Tanti Mariana, mă ajuți, te rog, la matematică? a șoptit timid Rareș, privindu-o cu speranță pe prietena tatălui său. Mâine am test, iar tata muncește până seara.
Puiule, n-am timp acum, i-a răspuns Mariana fără să-și ridice ochii din laptop. În două săptămâni avem nunta și mai sunt o mie de lucruri de pus la punct. Tu vrei să avem o nuntă ca-n povești, nu?
Sigur că da…, a murmurat copilul, trist, intrând în camera lui. Mariana nu-i era deloc simpatică, dar îi vedea pe tata fericit. Pentru el, simțea că merită să rabde.
Mama lui Rareș era foarte bolnavă, nu mai putea să aibă grijă de copil.
Un băiat de opt ani n-ar trebui să vadă chinul mamei! a spus Sorin, tatăl lui Rareș, când l-a luat la el acasă. Noua lui logodnică nu a fost încântată, dar nu a comentat. Nu era momentul pentru scandaluri înainte de nuntă.
Când Sorin era acasă, Mariana poza într-o femeie grijulie, plină de înțelegere pentru băiat. Dar, cum închidea omul ușa și pleca la muncă, pentru Rareș începea ignorarea totală. Nu era copilul ei, nu simțea niciun chef să-l bage în seamă.
Cu două zile înainte de nuntă, calculatorul lui Sorin a cedat și, neavând ce face, s-a folosit de laptop-ul Marianei. Nu voia decât să trimită un mail rapid. Dar, cum necum, s-a trezit că dă click pe istoricul de navigare.
În câteva secunde, fața i s-a întunecat. A închis, nervos, laptopul și a intrat glonț în sufragerie, unde Mariana privea seriale.
Ce-s prostiile astea cu plasatul lui Rareș la orfelinat? a întrebat Sorin printre dinți, stăpânindu-și cu greu nervii.
Ce-ai, Sorine? s-a încruntat Mariana. Doar ziceai că îți trebuie două minute la calculator, uite că ai apucat să te uiți peste tot! Ție nu-ți e rușine?
Răspunde-mi: cine ți-a dat dreptul să decizi pentru copilul altuia?
Tocmai, că-i altul! a zvârlit Mariana telecomanda pe măsuță. Noi vom avea copiii noștri, comuni. Rareș o să fie doar o piedică. Nici la școală nu e bun ba nota 4, ba 3, adică ce-o să învețe copiii noștri de la el?
Are un șoc copilul! Îi moare mama, a fost smuls din lumea lui, e rupt de tot ce știa! Tu, în loc să-l ajuți, pui la cale cum să scapi de el Sorin ridicase vocea, foarte rar îl vedea cineva așa. Bine că Rareș era la școală.
Nu țipa la mine! a sărit Mariana. Eu nu-s obligată să cresc copilul tău. Are bunică, s-o ia ea dacă nu-ți convine ce propun.
Și când aveai de gând să-mi spui despre minunatul tău plan? Sorin era departe de a se liniști. O săptămână după nuntă? O lună?
În câteva zile, răspunse Mariana, fără nicio urmă de rușine. Ce rost are să trag de timp? Deja m-am interesat, am o cunoștință la Protecția Copilului care ne rezolvă rapid formalitățile. O să-i fie mai bine acolo.
Ai grijă ce-ți spun zise Sorin, deodată foarte calm. Niciodată nu-l las pe Rareș baltă. Îl iubesc mai mult decât orice pe lume. El e totul pentru mine.
Dar eu? s-a repezit Mariana. Pe mine nu mă iubești? Adică alegi între mine și copil?
Pe el a rostit clar Sorin, fără să clipească. Femei mai găsesc, dar copil am unul singur.
Femei, zici, găsești? Cine s-ar uita la tine, în afară de mine?! Mariana era scoasă din sărite și tremura toată. Sau tu chiar crezi că alta ar accepta să-ți crească copilul? Nu mai visa, nimeni nu vrea copiii altora!
Ai o oră să-ți aduni toate lucrurile și să ieși din apartamentul acesta. Duci și cadourile, nu mă zgârcesc. Sorin și-a luat geaca și, înainte să iasă pe ușă, i-a spus calm: Nu vreau să te mai văd. Dacă ai crezut că-s nebun după tine, te-ai înșelat. Am vrut doar o mamă nouă pentru Rareș, atât.
Stai, Sorine, dar cu nunta ce facem? Mariana era șocată. A crezut până în ultima clipă că va insista, că se va ruga de ea să rămână. Să vrea să meargă în continuare cu planurile…
N-ai priceput? a ridicat din umeri Sorin. Nunți nu mai există. Am ales, dar nu pe tine. Fă-ți bagajele. Dacă mă întorc și mai ești aici, nu mai am chef de discuții.
S-a trântit ușa, lăsând-o pe Mariana stingheră, în mijlocul sufrageriei. S-a prăbușit pe canapea, cu ochii pierduți. Considera deja apartamentul ca fiind al ei, nici gând să-l părăsească.
A sunat soneria. Mariana a tresărit, zâmbind spre ușă. Trecuse supărarea lui Sorin, sigur că glumea! E imposibil să se termine așa totul…
Aveți o livrare, a zis voios băiatul de la curierat în uniformă. Semnați aici.
A semnat cam tare, de nervi aproape că a rupt pixul. Curierul s-a uitat la ea ciudat și a dispărut rapid.
În cutie, înfășurată ironic și strălucind de alb, era rochia de mireasă. O rochie scumpă, de vis. Mariana a repezit rochia, a aruncat-o pe jos și a călcat nervoasă pe ea până a ajuns o cârpă fără nicio valoare.
Supărată, a pus mâna pe telefon, a format numărul prietenei ei și a scos valiza din debara.
Ce-ai pățit? vocea prietenei suna iritată. Nici tu nu dormi, nici pe alții nu-i lași. Ai emoții de nuntă, nu?
Nu mai e nicio nuntă! a sâsâit Mariana, punând convorbirea pe difuzor. Îmi strâng bagajele. Poți veni să mă iei cu mașina?
Ce s-a întâmplat? la celălalt capăt, vocea s-a făcut serioasă. Te-a jignit?
Și încă cum! a început Mariana să povestească totul, fir a păr. Prietena asculta în tăcere. Ai adormit cumva?
Chiar voiai să scapi de puștiul ăsta?
Da, la ce-mi folosea mie? a pufnit Mariana. Mai bine făceam eu unul al meu.
Știi ceva, după o pauză, i-a răspuns prietena nu te mai înțeleg. Și nici nu mai vreau să te înțeleg. Nu te credeam în stare de așa ceva.
Eh, nu-mi pasă ce crezi tu, a strâns nervoasă Mariana, chinuindu-se să închidă valiza. Te pornești sau nu?
Nu, a venit răspunsul sec. Sună pe altcineva.
Du-te, fata, chem eu un taxi…
***********************************************
Sorin l-a luat pe Rareș de la școală și au mers împreună în parc să hrănească porumbeii. Băiatul era fericit că petrece timp cu tatăl lui, dar, totuși, a întrebat:
Nu trebuia, tata, să o ajuți pe tanti Mariana cu nunta? și a așteptat răspunsul cu sufletul la gură. Pregătit să audă că trebuie să meargă acasă…
Nu, i-a spus Sorin, surprinzându-l. Nu mai e nicio nuntă. Aș vrea să știu: te superi dacă Mariana nu va mai locui cu noi? l-a întrebat, neliniștit. Abia acum se gândea la reacția băiatului.
Nu mă supăr! i-a răspuns Rareș, ochii rotunzi de fericire. Chiar deloc. Să fiu sincer, nici nu-mi plăcea. Nu avea nevoie de mine.
Lasă, puiule, l-a strâns Sorin în brațe deocamdată stăm doar noi doi. Și cine știe, cineva tot se va găsi să te iubească și pe tine, ca pe un fiu propriu….
