22 octombrie 2024
Astăzi am ajuns din nou la felul acela punct de criză: nici una dintre bunici nu poate să ia micuțul de la grădiniță. Pentru a-l ține în grija unei creșe trebuie să plătesc sume copleșitoare din lei.
M-am înfuriat în bucătărie, am aruncat o lingură în farfurie și am început să țip în gând. Din nou am avut o ceartă cu mama mea și nu vreau să mai sun nici măcar pe mama soțului meu.
Pare că am noroc că avem două bunici bunica mea și bunica lui Mihai. Dar nici cu noroc nu e vorba, căci ele nu sunt buni în sensul cuvântului. Ambele locuiesc la o sută de metri de grădinița din Chișinău și refuză categoric să-l ia pe copil de acolo. Aș putea să o fac eu, dar programul meu se termină la ora 18 și nu reușesc să-l ridic la timp. Mihai lucrează în schimb la o fabrică din Bălți, în ture, așa că și el nu poate să fie mereu prezent. De aceea am fost nevoit să angajăm o bonă, iar costul ei îngreunează serios bugetul familiei, deși aparent avem ajutor de la bunici.
Mama mea lucrează până la 16 și trece pe lângă grădiniță când se întoarce acasă. Recent s-a despărțit de tatăl ei și vrea să-și reconstruiască viața, să se relaxeze și să pună mască pe față ca să arate mai tânără. În weekend își ocupă timpul cu filme, expoziții și întâlniri cu prietenele. Îi ia pe copii doar rar, de obicei în weekenduri, pentru că spune că micuțul o deranjează în timpul meditației, alergând prin casă și zguduind liniștea. Îmi dă tot felul de sfaturi de creștere, dar refuză să se implice practic.
Bunica lui Mihai e o altă poveste. Nu a lucrat niciodată, a stat mereu acasă și are patru copii, cu diferențe de vârstă sub trei ani. Mihai este cel mai mare. Se pare că ar fi cea potrivită să ne ajute, dar ea spune că are destule treburi domestice: să gătească, să spele, să facă curățenie, să hrănească familia și apoi să curețe totul din nou. Cei doi frați mai tineri, un băiat de 18 și altul de 21, se descurcă singuri.
Odată, bunica lui Mihai a luat copilul meu și a ieșit foarte supărată. A susținut că nu are timp să-l aducă de la grădiniță, că bărbații ei erau obosiți și flămânzi după muncă. Mai târziu mi-a spus că eu trebuie să mă descurc singur, că nu mai putem să contăm pe ajutorul ei.
Cheltuielile pentru creșă ne apasă bugetul. Mă înfurie ipocrizia bunicilor, care în fiecare Crăciun se adună cu nepotul și povestesc cât de mult îl iubesc și cine i-a cumpărat ce cadou. Nu ne trebuie cadouri, ne trebuie ajutor real.
Așa că am sunat astăzi pe mama și am implorat să-l ia pe copil de la grădiniță, pentru că nu avem bani să plătim bonă.
Concluzia mea este clară: nu putem să ne bazăm pe părinții noștri pentru sprijin financiar sau practic; fiecare are propriile sale griji și nevoi. În loc să așteptăm miracolul bunicilor, trebuie să găsesc soluții proprii și să îmi asum responsabilitatea. Astăzi am învățat că, în viață, nu există scurtături trebuie să muncești și să găsești resursele necesare cu propriile mâini.
