Lasă-mă în pace! a strigat Ecaterina la Ana, care plângea în hohote. Fă-ți viața ta, fără el!
Dar Valentin este soțul meu. Creștem împreună o fiică. Nu poți să-ți construiești fericirea pe durerea altcuiva.
Nu începe cu asta! Nu e firesc să trăiești fără să simți nimic. Nu Valentin își părăsește copilul, tu o faci. Nu am nimic împotrivă să o vadă pe fetiță.
Ecaterina s-a întors brusc și a plecat. În acea seară, Valentin a hotărât să pună capăt tuturor confuziilor. Și-a strâns lucrurile și a părăsit-o pe Ana. Femeia l-a implorat să nu acționeze nechibzuit. Cuprinsă de neputință, Ana și-a pus în gând să afle cu ce e mai bună rivala ei decât ea.
Nu mai pot să trăiesc cu tine. Nu mă mai interesezi. Alături de Ecaterina am început să mă simt viu, i-a spus Valentin.
Au trecut câteva luni. La început, Ana nici nu-și găsea cuvintele, dar cu timpul a înțeles că trebuie să meargă mai departe, oricât de greu i-ar fi. Fetița ei creștea. Ana lucra ca economistă.
Așa că a hotărât să aplice pentru un post de contabilă. La interviu, directorul societății a fost impresionat de seriozitatea și dorința ei de a învăța lucruri noi. Norocul a făcut ca mama Anei să fie dispusă să stea cu nepoata în timp ce ea muncea.
Cu mintea la carieră, Ana și-a pus pe pauză viața personală. După câțiva ani de muncă dedicată, a dovedit că este o profesionistă valoroasă, ajungând în cele din urmă director adjunct.
Singurul bărbat cu care Ana discuta des era Vlad, șeful ei. Vlad era extrem de respectuos și atent. Ana ajunsese să nutrească o simpatie discretă, însă el era căsătorit și avea doi copii, iar Ana nu voia nici măcar să își imagineze o astfel de legătură.
Nu același lucru se putea spune însă despre Vlad. Într-o zi, a mărturisit direct: era îndrăgostit de Ana de mult timp și era dispus să își părăsească soția. Îi promitea că nu va înceta să își sprijine copiii.
Rănile trecutului o făceau pe Ana să stea în cumpănă. Își amintea vorbele pe care i le aruncase cândva Ecaterinei: Nu-ți poți întemeia fericirea pe nefericirea altuia.
Dar Vlad nu renunța ușor. Cu timpul, relația lor de serviciu s-a transformat într-una mult mai apropiată. Vlad repeta mereu că nu-și mai iubește soția și că mariajul lor a fost o eroare. Ana însă nu voia să devină motiv de suferință pentru altă femeie, pentru că știa exact ce înseamnă acel chin. Când a surprins o discuție telefonică a lui Vlad cu soția lui, a înțeles prin ce trece biet femeie. Ana nu voia să distrugă o familie.
Curând, a venit ziua inevitabilă la ieșirea din firmă, Ana a văzut apropiindu-se de ea o femeie. A înțeles imediat despre cine e vorba.
Tu ești? a întrebat femeia, cu vocea aproape stinsă.
Eu sunt, a răspuns Ana fără vlagă. În fața ei stătea Ecaterina.
Ecaterina a început să o convingă pe Ana că are dreptate: Nu-ți poți clădi viitorul pe durerea altcuiva. Adu-ți aminte ce mi-ai spus cândva!
Aveai dreptate, i-a mărturisit Ecaterina. N-aș fi avut niciun drept să ți-l iau pe soț. Totul se întoarce ca un bumerang în viață. Dar te rog, nu-l lua pe Vlad de lângă mine. N-am iubit pe nimeni așa cum îl iubesc pe el. El este motivul pentru care am renunțat la Valentin. Știi cât doare. Îți cer să mă înțelegi. Ai copilul tău. Viața ne dă lecții.
Ana a strigat: Ajunge! nu voia răzbunare, chiar dacă era vorba despre Ecaterina. Dar Vlad a continuat să insiste că are dreptul la fericire.
Ana, dacă rămân cu Ecaterina, trei suflete vor fi nefericite: tu, eu și ea. Nu mai pot continua așa. N-o iubesc și, sincer, poate nici n-am iubit-o vreodată cu adevărat. Mă leagă doar obișnuința. Voi pleca de lângă ea, oricum.
Ana a reflectat profund. Știa că Vlad nu va găsi liniște alături de Ecaterina, dar nici ea nu s-ar împăca cu sine dacă ar rămâne cauza nefericirii altora. Și-a spus, însă, că de data asta îi va da o șansă inimii sale.
A învățat că viața merge mereu înainte și oricât de mult am suferit, fericirea nu trebuie căutată pe lacrimile altora, ci găsită în puterea de a învăța din trecut, a ierta și a ne deschide inimile spre un viitor mai bun. Respectul față de ceilalți și față de noi înșine stă la baza adevăratei împăcări.
