Frate, trebuie să-ți spun ceva ce m-a terminat sufletește Imaginează-ți un milionar moldovean, Liviu Andrei, care după trei luni pline de contracte și negocieri la București se întoarce acasă, la Chișinău. Zborul i s-a părut o eternitate, dar nici nu putea închide ochii de emoție. Trei luni, nouăzeci de zile Bani făcuți, dar pierdut tot ce era mai drag: timpul cu fiica lui.
Nu-l interesa ce zice presa sau ce s-au auzit pe la televizor despre succesele lui, îl măcina doar gândul la Mara, fetița lui. O vedea deja în minte cum aleargă prin holul din marmură, râzând cu brațele larg deschise. I-a luat un ursuleț enorm de pluș din aeroport, doar ca să-i vadă ochii strălucind.
Domnule Andrei, am ajuns, i-a spus șoferul când s-au oprit la poartă.
Porțile s-au deschis și un fel de liniște ciudată s-a așternut. Nu se auzea nimic, nici jucării, nici chicoteli. Mara nu era nicăieri.
În casă, aerul era rece și gol. Unde era portretul familiei de pe perete? Dispărut. În locul lui, o pictură uriașă cu Olga.
Izabela? a strigat el.
A apărut menajera, cu ochii roșii. E afară, domnule Liviu.
Inima lui Liviu a început să bată frenetic. A alergat spre ușa de sticlă și a deschis-o cu putere. Ce a văzut îl încremeni.
Sub soarele arzător, în mijlocul grădinii, Mara trăgea după ea un sac negru de gunoi, aproape cât ea. Mâinile-i tremurau, haioanele murdare și zdrențuite.
Nu departe, Olga savura cu indiferență o cafea rece.
Mara! a strigat Liviu.
Fetița a căzut în genunchi. Când l-a văzut pe tatăl ei, s-a speriat. Tata iartă-mă mai am puțin și termin să nu te superi pe mine
Liviu a cuprins-o în brațe, inima frântă. Ce ți-au făcut, puiul meu?
Răspunsul Marei i-a sfărâmat sufletul, a rămas ca o statuie, cu gura căscată.
Continuarea o afli în primul comentariu
Mara s-a agățat de cămașa tatălui, ca și cum se temea că iar va pleca. Vocea ei era abia o șoaptă.
Olga a zis că trebuie să ajut că copiii răsfățați nu merită să stea aici. A zis că dacă muncesc bine, poate tu vei fi mândru de mine
Liviu s-a blocat, nu mai putea respira.
Să muncești? De când trebuie un copil să câștige iubirea tatălui?
Mara a privit în jos.
Mai zise că tu nu te întorci din cauza mea Că sunt o povară. De asta încercam să fiu folositoare să te faci să te întorci
Cuvintele astea l-au lovit pe Liviu mai rău decât orice pierdere de bani. A ridicat-o în brațe, ca pe vremea când era doar un bebeluș.
Tu ești viața mea, Mara. Niciun leu, niciun ban nu contează mai mult decât tine.
Liviu a intrat în casă cu fața împietrită. Olga s-a ridicat, șocată de tăcerea furioasă din ochii lui.
Fă-ți bagajele. Acum.
Vocea lui era tăioasă și fără cale de întoarcere.
Apoi către Izabela: Să nu mai calce niciodată Olga în casa asta.
În seara aia, Liviu și-a anulat toate planurile de călătorie. Și, stând pe patul Marei, a realizat că adevărata lui avere nu era în conturile bancare ci în îmbrățișarea ei.





