Scena era puțin agitată: astăzi se hotărâse să-l invite pe noul ei prieten la un ceai, acasă. Eugen intrase în viața ei cu doar câteva luni în urmă, s-au întâlnit la dansuri, și el a însoțit-o până acasă de câteva ori. Întâlnirile lor deveneau tot mai frecvente.
Scena terminase deja pedagogia și obținuse un loc de muncă la un centru de tineret, iar Eugen lucra la un birou de proiectare după terminarea studiilor universitare. Era un tânăr simpatic, cultivat, calm, și i-a plăcut imediat Scenei.
Ea era o fată serioasă și își dorea să întâlnească acel bărbat unic cu care să-și formeze o familie pentru totdeauna. Așa o îndrumase mama ei, care a crescut-o singură după ce rămăsese văduvă devreme. Mama era însoțitoare de vagon la căile ferate, în cursă, și Scena învățase să fie independentă. Ea a copt prăjituri de casă, a făcut curățenie în apartament și și-a plimbat favorita, cățelușa Berta, animalul de care era foarte atașată.
Berta a fost găsită împreună cu vecinul lor, Victor, un băiat ce locuia cu un etaj mai jos. Se întorceau de la o plimbare cu schiurile prin pădurea din apropierea casei lor și au zărit un pui de câine abandonat lângă magazin.
S-a dovedit că puiul era o fetiță, tremurând și înghețată, iar Victor a luat-o în brațe și a dus-o acasă. Însă în familia lui erau deja un pisoi și un câine, așa că i-a propus Scenei să ia cățelușa. Fata nu a avut dubii nici o clipă.
– Te voi ajuta să o plimbi dacă ești la ore, – i-a promis Victor, – știu că și mama ta e bună, nu va arunca o așa minunăție pe stradă… – spunea Victor.
Scena era prietenă cu el de multă vreme, au crescut împreună în același cartier. Dar Victor era cu un an și jumătate mai mic, urma să plece în armată, era în așteptarea convocării.
Scena întotdeauna simțea afecțiunea vecinului, dar pentru ea el rămânea un simplu prieten și un băiat de treabă. Toți vecinii se mirau cum de Victor o ajuta în toate pe Scena. O întâmpina după ore, stătea la scară, îi aducea cumpărături când Scena era bolnavă, iar mama ei la serviciu, aducea corespondența și o însoțea la plimbări.
– Vai, cum se frământă Victor că ai găsit un cavaler, – a spus mama Scenei, – căci el e îndrăgostit de tine din copilărie. Și nu-ți pare rău de el?
– De ce să-mi pară rău? E un băiat bun, o să-și găsească el mirese… E mai tânăr ca mine, mamă. Aproape cu doi ani. Eu am nevoie de cineva mai matur, nu-i așa?
– Corect este să se potrivească caracterelor, intereselor și să fie iubire, desigur, – a răspuns mama.
Scena a mângâiat-o pe Berta, așezat-o pe o pernuță pe canapea și a zis:
– Azi o să te prezint prietenului meu. Sigur o să-ți placă. O să vezi… E bun și frumos!
A plecat la întâlnire și s-a întors acasă însoțită de un tânăr elegant, înalt și simpatic.
Scena l-a invitat pe Eugen mai întâi în bucătărie și i-a oferit ceai cu prăjiturile ei. Băiatul a apreciat rețeta și a băut cu plăcere două cești de ceai.
– Mama mea face excelente prăjituri și biscuiți. Așa că știu despre ce vorbesc. Cred că fiecare fată ar trebui să știe nu doar să gătească, ci să și coacă bine. Este datoria ei, ca păstrătoare a căminului, și tu – ești pe drumul cel bun. Așa trebuie, – a lăudat-o el pe Scena, – doar să nu exagerezi cu zahărul. E dăunător pentru organism la orice vârstă.
Au mers în cameră, unde Eugen a început să se uite la cărțile din bibliotecă. Și aici i-a făcut o observație Scenei.
– Fantasy-ul este pentru cei care îl îndrăgesc. Eu nu-mi pierd timpul cu așa literatură. Dar clasicii sunt întotdeauna plăcut și folositor de citit. Se studiază peste tot: la școală, la liceu, și, bineînțeles, la facultate. Tu te gândești să-ți continui studiile?
– Da, am urmat un curs la distanță, nu ți-am spus? – a spus Scena, – desigur, e nevoie de studii superioare. Știu asta.
– La distanță nu-i ca la zi, dar e ceva, dacă n-ai altă opțiune… – a conchis Eugen, privindu-i fotografiile cu mama ei.
Atunci a observat cățelușa de pe canapea. Berta dormea și nu reacționa la oaspete. Era o cățea foarte liniștită, mai ales că auzea vocea stăpânei ei.
– Ce-i asta? – s-a minunat Eugen, – ai câine în casă?
– Și de ce te minunezi atât? Da. Uite, cunoaște-te, ea e preferata mea, Berta, – ochii Scenei străluceau de căldură.
– Văd, dar întotdeauna am crezut că animalele ar trebui ținute afară, nu unde dormi… Sunt foarte contagioase. Mama mea lucrează la farmacie, a studiat mult și știe cât de periculos e să ții animale în casă. Alergii, blană peste tot, miros, griji și mai ales – bacterii periculoase pentru sănătatea umană… – fața lui Eugen exprima dezgust și evidentă nemulțumire.
– Aproape toți țin câini sau pisici, iar uneori și pe unii și pe ceilalți, ca și vecinii noștri. Și nu se întâmplă nimic.
– Păcat. Foarte păcat, – a întrerupt-o Eugen cu nemulțumire, – dacă oamenii ar fi mai educați, ar studia medicina sau măcar igiena de bază, ar înțelege absurditatea acestui tip de iubire față de animale. Nu sunt oameni. Doar niște animale. Atâtea paraziți poartă în corpul lor și dacă ai pune un microscop să te uiți la perna pe care doarme, ți s-ar ridica părul…
– Spăl des fața de pernă și nici eu, nici mama nu am fost bolnave, nu am observat nimic… – încerca cu voce stinsă să-i explice Scena prietenului ei.
– Desigur, nu ați observat. Aceste lucruri nu se văd imediat. Cu timpul, sănătatea începe să cedeze, și nu știi de ce. Nu e bine să ții animale în casă. Poate la țară, unde pot fi în curte, afară, dar nu în camere unde trăiesc oameni, copii! – insista Eugen să-i țină o lecție.
Scena era abătută. O vedea cum Berta ridică capul cu nedumerire și se uită la ea, apoi la tânăr și iar se lăsă pe pernă.
– N-ai avut niciodată niciun cățeluș, niciun pisicuț? – întrebă fata dintr-odată.
– N-am avut. Dar nu mi-a lipsit. Nu pot spune că nu-i plac, dar mai important e să fii sănătos și să trăiești corect, – a răspuns răutățesc Eugen, – nu vrei ca copiii tăi să fie bolnavi?
– Desigur că nu vreau, dar la copiii mei le va fi bine, mă voi ocupa de sănătatea și fericirea lor… – a șoptit Scena, – hai la o plimbare, vremea e frumoasă. De ce să stăm în casă?
Au ieșit și au pornit către parc. Victor se uita din fereastră la Scena și aproape că plângea. Nu putea să-i mărturisească Sentimentul de dragoste, deoarece prietenia lor era caldă și blândă, dar atât de obișnuită pentru amândoi, că n-ar fi îndrăznit să-i vorbească despre iubire.
Scena, după plimbarea prin parc, a spus că are treburi urgente și s-a despărțit rece.
– Să te sun? – întrebă Eugen.
Ea a încuviințat și s-a grăbit spre casă. La scară stătea Victor, trist. La vederea Scenei care s-a întors repede, Victor s-a înviorat și a chemat-o să stea lângă el.
Au tăcut un timp, apoi Scena a oftat și a spus:
– Ei bine… Ce tip Eugen ăsta… La început nu-ți dai seama că e un așa înfumurat de farmacie. N-ai zice că-s oameni de cei care-s preocupați de microbi. Dar el o tot ține cu microbii… Cât el însuși cine e?
Victor o privea nedumerit, dar cu bucurie și aprobare.
– Îți imaginezi, el e împotriva câinilor și pisicilor! Nu-i place să-i aibă în preajmă și nu înțelege cum pot fi iubiți? Nici măcar n-am intrat în discuții cu el, m-am retras imediat. După el, era ca o răceală, ca un frig polar. Ei bine, ce tip. Un suflet steril… Fără microbi, mirosuri, praf, culoare și sentimente… – spunea Scena fără să se poate opri.
– Deci, s-a terminat cu el? – îndrăzni Victor să întrebe.
– Și-ncepea ceva cu el? Mulțumesc Domnului că s-a clarificat. Și dacă nu ar fi fost Berta… Cum aș fi știut imediat ce-i cu el? Dacă m-aș fi îndrăgostit de el și dacă m-aș fi căsătorit? Și el nici n-ar suporta câinii și pisicile? Dar eu nu pot trăi fără Berta mea. Și nu o voi lăsa pe micuța mea să fie nedreptățită de nimeni! – spunea fata aproape țipând.
– Mai liniștește-te, – Victor o mângâia pe spate și brusc a avut și el o izbucnire:
– Scena, tu ești cea mai bună, cea mai bună și mai frumoasă… Nu-ți face griji. Știi cât de mult te venerez. Plec în armată, uite convocarea… Dar tu așteaptă-mă, și voi face totul ca să fii cea mai fericită… Am fi fost cei mai fericiți… – i-a întins harta. Era chemarea la Comisariatul Militar.
Scena, fără să ridice privirea, a luat hârtia și a suspinat:
– Uite, și tu pleci… O să rămân chiar singură…
– Cum să fii singură? Cu mama și cu Berta! Ele te iubesc mult. Și te iubesc și eu… O să-ți scriu. O să te sun când pot. Vin curând înapoi. Doar așa pare că e mult timp, dar timpul trece repede. Scena… – s-a așezat în genunchi, ținând-o de mâini.
– Victor, văd vecinii… Ridică-te… – s-a rușinat Scena.
– Să vadă. Nu mi-e rușine și pot spune tuturor că te iubesc! – s-a ridicat, fără să-i dea drumul mâinilor, deja fericit că nu și-a tras mâinile înapoi, – spune-mi că mă veiaștepta.
– Hai să mergem la plimbare cu Berta. E o zi de neuitat, nu o voi uita, – a zâmbit Scena, – măcar tu să ai milă de mine și nu cere nimic pentru moment…
Au plecat la plimbare. Berta alerga prin parc, ocazional uitându-se la stăpâna ei și la Victor, care o cuprinsese pe fată și mergea ca vrăjit, savurând apropierea ei, auzind respirația ei și parfumul ei…
În timp ce-l acompania pe Victor la Comisariatul Militar în zori, fata a rămas nemișcată în brațele lui. În ultimele zile se plimbaseră serile până noaptea. Erau ca și cum în lumea magică a iubirii, tandreței și a despărțirii lungi care îi aștepta.
– O să te aștept, Victor… – a șoptit ea, – și să-mi scrii…
La picioarele ei, la lesă, stătea Berta, acea mică ființă care în multe privințe a unit inimile acestui cuplu. Autobuzul cu recruți a plecat. Scena a mers spre casă cu Berta în lesă, murmurându-i:
– Nu-i nimic, fetița mea, îl vom aștepta pe soldatul nostru. Cum altfel? El ne iubește pe amândouă!
