3 martie
Mama crede că Irina e mai firavă Sava a scos cu greu cuvintele asta, azi la cină. Că trebuie să o ajute mai mult, că n-are bărbat. Iar la noi, cică-i totul stabil…
-Stabil? Sava, m-am îngrășat 15 kilograme după ce l-am născut pe Paul, îi spun cu naduf. Mă doare spatele rău, genunchii mi trosnesc. Doctorul mi-a spus clar: ori am grijă de sănătatea mea, ori, peste încă un an, nici nu-l mai pot ține în brațe pe băiat. Am nevoie să merg la sală. Două ori pe săptămână, o oră jumate. Dar tu ești mereu la serviciu, cu program haotic, iar eu pe cine să rog să stea cu Paul? Mamă-ta, oricum, nu-i trebuie nepot, ea o are pe nepoată!
Sava a tăcut. Și oricât am încercat să mă gândesc cui să cer ajutor, n-am găsit răspuns.
M-am proptit cu fruntea de geamul rece, urmăream cum bătrâna Dacie a soacrei iese din curte, stingând stopurile roșii la colț. Pe ceasul din bucătărie era fix ora șapte. Doamna Ileana, soacra, a stat la noi nici 50 de minute. În sufragerie, Sava încerca să-l distreze pe Paul. Piticul se juca cu roata unui camion de plastic și tot întorcea capul, așteptând-o poate pe buni, dar ea deja ieșise pe ușă.
– A plecat? întreabă Sava, intrând în bucătărie, frecându-și gâtul amorțit.
– A zburat, mai degrabă, spun fără să mă întorc. Cică Paul era obosit, face mofturi și nu vrea să-i strice rutina de somn.
– A și plâns de două ori când l-a luat în brațe… încearcă el să zâmbească, dar îi iese schimonosit.
– Plânge fiindcă nu i-o recunoaște! Au trecut trei săptămâni de când n-am mai văzut-o! Trei!
Întorc hotărâtă spatele și încep să pun căni murdare la chiuvetă.
– Las-o, Vera, încearcă Sava să mă liniștească, apropiindu-se să mă cuprindă pe după mijloc, dar mă feresc și întind mâna după burete. Mama s-a obișnuit cu Lizuca, ea-i mare deja, patru ani, e ușor cu ea…
– Nu-i ușor, Sava. E interesant pentru ea. Lizuca e fata Irinei, iar Irina e fiica preferată. Noi suntem de formă, doar să fie cineva acolo…
Vinerea trecută a fost la indigo: doamna Ileana a venit două minute, i-a adus lui Paul o zornăitoare ieftină și imediat se gândește cum să plece. Sava abia apucase să sugereze că în weekend merge pe șantier, ar fi fost de mare ajutor să stea buni două ore cu Paul cât dau eu o fugă la farmacie și la piață.
– Vai, Săvule, n-am cum! și-a ridicat brusc mâinile soacra. Merg cu Lizuca la teatru de păpuși, Irina are nevoie să îi țin fata tot weekendul, ea e istovită la birou, trebuie să-și refacă și viața ei…
Irina, sora lui Sava, crește singură fetița dar singură doar cu numele. Cât timp Irina se căuta prin relații, Lizuca stătea cu săptămânile la bunica: o lua de la grădi, o ducea la balet, îi cumpăra haine scumpe și îi știa toate păpușile pe nume.
– Ai văzut ce a pus maică-ta la profil? îi arunc din priviri telefonul de pe masă.
Sava ridică fără tragere de inimă telefonul și derulează. Poze: Lizuca mănâncă înghețată; bunica o dă în leagăn; amândouă modelează plastilină. Legenda: Cel mai mare dar al meu, bucuria vieții mele.
– Toate weekendurile astea le-a petrecut cu ele, murmură Vera, abia stăpânindu-și lacrimile. La noi zece minute! Acolo, paradă și armonie.
– Sava, Paul are doar un an. Și e nepotul ei. Și fiul tău. De ce-l tratează așa?
Sava n-a avut ce răspunde. Îi zburase în minte cum luna trecută maică-sa i-a dat telefon în plină noapte, că-i curge robinetul, se inundă casa, și el s-a dus până la cealaltă margine a orașului să rezolve. Că i-a închis microcreditul cu care Irina și-a luat smartphone nou cadou. Cum a muncit toată primăvara la țară, la răsaduri, cât timp sora și fiica stăteau la soare.
– Mai încercăm o dată s-o rugăm pe mama? propune el cu jumătate de gură. Îi explic că nu-i moft cu sala, ci sănătatea pe masă…
Nu-i răspund. Știu deja deznodământul acestei negocieri.
***
Am vorbit marți seară. Sava a pus telefonul pe difuzor, să aud și eu:
– Mamă, vezi, e o problemă… Vera are nevoie la sală, medicul a insistat… spatele…
– Vai, Săvule, ce sală?, răsună glasul Ilenei, voios, cu chicoteli de copil pe fundal (clar, Lizuca e acolo). Să facă mișcare acasă și să lase dulciurile! De-asta o doare spatele…
– Mamă, doctorul a recomandat un program de sport și masaj medical. N-ai putea sta tu cu Paul, marți și joi seara, între 6 și 8? Vin să te iau și te aduc.
Tăcere.
– Săvule, știi programul meu. O iau pe Lizuca de la grădi la cinci, apoi avem lecții suplimentare, ieșim în parc. Irina muncește toată ziua și se bazează pe mine!
Nu pot lăsa copilul numai ca să sară Vera prin sală pe bicicletă!
– Mamă, Pătru e și el nepotul tău. Și el are nevoie de atenție. L-ai văzut luna asta doar o dată!
– Nu mai începe. Lizuca e fetiță, e apropiată de mine. Mă iubește, vine la mine. Pătru e mic, n-are treabă! Când crește ne-om înțelege!
Acum avem de desenat. Te pup!
Sava a coborât încet telefonul. M-am uitat la el: Și băiatul nostru trebuie să-i câștige atenția? Trebuie să devină el cineva, ca să-l bage în seamă bunica?
– Nu știam că va răspunde așa… a murmurat Sava.
– Eu știam, Sava! De când nu a venit la externarea mea cu copilul din maternită, că trebuia să cumpere colanți Lizucăi!! Nu mă doare ce părere are despre mine. Să mă creadă grasă ori leneșă… Nu mă doare.
Mă doare pentru Paul. El va ajunge să întrebe: Mamă, de ce bunica e numai cu Lizuca, iar cu mine niciodată? Ce să-i zic? Că mătușa lui e fiica de aur, iar tată-său e card de debit și meșter non-stop pentru bunica?
Sava a început să se plimbe nervos prin bucătărie, măsurând pași apăsați. După câteva minute s-a oprit:
– Ți-aduci aminte de bucătăria mamei, ce voiam s-o renovăm de ziua ei?
Am dat din cap. Strânsesem bani jumătate de an pentru acel cadou de jubileu. El deja își găsise echipă, mobila potrivită, negociase reducere. O sumă frumușică ajungea pentru un abonament la sală cu antrenor personal la un complex cu piscină, pentru mine.
– Nu mai facem nicio renovare!, anunță Sava. Sun la magazin, anulez comanda.
– Chiar vorbești serios?, l-am întrebat șocată.
– Absolut! Dacă mama are timp și energie doar pentru o nepoțică, să se descurce tot cu aia! Să ceară ajutor tot de la Irina: să-i repare țevi, să-i care cartofi din sat, să-i achite facturile! Noi angajăm bonă pentru orele când trebuie să mergi la sală!
***
A doua zi dimineață, soacra a sunat iar.
– Săvule, ai spus că vii să te uiți la hota din bucătărie. Nu mai funcționează, toată casa pute a fum. Și Lizuca a întrebat toată săptămâna de tine!
Sava lucra la birou, m-a privit pe sub sprâncene ostentativ. Altădată ar fi alergat deja la Bricolaj…
– Mamă, nu mai vin, spune calm.
– Cum, nu vii?! Dar hota? O să mă sufoc aici!
– Cere-i Irinei. Sau celui nou cu care s-a cuplat.
Acum suntem ocupați: vrem să ne ocupăm de sănătatea Verei. Toate pauzele mele sunt pentru familie, pentru Pătru.
– Pentru prostiile Verei?! Îți lași mama pentru toanele nevesti-tii?
– Nu las pe nimeni, mamă. Îmi clarific prioritățile, la fel cum faci și tu.
Tu o pui pe Lizuca și pe Irina în frunte, eu pe Vera și pe Pătru.
– Îndrăznești să-mi vorbești așa? Eu te-am crescut! Din banii mei a trăit și Irina! Și tu, după atâția ani?… Îți bați joc, nu? Lizuca e orfană cu tată viu, că Irina n-a avut noroc în bărbați! Are nevoie de iubire! Al tău Paul are de toate! Ai uitat că nu-i nimic special la el!? Eu o iubesc numai pe Lizuca, ea-mi e cea mai dragă! Să nu mai calci pragul meu! Nici să-mi mai dai telefon vreodată!
Sava a închis fără vreun cuvânt. Îi tremurau mâinile, dar simțea un fel de ușurare. Știa sigur: scandalul abia începe. Iar mama o va suna pe Irina, care va scrie mesaje pline de acuzații, rugăminți ori amenințări. O să plângă și o să se vaite. Iar noi, iarăși, să fim datori eterni, fiii buni, surorile recunoscătoare.
Ceasuri bune, soțiile am ținut piept. Am închis telefoane, am ignorat mesajele. Două săptămâni după scandal, Irina a bătut la ușă. Nici n-a intrat bine, începe scandalul: ești papuc sub papuc, Sava, trebuie să plătești datoriile mamei, dă-ne bani!
Sava i-a închis ușa în nas. I-a ajuns să fie fiul bun.
Din acea zi, am simțit că respir, că pot trăi pentru familia mea, nu pentru a drege nedreptățile altora. Și până la urmă, e oare ceva mai important?
