Scăpasem de tine luna trecută, cum de poți uita așa ceva?
– Pavele, ai uitat că azi e ultima ta zi în casa mea? – îl întrebă Lenuța.
– Cum așa? Deja?
– Da, și de ce te surprinde asta? Ne-am înțeles că până la 26 mai să îți găsești un loc, iar până atunci stai aici.
– Parcă a trecut timpul repede…
Pavel și Lenuța divorțaseră de o lună. Însă, fostul ei soț nu avea unde să stea. Nu găsise o locuință potrivită. Sau nici nu căutase? Asta e deja altă poveste.
– Nu mai încerca să o dai cotită. Mâine te muți!
– Dar unde?
– Nu știu. Nu mai e problema mea.
Pavel sări imediat de pe canapea.
– Cum adică, Lenuța? Suntem o familie.
– Noi? Nu mai există noi. Am divorțat acum o lună. Ai uitat?
– Îți spun, timpul a trecut foarte repede.
– Încă o dată… Nu mai încerca să mă amăgești.
De fapt, Pavel nu avea unde să meargă. Nu mai avea prieteni, deoarece timpul i-a îndepărtat pe cei mai mulți. Iar unii s-au dovedit a fi oameni de care nu mai voia să știe.
Rudele locuiau în județ, iar cunoscuților nu le poți cere să te găzduiască. Și acum ce să facă? Singura speranță era să o convingă pe Lenuța.
Chiar dacă ar putea să doarmă prin gară, mai avea un motiv pentru care nu voia să plece din apartament.
– Știi, mai speram până în ultimul moment.
– La ce?
– Că vom fi din nou împreună.
Lenuța izbucni în râs, iar Pavel se simți vizibil deranjat.
– Am spus eu ceva amuzant?
– Nu ți se pare nici ție ridicol?
– Mie nu.
– Mie da. Ascultă, termină cu teatrul și copilăriile. Suntem oameni maturi.
– Exact! De asta vreau să discutăm ca niște adulți. Lenuța, trebuie să înțelegi că am divorțat dintr-o prostie.
Fosta soție ridică o sprânceană surprinsă.
– Să înșeli un om ți se pare o prostie?
– Nu, asta nu am vrut să zic.
– Înțeleg prea bine!
– Nu, nu e așa! Ne-am aprins, se întâmplă. Lenuța, putem să o luăm de la capăt. Te rog!
Lenuța era uimită. Nu știa dacă soțul ei e nebun sau pur și simplu nu avea unde să meargă.
– Ți-am spus să nu îmi mai faci capul calendar. Adună-ți lucrurile. Mâine pleci din apartament.
Dar Pavel nu ceda. Continua să-și susțină argumentele. Unul dintre ele era chiar ridicol!
– Cum nu înțelegi, ți-am rămas fidel!
– Ce vrei să spui cu asta?
– Că de la divorț nu am fost cu nimeni altcineva.
Lenuța își puse mâinile în cap. Se părea că Pavel chiar își pierdea mințile.
– Dar mie ce îmi pasă de asta? Sincer, nu mă interesează cu cine dormi!
– Mie îmi pasă. Nu pot, Lenuța, cu nimeni altcineva. Și nici cu tine nu pot acum… Pentru că…
Lenuța îl întrerupse.
– Gata, nu mai continua.
Se îmbracă și se duse să se plimbe, doar să nu-l mai vadă pe Pavel.
Adevărul era că Lenuța voia să divorțeze de mult timp. Dar amâna pentru că i se părea trist. Totuși, au trăit împreună 5 ani și era greu să ia o astfel de decizie.
Însă minciunile constante ale soțului nu-i dădeau pace. Mai ales când venea vorba de muncă. Pavel tot inventa povești cum că a fost promovat și acum are o funcție prestigioasă. În realitate, rămăsese același manager obișnuit cu un salariu de 2.000 de lei pe lună. Asta a fost ultima picătură în relația lor.
De ce să mintă? Nu era de înțeles!
Lenuța s-a perpelit toată seara. Nu voia să meargă acasă. Așa că a decis să înnopteze la o prietenă. Evident, Pavel o deranja constant cu telefonul. Dar nu avea de gând să-i răspundă, nici să-i dea socoteală.
– Nu te înțeleg, Lenuța. Ce fel de Maica Tereza ești?
– La ce te referi?
– La Pavel al tău. E vina ta. Acum nu mai vrea să plece.
– Știu, îmi dau seama că am greșit. Dar nu pot să-l arunc în stradă.
– Oricum, mâine îl dai afară. Sau nu?
– Îl dau. Mereu îmi țin promisiunea.
– Regreți?
– Nu, nu am ce regreta. Nu dau afară un copil, ci un bărbat care ar trebui să-și rezolve singur viața.
A doua zi, Lenuța s-a întors acasă, dar nu a găsit geamantanul fostului soț la ușă.
– Ești încă aici?
– Lenuța! Unde ai fost? – spuse Pavel.
– Nu te privește.
– Ai dormit la un bărbat?
– Îți spun din nou: nu e treaba ta! Adună-ți lucrurile și dispari!
Pavel a început să se învârte în jurul fostei soții.
– Lenuța, ascultă-mă, chiar nu pot așa. M-am îngrijorat de tine!
– Destul! Afară, am zis.
Dar Pavel părea să nu audă. Sau se prefăcea.
– Îți sunt fidel, nu înțelegi?
Lenuța a realizat că discuția era absurdă și că nu va duce nicăieri.
– Ai 5 minute. Altfel sun la poliție.
Dar Pavel nu a crezut-o, așa că Lenuța a trebuit să facă ce a promis. Fostul ei soț a fost dat afară cu bagajele. Nu avea niciun drept asupra apartamentului și nici nu era înregistrat acolo.
Bine că Lenuța moștenise acea locuință. Groaznic ar fi fost dacă apartamentul ar fi fost al amândurora.
În acest caz, Pavel nu ar fi plecat niciodată. Ar fi avut mereu același argument: era un fost soț fidel.
