Sandule, ți-aș zice că e timpul. Ți-aș recomanda să faci o vizită la doctor. Poate să-ți verifici inima. Ce n-ar fi bun cu inima mea? Mie-mi pare c-o n-ai deloc!
Nu înțelegea deloc Călin de ce ușa blocului, pe unde se întorcea de atâtea ori de la plimbare, era acum încuiată. Instituții medicale și servicii
Stătea lângă ușa scorojită, maronie, de la intrarea blocului.
Poate am greșit totuși? gândi el. Nu! își răspunse hotărât. Mirosurile spuneau asta e.
Trebuie doar să mai aștept un pic și stăpânul își va aminti că m-a dus cu mașina în pădure și m-a lăsat acolo. E o joacă! Dar eu am găsit drumul. Acum aștept! Uși și ferestre
A început să ningă. Lăbuțele i se răceau tot mai tare. Corpul îi tremura fără milă, blana nu mai ajuta la nimic.
Să nu mă gândesc la foame. Acum mă vor vedea, or să se bucure. O să-mi dea un os bun, mare
Călin, un cățel nu mare, se apropie încet de o movilă de zăpadă și începu să mănânce fulgi. Zăpada îi topea în gură, setea o simțea mai puțin, însă frigul îl pătrundea și mai adânc.
O să mă lase acum să intru, o să mă culc lângă caloriferul mare și alb. Dar întâi, osul. Și ciorba. După aia pot să mârâi la toți, că știu că-i joacă. Au vrut să mă antreneze.
Dar eu am căutat curtea noastră mai multe nopți. Ieri am reușit să intru pe o ușă întredeschisă a blocului, să mă încălzesc puțin. Dimineața m-a trezit o lovitură de la femeia de serviciu. Am scâncit. Nu mai aveam putere nici să mușc.
Oameni ciudați. Când merg cu stăpânul în lesă, aproape oricine îmi zâmbește. Când sunt singur, toți mă privesc cu ură. Și ăla m-a și lovit. Acum mă doare partea.
A privit câteva ore la ușa blocului, fără să vadă vreo mișcare. Călin a început să scâncească ușor. Cu gândul, deja era sătul și la căldură.
Mai trebuie să rabd un pic. Doar puțin.
S-a pornit viforul. Nu-și mai simțea lăbuțele. S-a ghemuit sub zăpadă. Încet, conștiința i-a zburat departe, foarte departe. Își făcuse datoria. Fusese greu, dar găsise scara. Era mândru de el. Acum puteam să dorm…
Sandu Dumitru era singur în apartament. Avea multe de făcut: să se mai uite la televizor, să bea un ceai, să se uite iar la știri, să mai bea un ceai, să doarmă și iarăși ceai…
Altele nu mai avea de făcut. Și ce să mai vorbim pentru încă vreo zece ani rutina era aceeași. Altădată vai de mine, ce viață…!
Șofer la trenul de navetiști. Aducea oamenii de la marginea orașului până-n centrul Chișinăului. Era parte din marea rețea vie a orașului. Cel mai important: era nevoie de el.
Nu-i nimic! se liniștea singur vine primăvara. Pun răsadurile. Începe iar sezonul de grădinărit la țară. Doar să rezist până atunci!
S-a dus în bucătărie. A pus ibricul la fiert pentru ceai. Altădată, cu ocazia asta mai vorbea cu cineva, mai bodogănea cu vecina sau cu mătușa. Acum, îl păcălise viața. S-au dus toți. L-au lăsat singur pe nepusă masă.
Apa a fiert. Sandu a deschis dulapul, unde trebuia să fie ceaiul. Nu mai era. Cutia, da dar ceai deloc.
Fir-ar… S-a termina! Trebuie mers la magazin, s-a gândit vesel. S-a îmbrăcat repede și a ieșit din apartament.
În scară cred că s-a ars becul ori l-au furat iar. Trebuie pus altul, și asta la întors, și-a amintit.
Când a ieșit pe ușa blocului și a făcut câțiva pași, s-a împiedicat și era cât pe ce să cadă. Uși și ferestre
Tiii, mă-sii! a bombănit. De vină era un câine, acoperit de zăpadă, peste care ninsese mult.
Căline! Sandu Dumitru a recunoscut cățelul vecinilor.
Ce-ai pățit, băiete? Ți-e tare rău? Stai, că sun la interfon la ai tăi. A alergat la interfon, a apelat apartamentul Călinului. N-a răspuns nimeni. Apoi a sunat la alți vecini.
Sunt vecinul vostru. Știți ceva de cei de la șaizeci și patru? Că le zace câinele în zăpadă, era să înghețe!
Da ei s-au mutat. Au divorțat, se vinde apartamentul.
Ferească Dumnezeu! Mulțumesc.
Sandu Dumitru și-a dat jos geaca groasă și a pus-o lângă cățel. Cu grijă i-a curățat gheața de pe bot, a mutat Călin pe haină. Se părea că nici nu mai respira.
Of, Doamne iartă-mă! Căline, respiră, băiete!
L-a tras în scara blocului, la calorifer. L-a mângâiat pe blana înghețată. Apoi a bătut la prima ușă de la parter. I-a deschis tanti Maria.
Sandule, ce-ai pățit?
Marioară, cățelul… Te rog mult. Caută cea mai apropiată veterinară și cheamă un taxi.
Alo, Florina?
Da, cine e?
Sandu Dumitru, vecinul de la șaptezeci și doi, mi-a dat Maria numărul tău.
Ah, bună ziua, domnule Sandu.
E cu Călin.
Ăsta-i de-al lui Mihai. Eu nici n-am vrut câinele ăla prost.
Mda… Noi acum la veterinar…
Domnule Sandu, știți că Mihai nu e bun de nimic, n-a fost în stare nici de câine să aibă! Nu câștigă nici pentru chirie, și pe capul lui mi-a pus cățel. Ani de zile l-am ținut pe spatele meu… L-am rugat să scape de câine… N-a putut nici asta! O zi bună.
Alo, Mihai? Sandu Dumitru la telefon. Fost vecin. Călin s-a întors acasă!
Cred că vă înșelați. Al nostru s-a pierdut în pădure.
Sunt convins că e Călin!
Nu se poate…
Da… Nu-i fain cum v-ați purtat.
Nu vă înțeleg?!
Ba da, înțelegi. Mă bucur că n-am ajuns ca voi.
Au trecut câteva luni de când Călin locuia la nouă adresă. Îi lipsesc vârfurile urechilor, iar pe două lăbuțe încă mergea schiop, dar s-a obișnuit.
Călin a înțeles că nu fusese nici o joacă. Asta a fost o joacă între doi oameni mari, iar lui i se dăduse comanda culcat pentru totdeauna.
A mai înțeles că are, de-acum, un nou stăpân. Iese la plimbare de trei ori pe zi. Stăpânul nu mai e tânăr, și ca să nu-și lipească ochii de televizor, Călin îl pune pe fugă.
Drăguți sunt oamenii. Unii îți zâmbesc, aproape te omoară. Alții bombăne întruna, dar sunt buni și grijulii. Nu-s prost eu: pe ceilalți îi mușcam, pe ăsta îl iubesc!»
La ușa lui Sandu Dumitru a bătut cineva.
Domnule Sandu, Mihai sunt. Acum stau cu altă femeie, are fată mică, vrea cățel. Dați-mi-l pe Călin. Îmi cer iertare pentru tot. Cât vă datorez pentru veterinar?
Mihai, nu vă înțeleg.
Așa a fost… N-aveam bani…
Cățelului nu-i pasă că nu ai bani… Călin s-a pierdut în pădure.
Dar uite-l, stă pe preș.
Pe ăsta-l cheamă Moraru, Călin l-ai pierdut.
Călin, vino aici!
Câinele nici nu s-a clintit de pe preș, doar și-a arătat colții.
Sandule, e timpul. Ți-aș recomanda o vizită la doctor. Să-ți verifici inima. Instituții medicale și servicii
Ce-i cu inima mea?
Eu cred c-o n-ai!
Voi ce credeți? Scrieți gândurile în comentarii și apăsați pe inimioară!
