Alenka.
Nini face un semn de recunoştinţă, dar nu mănâncă ciocolata, o lasă pe masă.
Ceaştept? Mâncaţi! Despicăţi şi muşcă de două ori! încurajează oaspetele, dar Otilia o opreşte.
Florin nu permite dulciuri înainte de cină. Aşa se face la noi şopteşte ea.
Această regulă îi rupe inima Anei şi face ca Otilia să roșească. Deşi e jenat, bărbatul este prezent în casă, iar Otilia nu devine niciodată stăpâna casei; doar se uită în jur, încearcă să nu vorbească. Dacă oaspeţi vin la soţ, Otilia pune mâncarea pe masă şi zâmbeşte, dând din cap. Nu are nimic de spus, fiind mereu acasă, la treburile casnice, fără discuţii sofisticate.
Nini urmează exemplul mamei, nu se evidențiază.
După un timp, Ana Vasile nu mai suportă să stă la ginere, totul o agită. După câteva certuri, ea nu mai vine la vizite şi, uneori, aşteaptă ca Florin să nu fie acasă, sună, ascultă tonurile lungi ale telefonului, se înclină şi, în cele din urmă, aşteaptă cu vocea tremurândă pe Nini.
Cum ești, dragă? Nu vii să ne vizitezi, şopteşte bunica Ana, ştergând cu o batistă lacrimile.
Totul e bine, bunică. Sunt la facultate, astăzi e liber, mama a mers la policlinică, tata la muncă, răspunde Nini cu un oftat.
Viaţa lui Florin, capul familiei, este educat, învăţat. Mama Otilia, simplă, încă mănâncă seminţe, spălândule în palmă. Tatal se enervează, cere cultura în alimentaţie, iar mama nu poate sau nu vrea. Atunci capul familiei o trimite pe balcăn.
Stai acolo, dacă nu poţi înţelege ce e dezgustător! spune el, gesticulând spre uşa balcoanelor.
Mama stă în halat, cu bucle pe cap, scuimteşte şi suspină, privind spre picioarele ei albe, moi. Este recunoscătoare lui Florin că a salvat-o din sat, ia oferit un cămin, îi iartă greşelile, o îngrijeşte.
Otilia a studiat la şcoala pedagogică; Florin a văzut-o la un bal în Parcul Culturii, când fetele sărbătoreau. Sa aprins dragostea, iar Nini a venit ca rezultat. Au fost nevoiţi să se căsătoare. Părinţii lui Florin au fost surprinşi de alegere, dar apoi au considerat că fuziunea dintre mediul intelectual de oraş şi cel sătesc este nobilă. Florin trage pe Otilia spre lumină, iar ea se descurcă foarte bine.
Nini termină facultatea, devine şi ea profesoară, dar nu lucrează încă, la fel ca mama. Se căsătoreşte cu Ion. Soţul ei e mai simplu decât tatăl, dar tot din intelectuali; în tinereţe, la Nini erau populare nu ei, ci tinerii cu stilul hipster.
Ion, însă, e retrograd, nu poartă costum colorat, citeşte clasici, lucrări grele, filosofice. Florin îl cunoaşte din proiecte ca un tânăr responsabil, modest, şi aprobă căsătoria.
Nini nu se opune, rămâne acasă.
După ce se mută la soţ, Ion locuieşte cu părinţii întrun apartament cu trei camere. Sora lui Ion a plecat înapoi în Franţa. Părinţii lui Ion sunt în vârstă, au renunţat la treabă, iar soacra ledă lui Ion toate treburile casei, împachetează câteva lucruri şi îi spune săşi ia soţia şi tatăl la casă.
Aţi să vă înmulţiţi cât vă dă Dumnezeu. Destul! Nu vreau să rămân aici; două şefine nu rezistă în bucătărie, încheie ea şi pleacă.
Apartamentul e încărcat cu mobilă veche, perdele întunecate, pământuri de şifon, prosoape, feţe de lemn, patru seturi de vase și cristale de diferite valori, lămpi slabe, ferestre trasate ca să nu vadă vecinii ce se întâmplă înăuntru. Nini îl găseşte sumbru.
Îşi doreşte să schimbe perdelele, mobila, să vopsească parchetul, dar totul e scump şi inutil pentru Ion. El trăieşte bine. În locul mamei, care ia făcut mămăligă dimineaţa, acum Nini îi găteşte, îl iubeşte, vrea să îl mulţumească.
În weekenduri, Ion se trezeşte devreme, găteşte ouă pe farfurie, în pijamă, nu cheltuie bani. Nini, speriată, se uită la ceas, se întreabă dacă Ion pleacă sau rămâne toată ziua. De cele mai multe ori stau acasă. Ion nu merge la teatru sau la film, nu o duce pe Nini, pentru că trebuie să economisească.
Această frică de a cheltui se dezvăluie treptat. Când se întâlneau, Nini credea că Ion e un stăpân dur, pentru că apără fiecare leu. Ea crede că bărbatul decide tot, iar femeia se supune. Şi atât trăieşte mama!
Ion este intelectual, dar nu de sânge, ci din clasa muncitoare. Părinţii săi nu au studii înalte, lucrează la joburi simple, dar se mândresc cu fiul lor. Ion îşi doreşte să devină cercetător, aproape de şaptezeci de ani, are o disertaţie în cap, planuri mari, inclusiv de a renova casa de la ţară. El îşi guvernează familia.
Ce vrei, Gărzitorule! strigă Ana Vasile, în timp ce cită ştirile despre nepoata ei, Lăcrămioară. La ce îi trebuie el? Sunt mulţi bărbaţi normali!
Nini a făcut o alegere bună. Are şi apartament în centrul Chișinăului, şi o carieră la biroul lui Ion, la fel ca al lui Florin, importantă. Femeia trebuie să se așeze bine, oricât ar suna prost. Ce săl facă de zgârcit? Asta e din familie. Înainte, fiecare leu era numărat, nu ca tine.
Ana Vasile se supără, niciodată nu cheltuie bani în zadar, dar nici nu o priveşte pe Otilia cu lipsă de grijă. Dacă are nevoie de un palton, îl cumpără, nu contează preţul. Ia împrumuturi de la vecini, le plăteşte la minut, ca săşi asigure că Otilia are tot ce îi trebuie.
Când Nini se pregăteşte să intre la liceu, Ana Vasile o duce la croitorie, unde îi coase o rochie la modă, pe care Nini o poartă la o întâlnire cu Florin. Astfel, Ana Vasile nu poate săşi arate cu piciorul de aur, nu e așa!
După acea discuţie, nu se mai sună, nu se mai vizitează
Nini trăieşte cu Ion. Pasiunea lui trece repede, dragostea devine rutină, iar diferenţa de vârstă de zece ani nu permite romantismul copilăresc. Nini acceptă totul ca pe un drept. Ion spune că o iubeşte, iar părinţii o laudă. Restul, ceva scrie cărţile: şoapte, respiraţii timide, fluturi în stomac, intimitate fără acestea poţi trăi, dar nu cu bani.
Ion înţelege repede că salariul lui Nini merge şi în puşculiţa lui. El insistă ca Nini să lucreze, săși crească competenţele şi, implicit, salariul. Ea dă tot, iar el, aproape ca un crăciun, îi dă puţin, ca să nuşi umple prea tare puşculiţa.
Nini lucrează la şcoală, iubeşte copiii, oboseşte seara, ajunge acasă cu picioarele grele, se aşează la masă, în timp ce Ion stă în camera lui pe pat, citeşte şi aşteaptă cină.
Nini serveşte, visând ca seara să se termine repede, să poată să doarmă. Ion bea un shot de ţuică cu usturoi şi începe să filosofeze. Ştie tot: cum să conducă, cum să educe la şcoală, cum să trateze şi să construiască. Şi ştie că Nini nu e nimic, un loc gol. Ceavem să facem? Profesor? Doamne, ce haz!
Când vei trece la RONuri sau cum le numiţi la voi vei merge şi la grădiniţă! Nuţi vom cumpăra palton, primăvara vine. Toamna decidem, concluzionează el.
Apoi, cu gura umedă, se apropie de gâtul ei, îşi umflă obrajii.
Ion, sunt însărcinată. Numai pot, mă doare! izbucneşte Nini. Nu mă atinge.
Ion rămâne cu buzele întinse, surprins, ca şi cum nu ar înţelege de unde vin copiii. Numai e clar, mormăie, căci îi place să calculeze totul. E o forţă majoră, nu e timpul potrivit, Nini! Numai e bine. Hai să gătim cafea, dar puţină, să rămână pentru o lună. Înţelegi?
Nini-l priveşte de sub un unghi, cu un miros de hering şi șortul murdar. Se varsă pe genunchii lui.
Ion se ridică, se scarpină, strigă,lpune pe Nini la bucătărie, se agită în baie cu săpunul, înjură.
Când iese, Nini nu e nicăieri. Totul este pe loc parfumuri mici, un pardusor de la un prieten, mănuşi şi cizme de primăvară cumpărate anul trecut, strânse pe Nini, dar Ion spune că trebuie să le arunce. Toate hârtiile şi scrisorile sunt pe loc, cu excepţia Nini.
Ion rămâne gânditor, apoi îşi ia un shot de alcool cu apă, rețeta tatălui, bea în glod, porneşte televizorul la prognoza meteo. Din nou minţi
Nini naşte pe Kiril, un băieţel subţire, cum o spune bunica Ana, ca un violonistKiril creşte în sânul familiei, învăluit de iubirea modestă a lui Nini, de înțelepciunea răbdătoare a lui Ion și de căldura necondiționată a bunicii Ana, care îi șoptește la fiecare trecere a nopții că viața e un drum de învățat cu pași mici, dar siguri.
