Săraca oaie
Bună, mamă, tată, a intrat în fugă Ilinca într-o sâmbătă, ochii sclipindu-i de fericire mă mărit! Vasile m-a cerut de nevastă, nici nu am stat pe gânduri, am zis da!
Vai, Ilinca, ce mare te-ai făcut, a oftat cu un zâmbet Mirela și s-a uitat spre soțul ei, Ion, care ședea așezat, cu fața serioasă, rumegând parcă vestea.
Normal, ce credeai? Am terminat liceul, acum deja lucrez la oraș. Și Vasile muncește acolo, ne-am hotărât, gata, facem nuntă.
Pe Vasile părinții îl cunoșteau, tânăr din Chișinău, doar cu mama lui, femeie liniștită, s-au cunoscut de ceva timp, nimeni nu avea nimic împotriva acestui ginere.
Nunta au hotărât să o organizeze Mirela cu Ion, căci tot la țară locuiau, cu gospodăria lor, și, chiar dacă Vasile strânsese ceva bani, Ion spuse:
Vasile, mai bine pune deoparte banii ăia, vă vor trebui la apartament, de nuntă ne ocupăm noi, și poate te ajută și mama ta, Stela.
Stela, mama lui Vasile, a zis clar:
Ce să fac, n-am bani, singură am crescut copilul, tot pe un salariu ne-am descurcat… pot, poate, un mic cadou.
Nici nu s-au supărat părinții Ilincăi pe cuscră, dar Mirela, de atunci, parcă și-a tras sufletul cu greu, simțind o neîncredere nevăzută. Au decis să țină nunta la restaurant în oraș, modest, nu cu trâmbițe, dar sărbătoare a fost.
Curând, tinerii și-au cumpărat apartament la credit avansul cel mare l-au pus părinții Ilincăi, nici de data aceasta Stela nu a putut, ba era iar în datorii.
Ilinca cu Vasile s-au mutat la casa lor, și în scurt timp s-a născut nepoțica Melania. Mirela și Ion, din fiecare pensie, aduceau câte ceva la copilă, veneau din sat cu brânză, lapte, smântână, legume, carne tot ce aveau.
Mai dădea Mirela telefon cuscrei:
Stela, hai să cumpărăm împreună ceva bun pentru Melania, crește fata, multe îi trebuie.
Eh, Mirela, n-am bani, suspina la telefon Stela și eu, singură, pe lumea asta…
La ziua Ilincăi, părinții au venit cu plasele pline cartofi, morcovi, carne, fructe. Stela a întins o mie de lei moldovenești cadou, Mirela s-a strâmbat, dar ei cu Ion au mai adăugat și cinci mii la pachet. Mirela nu avea zgârcenie la bani sau bunătăți către copii, dar tot o rodea gândul că Stela nu ajută niciodată.
Ion, tu vezi, noi punem tot ce avem pe masă pentru copii, dar cuscră niciodată. Încă mai se și plânge mereu, cu lacrimi la colțul ochilor, mă scoate din sărite. Acum toți au greu, dar cine se vaită nu rezolvă nimic. Ce zici, dacă și eu stăteam numai să mă jelesc pe lângă tine? Dar muncesc cot la cot cu tine, bărbatul o asculta în tăcere, cu răbdarea de-o viață.
Se uita Mirela și vedea: totuși Stela avea haine scumpe, coafură îngrijită, unghii făcute… Se întreba de unde bani, că mereu spunea că n-are.
Atunci Ion o miră cu răspunsul:
Să știi că e bine ca femeia să aibă grijă de ea. Cuscră e harnică. Poate de-aia și pare cu zece ani mai tânără, iar Mirela s-a întunecat la față.
Normal, ea poate, nu are animale, nu are curte, stă la apartament, și-și face manichiura… Eu, de dimineață până noaptea, în grădină, la vite, în casă. Și ce-ar fi să mă apuc și eu să am grijă de mine, iar tu să te ocupi singur de gospodărie? Să te văd la muls vaca sau la săpat! Dar văd, nici gând n-ai să faci tu asta.
Ion, de felul lui, nu era vreun scandalagiu, și știa că nu are rost să răspundă îi cunoștea firea femeii. Viața s-a așezat iar ca înainte: el, cel mult ajutând la treburi, în rest Mirela le ducea pe toate.
A trecut vremea și Melania a împlinit trei ani. Era la grădiniță, dar s-a apucat de răceli, una după alta. Au căzut de acord că Stela va sta cu fata un timp.
Ce să fac, măcar de folos să fiu, oricum sunt la pensie, a fost de acord Stela.
Slavă Domnului, uite că ajută și cuscră, s-a bucurat Mirela.
După o vreme, Mirela observă că Ion mergea tot mai des la Chișinău.
Mirela, pune deoparte niște smântână, ouă, cartofi. Le duc la copii, că oricum am ceva de rezolvat în oraș. Poate îi duc și Melaniei, mă uit și de piesele pentru mașină.
Mirela aduna totul, mândră că ajută familia. La oraș totul costă o avere, numai la sat găsești curat, fără chimicale.
Ion însă se întorcea tot mai târziu de la oraș. Până atunci venea la timp, dar deodată, de câteva săptămâni, stătea mai mult la copii. Mirela nu băga de seamă, dar pe urmă a început să o roadă un gând:
Doamne, Ion al meu o fi pus ochii pe cuscră! Clar, ceva nu-i curat aici. Trebuie să văd cu ochii mei, cine știe ce face pe la oraș…
Într-o zi, când el se pregătea să reușească la drum cu plasele, Mirela zise:
Ion, vin și eu cu tine, tare mi-e dor de Melania. Oricum am treabă și la magazin, s-a uitat drept în ochii lui, și el, luat prin surprindere, doar a dat din cap.
Pe drum, Mirela a observat că bărbatul ei era posomorât.
Ce ai, Ion, parcă ți-a furat pisica laptele…
Eh, nimic, doare capul, ce să fi zis?
Au sunat la ușa fetei, iar Stela a deschis îmbrăcată într-un halat desfăcut, rujată, toată veselă. Dar când i-a văzut pe amândoi, zâmbetul i-a dispărut brusc de pe buze.
Vai, nu mă așteptam… Intrăți, și-a strâns repede halatul.
S-au jucat cu Melania, i-au adus păpuși, fata a arătat jucăriile, apoi a adormit. Stela îi cheamă la ceai; Mirela cu Ion au adus prăjituri și mere.
La masă, Mirelei i-au sărit în ochi privirile cu subînțeles pe care Stela i le arunca lui Ion, și nu numai, și el se uita la fel.
Privește-i, nu le e rușine, nici când sunt de față! Oare cât o fi mers povestea asta? clocotea Mirela, dar s-a stăpânit cu greu.
La un moment dat Ion zise:
Ies în scară, la o țigară.
De îndată ce a ieșit, Mirela a privit-o drept în ochi pe Stela și i-a spus direct:
Cuscră, nu te preface că ești o oaie sărmană și nevinovată, văd totul din privirile voastre. Știu de ce vine Ion așa des la Chișinău, nu neapărat pentru nepoată. Nu te mai juca cu ochii la soțul meu. Dacă vrei bărbat, găsește-ți unul și lasă de capul meu. Să nu-ți fie rușine, femeie… Cu ginerele, cu cuscrul…
Stela a rămas roșie ca focul, nu se aștepta ca Mirela, satuliană cum o credea, să-i descâlcească rapid povestea. O subestimase pe Mirela, că e ocupată cu gospodăria, n-o să observe. Dar uite că și-a dat seama!
Când au ieșit, Mirela i-a zis clar, cu Ion ieșind înainte:
Nu mă lua de prostuță și nici de naivă…
Pe drum spre casă, l-a luat de urechi pe Ion:
Să nu mai mergi singur la oraș, am văzut destul, și oaia asta săracă nu va mai îndrăzni să-ți arunce priviri. I-am spus la obraz.
Mirela, de unde ai scos-o și pe asta, nu-i nimic… ai înțeles greșit, încerca el să se scuze.
Fie, dacă zici tu, dar știi și tu bine că nu-i bine să bați pe la ușile altora, când nu-s copiii acasă! Dacă trebuie, mă duc eu și stau cu Melania, tu rămâi la gospodărie. Știi că nu repet de două ori.
Seara a sunat Ilinca, contrariată:
Mamă, de ce te-ai răstit la Stela? Ea ne ajută cu fata și îi sunt recunoscătoare. Tu, de gelozie, îi reproșezi că îl vede pe tata…
Fata mea, ești tânără și nu pricepi încă toate. Ți-ar plăcea dacă bărbatul tău ar sta ceasuri întregi la prietena ta în lipsa ta? E rușinos ca o femeie singură să primească în apartament bărbat străin să-i facă ochi dulci… Gândește-te, eu cu Ion facem tot pentru voi, eu mai ales. Dacă nu stă Stela cu Melania, mă duc eu.
Mamă, ai dreptate, scuză-mă, am vorbit după ureche… Așa a povestit și Stela, numai că a întors totul pe dos.
Firește, și eu i-am spus totul pe față. A crezut că nu-mi dau seama… S-a făcut mică și roșie ca ardeiul.
Din acea zi, Ion, dacă mergea la Chișinău, mereu o anunța pe Mirela și deseori o lua cu el. Mirela nu se supăra, dimpotrivă, era bucuroasă să-și vadă iar nepoțica. Chiar și acasă bărbatul a început să mai ajute, să-i ia din poveri și să-i propună să se odihnească, să muncească la grădină împreună.
Așa e la casă, bărbatul ocupat nu are mintea la prostii și mai și prețuiește femeia, își zâmbea în sine Mirela. Iar eu, uite, am timp să mă îngrijesc și eu de mine. Cine zice că nu pot fi și eu ca o doamnă de oraș?
Mulțumesc celor care citesc, prieteni! Sănătate și noroc la toți!
