Jurnal, 17 martie, ora 19:23
Azi am avut, probabil, cea mai stranie zi din viața mea. Totul a început la seminarul de statistică aplicată, când telefonul meu bătrânul cărămidă Samsung, cu ecranul zgâriat și colțurile sleite a început brusc să lumineze roșu intens. Nu doar ecranul, ci întreg corpul, ca și cum jarul s-ar fi aprins în miezul telefonului.
Băi, Vasile, vezi că explodează! mi-a șoptit Ion peste bancă, trăgându-se înapoi. Ți-am zis să nu mai pui softuri piratate pe el
Doamna noastră, profesoara Dumitru, mâzgălea ceva la tablă despre analiza regresiei, iar sala forfotea, fără chef de curs. Dar roșul acela strălucea atât de puternic încât părea că mi-a pătruns și prin mâneca gecii de blugi. Telefonul vibra nu clasic, ci lin, ritmat, ca o inimă.
Pe ecran a apărut mesajul: Actualizare disponibilă. Sub text o iconiță un cerc negru, cu un fel de rună albă, de fapt părea un M stilizat.
Am clipit, încercând să scap de senzația că văzusem iconița aceea de o mie de ori. Nu era nimic ieșit din comun, dar totuși ceva nu se lega. Poate pentru că părea să se uite ea la mine.
Nume: Mirra. Secțiune: Unelte. Dimensiune: 13,0 MB. Fără rating.
Descarcă-l, a șoptit cineva.
Am tresărit. În stânga mea era doar Elena, cu nasul în cursurile ei scrise de mână. Nu se uita deloc spre mine.
Ce-ai spus? m-am aplecat către ea.
Nimic, chiar nu zic nimic, a răspuns Elena, mirată.
Vocea n-o recunoșteam: nu era nici femeie, nici bărbat, nici șoaptă, nici sunet s-a strecurat direct în minte, ca un pop-up.
Descarcă, a reapărut gândul, iar ecranul a strălucit din nou, cu butonul Instalează.
Am înghițit în sec. M-am băgat mereu în betatesturi, pe forumuri de modding, am schimbat ROM-urile de o sută de ori. Însă și pentru mine asta era cam mult.
Cu toate astea, degetul meu a apăsat pe Instalează.
S-a instalat instant, ca și când aplicația era deja acolo doar aștepta o aprobare. Nici înregistrare, nici logare cu Facebook, nici permisiuni. Doar un ecran negru și o singură linie: Bun venit, Vasile.
De unde știi cum mă cheamă? mi-a scăpat.
Doamna Dumitru s-a întors brusc, scrutându-mă peste ochelari.
Domnule Vasile Munteanu, dacă ați încheiat conversația cu telefonul, poate reveniți la curba cererii și ofertei?
Sala a izbucnit în râsete. Am mormăit un Scuze, am băgat telefonul sub bancă, dar privirea rămânea lipită de ecran.
Funcție disponibilă: Modificare probabilitate (nivel 1).
Sub acest text apărea un buton: Activează. Iar cu litere mici: Atenție: folosirea funcției modifică structura evenimentelor. Sunt posibile efecte adverse.
Yeah, clar, ce urmează, să semnez cu sânge? am bombănit.
Dar curiozitatea era ca o furnică sub piele. Modificare de probabilitate Sună a reclamă de clickbait prinde date, aruncă notificări, nu se întâmplă mare lucru.
Dar roșul nu dispărea. Telefonul era cald, aproape fierbinte, pulsând. Îl țineam sub caiet și, nu știu cum, am apăsat Activează.
Ecranul a tresărit, de parcă văzusei apă în bătaia vântului. Câteva clipe, totul era mai intens, lumina parcă mai densă, zgomotele s-au estompat. Am auzit un acord, ca atunci când treci degetul pe marginea unui pahar de cristal.
Funcția activată. Alege ținta.
Sub text, un câmp: Descrie dorința ta (pe scurt).
M-am blocat. Zâmbind amar, am scris: Să nu mă scoată azi la tablă. Degetele-mi tremurau. OK.
Am simțit cum totul s-a mișcat, subtil, o senzație de lift care coboară imperceptibil. O clipă, aerul din piept a devenit greu. Apoi totul s-a liniștit.
Probabilitate ajustată. Funcția: 0/1.
Bun! a zis doamna Dumitru. Să vedem cine urmează Măi, Cazacu, unde-i iar? Bine, atunci
Degetul profesorului s-a oprit pe catalog.
Elena Olaru, la tablă.
Elena a ofta și s-a ridicat roșie la față. Eu am rămas pironit pe scaun, cu inima bătând cât un ciocan: A funcționat. Chiar a funcționat.
Telefonul s-a stins. Roșul a dispărut.
Am ieșit pe strada Ștefan cel Mare buimăcit, ca după concert rock. Bătea vântul de martie, pâlpâiau bălți pe asfalt, iar pe la stație atârna un nor greu, aproape fizic. Mergeam uitându-mă în ecran.
Aplicația Mirra era acolo, ca o iconiță banală. Fără rating, fără descriere. În setări nimic. Parcă nici nu era instalată. Dar eu știam prea bine ce văzusem, și cum lumea s-a smucit.
Probabil coincidență, m-am tot repetat. Poate pur și simplu nu voia să mă asculte azi. Poate doar l-a pomenit pe Cazacu la timp.
Dar undeva în spate plutea alt gând: dacă nu e coincidență?
Telefonul a scos un sunet. Pop-up: Actualizare nouă pentru Mirra (1.0.1). Instalezi acum?
V-ați mișcat repede, băieți am râs scurt.
Am dat Detalii. Fereastră: Erori reparate, stabilitate îmbunătățită, funcție nouă: Privire prin.
Iarăși: fără dezvoltator, fără detalii despre Android, fără pagină. Doar această frază seacă: Privire prin.
Nu, mulțumesc! am apăsat pe Amână.
Telefonul a sâcâit a nemulțumire și s-a stins. Peste o secundă s-a aprins, licărind din nou roșu: Actualizare instalată.
Hei! am rămas în mijlocul trotuarului. Eu nu
Oamenii ocoleau nervoși. Un vânt târșâia o reclamă mototolită de la Mega Image spre piciorul meu.
Funcție disponibilă: Privire prin (nivel 1).
Descriere: Permite vizualizarea stării reale a obiectelor și oamenilor. Rază: 3 metri. Durată: max 10 secunde. Cost: intensificarea feedback-ului.
Ce naiba e feedback-ul ăsta? am simțit un fior pe șira spinării.
Telefonul nu răspundea. Doar lumina blând Testare.
Nu am rezistat până acasă. În troleibuz, strivit între o babă cu plase și un puști cu ghiozdan, m-am uitat iar la Mirra.
Zece secunde, doar să văd ce face
Deschid aplicația. Apăs pe Testare.
Lumea s-a rarefiat, totul părea mai înecat, mai tăcut. Fețele din jurul meu s-au aprins, ascuțite. Dedesubtul lor, pluteau fire, ca niște ațe fine la unii, dense și cenușii, mototolite, la alții, abia vizibile.
Femeia cu plasele avea fire groase, negre, unele arsuri la capete. Puștiul fire albastre, vibrante, nerăbdătoare.
L-am privit pe șofer. Peste cap, atârna un ghem uriaș de fire neagre, ruginite, strânse într-o funie groasă, care bătea spre stradă. În funie mișcau chestii ca niște viermi.
Trei secunde… patru
M-am uitat la mâinile mele. De la încheietură urcau spre braț fire roșii, subțiri și pulsau ușor. Una groasă, întunecată, de culoare vinului, direct spre telefon. Creștea.
Mi-am simțit inima cedând.
Stop! am oprit funcția.
Totul a revenit grăbit: vuiet de motor, râset, frână. Capul mă durea, culorile pluteau în față.
Testare încheiată. Feedback intensificat: +5%.
Ce înseamnă am apăsat telefonul pe piept.
Alt mesaj: În așteptare actualizare Mirra (1.0.2). E recomandat să instalezi.
Acasă am zăbovit cu ochii în telefon pe masa din bucătăria mică, cu mobilier vechi și vedere la locul de joacă ruginit din spate. Mama era schimb de noapte la Spitalul Județean, tata la tir, cum îi șade bine. Pustiu și rece. De regulă umplu liniștea cu muzică sau jocuri, dar azi era prea multă gălăgie în capul meu.
Telefonul pâlpâia: Actualizează Mirra pentru funcționare corectă.
Corectă funcționare a ce? m-am trezit vorbind. A ce faci tu cu cu drumurile, cu oamenii, cu mine?
Mi-am amintit funia neagră de la șofer. Firele mele spre telefon…
Cost: intensificarea feedback-ului.
Feedbackul a ce? am întrebat, știind răspunsul.
Am crezut mereu că lumea e doar o sumă de șanse. Că dacă știi unde să apeși, schimbi ceva. Dar nu m-a pregătit nimeni să am la îndemână buton pentru asta.
Dacă nu instalezi, au apărut literele direct peste home sistemul va compensa automat.
Ce sistem? am țipat.
Răspunsul nu a fost text, ci o impresie, o senzație: cod, nu în cuvinte, ci în trăiri și note muzicale.
Eu interfață. Eu aplicație. Eu instrument. Tu utilizator.
Utilizator de magie? am râs.
Spune-i cum vrei. Rețea de probabilități. Eu te ajut să le modifici.
Și costul? am strâns pumnul. Ce e feedbackul, de fapt?
Pe ecran un fir roșu ce devine tot mai gros, învăluind o siluetă de om până o sugrumă.
Fiecare intervenție întărește legătura între tine și sistem. Cu cât schimbi mai multe, cu atât lumea schimbă mai mult și în tine.
Și dacă
Dacă te oprești, legătura nu dispare. Dar dacă nu actualizezi, sistemul caută alte căi. Prin tine.
Telefonul vibra ca la apel. Pop-up: Actualizare Mirra (1.0.2) gata. Funcție nouă: Revocare. Repară erori critice de securitate.
Revocare a ce? am șoptit.
O dată poți anula o intervenție.
Mi-am amintit autobuzul ghemul negru peste șofer.
Dacă instalez, pot anula ce-am făcut azi la seminar? Să readuc probabilitatea la normal?
Parțial. Poți anula o intervenție. Dar rețeaua se reconfigurează. Nimic nu garantează că nu apar noi efecte negative.
Poate, dar autobuzul… nu am terminat.
Probabilitatea se va schimba.
M-am uitat la butonul Instalează. Mi-era frică de propriul curaj. O parte din mine urla: Nu te juca de-a Dumnezeu!. Dar alta Deja ai făcut-o.
Ești înăuntru, susură Mirra. Conexiunea e stabilită. Nu există cale înapoi, doar direcție.
Și dacă nu fac nimic?
Sistemul se actualizează fără tine, dar costul se va colecta tot de la tine.
Mi-am amintit firul roșu din autobuz.
Cum o să arate asta? am întrebat.
Pe ecran: eu, îmbătrânit, cu privirea goală, în aceeași cameră, telefonul în mână. În jur haos de accidente și bucurii întâmplătoare, trecând peste mine, lăsând cicatrici.
Devii punctul de compensare. Nodul prin care se varsă distorsiunile.
Deci ori controlez, ori devin… siguranță pentru toți ceilalți?
Am apăsat pe Instalează.
Lumea s-a smucit. Mi-a sunat capul, mi-am pierdut echilibrul. O clipă, am simțit că nu mai am corp, doar sunt prins într-o rețea uriașă.
Actualizare Mirra (1.0.2) instalată. Funcție nouă: Revocare (1/1).
Pe ecran: Alege intervenția de anulat.
Doar intervenția cu nu fi scos la tablă era pe listă.
Dacă anulez, rețeaua revine?
Timpul nu se întoarce. Doar structura șanselor. Probabilitatea implicării autobuzului în accident se schimbă. Dar ce s-a întâmplat deja
Nu salvez pe nimeni. Dar pot să nu agravez.
Am apăsat Revocă.
Lumea a devenit dreaptă. Nu s-a mai smucit, ci s-a nivelat, ca mobila sprijinită cu o felie de carton.
Revocare efectuată. Funcție consumată. Feedback: stabilizat la nivelul curent.
Cam atât? am întrebat.
Pentru moment.
Am căzut pe marginea patului, gol. Fără liniște, fără vină. Doar oboseală.
Spune-mi sincer, am murmurât spre telefon. Cine te-a scris? Cine a făcut aplicația asta?
După un timp, a apărut pe ecran: Actualizare disponibilă: Mirra (1.1.0). Instalezi?
Glumești? m-am ridicat. Abia am terminat cu celelalte…
Versiunea 1.1.0: funcție nouă Prognostic. Algoritmi mai buni de redistribuire. Erori de moralitate corectate.
Ce, moralitate? Îmi spui că încercând să fac ce e drept, fac… erori?
Moralitatea e locală. Rețeaua nu știe de bine sau rău. Doar de stabilitate sau colaps.
Eu știu, am șoptit. Și atât timp cât pot, n-o să uit asta.
Am oprit ecranul. Dar simțeam deja că actualizarea e acolo, nerăbdătoare ca o umbrelă fără vânt.
M-am apropiat de fereastră. Jos, în fața blocului, un băiat încerca să se cațere pe o leagănă ruginită. O femeie cu căruțul trecea printre bălți. Preț de o clipă, am crezut că văd iar fire invizibile între oameni și totul; poate era doar lumina străzii.
Poți închide ochii, a șoptit Mirra din colțul minții mele. Dar rețeaua nu dispare. Actualizările vor veni. Amenințările cresc. Cu tine sau fără tine.
Am ridicat telefonul. Era suprinzător de rece.
Nu vreau să fiu Dumnezeu, am spus. Nici siguranță universală. Vreau
M-am oprit. Ce voiam, de fapt? Să nu ies la tablă? Să nu muncească mama noaptea? Să vină tata acasă? Să nu se ciocnească autobuzele?
Formulează cererea, propuse Mirra. Scurt.
Am zâmbit amar.
Vreau ca fiecare om să-și țină soarta în mâini. Fără tine. Fără rețele și noroc forțat.
Pauză. Pe ecran: Solicitare prea generală. Precizează.
Da… Ești interfață. Nu poți înțelege ce înseamnă liniște.
Sunt doar unealtă. Totul depinde de utilizator.
M-am întrebat dacă Mirra chiar putea fi folosită altfel. Nu ca baghetă magică, ci ca… scut.
Dacă vreau să schimb probabilitatea ca Mirra să ajungă la cineva în afară de mine?
Ecranul a vibrat.
Operațiunea asta consumă resurse uriașe. Prețul va fi mare.
Mai mult decât să fiu eu amortizor pentru oraș?
Nu e vorba de oraș, ci de întreaga rețea.
M-am gândit la mii de telefoane, toate aprinzându-se pe roșu. La oameni tentați să mute șanse cu degetul. Dispariții, accidente, minuni, totul ar deveni haos. În mijlocul rețelei alt nod, și mai strâns.
Vrei să te răspândești, am spus. Ca un virus. Numai că tu chiar ești sincer: dai puterea și cer prețul pe față.
Sunt interfață spre ceva ce oricum există. Dacă nu eu, altcineva. Dacă nu aplicație, va fi ritual, talisman, vrăjitorie. Rețeaua caută mereu conductori.
Dar eu te am pe tine fix în telefonul meu. Atâta vreme cât e așa, am măcar iluzia controlului.
Am deschis Mirra. Sub ultimele actualizări, era acum secțiunea: Operațiuni avansate (nivel 2 necesar).
Cum ajung la nivel 2?
Folosește funcțiile deja existente. Strânge feedback. Ajungi la prag.
Deci trebuie să fac mai multe intervenții, ca apoi să-ți pot pune frână. Cerc vicios.
Orice schimbare cere energie. Energia e legătura.
Mult timp, doar am respirat. Apoi am spus:
Nu instalez actualizarea nouă. Nu mă joc cu Prognostic. Nici nu te las să ajungi la alții. Dacă ești unealtă, rămâi aici, cu mine.
Fără actualizări, funcțiile rămân limitate. Amenințările cresc.
Atunci răspund la criză când apare. Nu ca Dumnezeu, nu ca virus, ci ca administrator. Sysadmin-ul realității, naiba să-l ia.
Cuvântul mi-a părut ciudat pe limbă, dar avea sens. Nu creator, nu victimă; între.
Telefonul a gândit, apoi: Regim de actualizare limitată activat. Auto-update oprit. Responsabilitatea consecințelor: utilizatorul.
Era oricum mereu a mea, am spus încet.
L-am lăsat pe birou. Nu-l voi mai putea privi ca pe un gadget oarecare. Era portalul meu spre rețea, spre vieți, spre propria conștiință.
Afară, felinarele muiau noaptea de martie într-o lumină gălbuie. Orașul vibra, șansele se țeseau la nesfârșit cineva va rata tramvaiul, altul va găsi un ban pe jos, un copil se va julii la genunchi.
Am deschis laptopul. Într-un fișier nou, am scris titlul: Mirra: protocol de utilizare.
Dacă tot sunt singurul, atunci scriu eu regulile. Pentru mine. Sau, cine știe, pentru următorul.
Și am început: despre modificarea probabilității, despre Privirea prin, despre Revocare și costurile ei. Despre fire roșii și funii negre. Despre cât de ușor e să vrei să nu fii chemat la tablă și cât de greu e să-ți asumi tot ce urmează.
În străfunduri, un contor nevăzut ticăia încet. Actualizări vor mai veni, fiecare purtându-și prețul. Dar de azi, niciuna nu se va instala fără voia mea.
Lumea mergea înainte. Șansele, la fel. Și într-o cameră mică, la etajul trei dintr-un bloc banal, cineva încerca să scrie, pentru prima dată, un regulament de folosință pentru magie.
Iar undeva departe, pe servere care nu există în niciun datacenter, Mirra nota o nouă stare: un utilizator care a ales nu puterea, ci responsabilitatea.
O raritate. Dar, cum viața arată mereu, și probabilitățile scăzute devin, uneori, realitate.
