Jurnal personal, 14 mai
Azi am avut o zi încărcată la lucru. Era ultimul meu client o bătrânică simpatică la care am schimbat bateria la baie. Tocmai mă pregăteam să plec acasă, când am primit un telefon de la firmă. M-au rugat să trec pe la o altă adresă, să verific un robinet care curgea în bucătărie. Nu prea aveam chef, dar am acceptat. Lucrez de mai bine de jumătate de an la o mică firmă de reparații sanitare și menaj, din Chișinău.
Am ajuns la adresa, am sunat la ușă și mi-a deschis un băiat serios, de vreo zece ani. Lângă el, o fetiță blondă, ceva mai mică, se uita curioasă la mine.
Dar nu e niciun adult acasă? am întrebat eu, mirat.
Noi, la lucru, avem indicație să nu intrăm în casă fără să fie adulți prezenți.
Mama vine curând, poftiți! Robinetul la bucătărie picură mereu. Am încercat să-l leg cu bandă adezivă, dar tot curge. Să nu vă faceți griji, avem bani, se grăbi băiatul să mă liniștească.
Până la urmă am intrat, ascultându-l pe cuvânt că mama vine imediat. Am desfăcut robinetul, am schimbat supapa stricată.
Dar și masa mea stă strâmbă, un picior se clatină, iar întrerupătorul de la hol nu mai merge, spuse deodată fetița.
Tata ar fi reparat, dar, știți, tata nostru e pilot. El zboară departe, departe, și n-apucă niciodată să ajungă acasă, continua ca o poezie fetița, vizibil repetând ce-i spusese mama.
Și, într-adevăr, nu după mult timp a venit și mama. O femeie drăguță, cam la treizeci și cinci de ani, obosită și cu ochii roșii, parcă ar fi vrut doar să doarmă o noapte întreagă.
A rămas uimită de inițiativa celor mici.
Degeaba te așteptăm, mami, i-a spus băiatul. Tot zici că chemi meșterul, dar n-apuci niciodată. Așa că m-am descurcat eu și l-am chemat.
Femeia m-a achitat în lei moldovenești, iar fetița mi-a amintit, rușinată, de masă și de întrerupător. Am stabilit să vin și mâine.
Pe hol, băiatul pe care am aflat că-l cheamă Rareș s-a oferit să mă conducă și a luat gunoiul să-l ducă la tomberon.
Noi nu avem niciun tată pilot! Mama inventează. Ea zice că suntem mici și nu știm nimic, dar dacă ar fi existat, l-am fi văzut măcar odată. Nu vi se pare? Și cadourile tot ea ni le cumpără, apoi spune că-s de la tata. Am văzut cu ochii mei, când i-a ales Ancăi păpușa din magazin de ziua ei, și după a zis că a trimis-o tata, spunea Rareș trist, fără să mă privească direct.
Cine știe poate chiar nu poate ajunge, răspunsei eu, încercând să-i ridic moralul.
Nu m-a crezut. Și-a lăsat ochii în pământ și a plecat înapoi în bloc.
Ajuns acasă, gândul mi-a rămas la cuvântul pilot. M-a zguduit amintirea. Și eu am fost pilot odată, la Aeronavelor Moldovenesti
Stăteam la Chișinău, zburam în multe țări, aveam o soție frumoasă, dar ea tot insista să mă las de zbor.
Tu cu capul în nori, eu cu scutecele? Nu, lasă, am eu alt plan cu viața!
Părinții ei s-au mutat peste hotare, s-au aranjat și-au început să ne cheme și pe noi. Eu nu i-am urmat. Am rămas cu zborul. Apoi ea a divorțat de mine și a plecat.
Am continuat să zbor și eu, până când sănătatea mi-a dat de veste. A trebuit să mă pensionez. Aveam destui ani de zbor
Am hotărât să mă retrag la mama, într-un orășel din nordul Moldovei. Am apucat să stau cu ea vreo șase luni, apoi a plecat și ea brusc, ca o rafală de vânt.
Atunci m-am dat la fund. N-am băut în viața mea, dar atunci am rămas câteva săptămâni numai între prieteni, care tot apăreau când nu trebuia. Mama mi-a apărut într-o noapte în vis și m-a certat plângând. Dimineața, am alungat pe toți, m-am ridicat și am făcut o mică reparație acasă. Dar tristețea nu s-a lăsat.
Căutând prin ziarul local, am văzut un anunț firmă de reparații caută meșteri cu mașină personală. Am sunat. M-am angajat. Program lejer, bani cât să nu mor de foame.
A doua zi dimineață am mers din nou la familia Rareș și Anca. Mă așteptau deja acasă. Am reparat piciorul mesei, întrerupătorul și am reglat ușa la dulapul din bucătărie.
Aveți nevoie de o renovare capitală la baie, i-am spus femeii.
Sunt de acord, dacă lucrați dumneavoastră! Bani ceva am strâns, cred că vă pot plăti, răspunse ea.
Așa am ajuns să stau mai des pe la ei. Am aflat că o chema Lenuța și că lucra educatoare la grădiniță. Spre seară, m-a rugat să rămân la masă ați lucrat mult, sigur n-ați apucat să mâncați. Copiii m-au ciupit de mână să accept. Am rămas.
Seara s-a lungit cu vorbe Copiii adormiseră de mult și am avut curajul să îi povestesc Lenuței despre ce mi s-a întâmplat, așa cum n-am mai povestit nimănui. Asculta cu atât de multă blândețe, cu ochii calzi Am aflat că nici ea n-a avut niciun bărbat pilot: două încercări eșuate de a întemeia o familie, doi copilași, trei ani diferență între ei. Tata pilot inventat, va lămuri copiii când vor crește.
Când am plecat acasă, era deja miezul nopții. Am promis că revin, pentru că mai era lucru.
*
A doua zi, Lenuța mi-a deschis ușa și a rămas blocată. Am intrat în costumul meu de pilot, cu flori în mână și cu un tort.
Tata, tata, a venit tata-pilotul nostru! a strigat Anca și a fugit să mă îmbrățișeze.
Am venit, doar că nu v-am recunoscut din prima, era prea mult timp de când nu v-am mai văzut nu-i așa, Lenuța? i-am spus eu privind-o direct în suflet. N-a avut decât să mă aprobe, cu un zâmbet cald.
Așa a devenit familia Lenuței întreagă și fericită.
Rareș a acceptat cu greu că tatal lui s-a întors, dar m-a crezut în cele din urmă.
I-am adoptat pe amândoi, pe Rareș și pe Anca, iar după un an și jumătate s-a născut și un băiat al nostru
Dragă jurnal, dacă mai ai răbdare, promit să-ți scriu și alte povești. Braț la braț, mergem mai departe prin viață.
