Ascultă ce-am să-ți povestesc, că mi se tot frământă gândul la asta de ceva vreme. O bătrânică din Chișinău, tanti Aglaia o chema, avea o cățelușă mititică. Feciorul ei, Emil, după ce mama lui a suferit un infarct, i-a adus cadou o cățelușă scumpă, atât de mică încât încăpea lejer într-o palmă. S-a gândit c-o să-i țină de urât mamei, c-o să-i ridice moralul și c-o ajută să se desprindă de gândurile grele după necazul ăla. Și să știi că a funcționat!
Doamna Aglaia parcă a întinerit, a început să se simtă mult mai bine. I-a pus cățelușei numele Steluța, tocmai pentru că era firavă mică și jucăușă ca o stea de pe cer! Mereu ieșea cu ea la plimbare, o purta într-un săculeț special sau pe o lese subțirică prin parcul Valea Morilor. Steluța era tare blândă, bine-crescută și făcea numai ghidușii.
Într-o zi, cu vreme de primăvară, s-au dus amândouă la plimbare lângă Circ. La un moment dat, o mașină scumpă, un BMW strălucitor cu numere de Soroca, s-a oprit brusc lângă ele. Din mașină i-au făcut cu ochiul doi tineri, Mihaela și Sergiu. Au cerut politicos dacă pot să mângâie cățelușa, iar tanti Aglaia, deși nu prea voia că știi cum e, nu-i ușor să lași pe oricine la dragul tău animal tot n-a apucat să zică nu. S-a simțit cumva datoare și s-a apropiat de fereastră. Fata, hop, apucă Steluța, băiatul a turat motorul și au dispărut în viteză, ca vântul pe bulevardul Ștefan cel Mare.
Săraca bătrână a rupt-o la fugă, plângând și strigând după ajutor, dar s-a împiedicat, a căzut rău și s-a lovit la cap. A leșinat, sărmana. Noroc cu vecinii care au văzut toată scena și au chemat repede ambulanța. Tanti Aglaia a ajuns la spital, iar Emil băiatul a venit imediat la ea. O găsi tremurând și slabă, abia de mai reușea să rostească numele cățelușei printre lacrimi: Steluța… Steluța…
Dar să știi că Emil nu s-a lăsat! Vecinii au reținut modelul și culoarea mașinii. Se zvonea prin mahala că Mihaela și Sergiu stau la o vilă de lux în Poșta Veche. Așa că el și-a mobilizat prietenii printre care era și un băiat de la poliție. S-au pus pe treabă și, cum îi știm pe ai noștri, au aflat imediat cine sunt hoții.
Când Emil a intrat peste ei, nici nu contează cum, a dat de Steluța. Biata cățelușă era bolnavă de supărare, nu mâncase, nu băuse apă de când fusese luată de la tanti Aglaia, nu mai avea niciun chef de joacă doar plângea lăbuștii pe fereastră. Nici nu mai lătra, doar scâncea încet. O luase dorul de stăpână.
A luat Emil cățelușa în brațe și nu s-a mai uitat înapoi. Culmea, hoții se plictisiseră deja de Steluța, nu le mai trebuia decât să toss they already got bored of her, she didnt bring them nicio fericire, niciun chef de distracție. Ce să faci cu o inimă străină care nu-i a ta?
Finalul a fost fericit, slavă Domnului! Tanti Aglaia și Steluța au trecut cu bine peste încercare și de atunci nu mai lasă pe nimeni să se apropie. La fiecare pas, când apare cineva necunoscut, Steluța dispare ca o nălucă în rucsăcelul special.
Știi ce am înțeles eu din povestea asta? Că n-ai voie să iei ceea ce-i drag altcuiva. Poate nu e decât un suflet mic de cățelușă, o mașină veche, un colț de grădină, sau un loc neînsemnat la un concurs aiurit. Însă pentru omul ăla, exact lucrul ăla mic îl ține în viață. Nu-i pentru glumă, nu-i pentru furat sau pentru râs. Fericirea sustrasă de la alții nu-ți va aduce niciodată noroc. Și uneori, rupând acel mic fir de viață, poți omorî speranța din cineva, pentru totdeauna. Că, la urma urmei, sufletul, oricât de mic, în el stă toată viața omului.
