Să-ți spun ce-am pățit eu Sunt singura la părinți, deși mereu am auzit că am fost dorită, dar sincer nu prea m-am simțit iubită cu adevărat. Când aveam 23 de ani și eram în luna a cincea de sarcină, au început să-mi vină tot felul de gânduri dacă chiar sunt fiica biologică a părinților mei? Tata și mama au peste 70 de ani, iar cu banii abia ne descurcăm. Stăm cu chirie într-un apartament amărât din Chișinău, abia apucăm să strângem câte un leu de la o lună la alta.
Eu cu soțul meu, Andrei, încă suntem la facultate, mai și muncim, dar banii tot nu ne ajung pentru toate cheltuielile. De două ori am fost la un pas să fim dați afară din casă din cauză că nu plătiserăm chiria la timp. Noroc cu prietenii care ne-au împrumutat niște lei, dar așa am ajuns datori vânduți. Abia ne permitem mâncarea zilnică, avem tot timpul griji legate de bani. Uneori, mama și tata, dacă au ceva în plus, ne mai aduc niște alimente. Au ținut mult să ne căsătorim, așa că anul trecut, fără prea multă socoteală, am mers repede la Starea Civilă și ne-am cununat. Și atunci a început discuția despre nepoți părinții mei nu mai aveau răbdare.
Mama mereu îmi spunea că trebuie să fac copil cât mai repede, că altfel o să ajung bătrână ca ea și o să-mi pară rău. Adevărul e că nici eu, nici Andrei nu eram pregătiți să avem un copil și tot am amânat, știind prea bine câtă responsabilitate și cheltuială înseamnă asta. Și-atunci, părinții mei ne-au venit cu o ofertă care părea tentantă. Au zis că dacă fac un copil, ne dau o sumă mare de bani, cât să ne cumpărăm o casă la țară, undeva pe lângă Călărași. Ei s-ar muta la țară și ne-ar lăsa nouă apartamentul din oraș. Ne-am gândit bine și ni s-a părut o idee bună scăpam de chirie și cu restul banilor ne-am mai fi descurcat. Mama m-a asigurat că o să mă ajute la copil, să pot merge în continuare la facultate.
Ne-au promis că ne sprijină financiar, că ne ajută cu toate cumpărăturile pentru mine și prunc. Dar nu s-a ținut nimeni de niciuna din promisiuni. N-au cumpărat nici măcar o cutie de scutece. În timpul sarcinii, mama tot mă suna și mă întreba dacă am pregătit totul pentru naștere, dar eu de-abia aveam bani să iau niște hăinuțe pentru copil nici de strictul necesar nu aveam. Îmi tot spunea că Andrei ar trebui să-și mai ia încă un job, să putem face față cheltuielilor. De fiecare dată când îi aduceam aminte că au promis să ne ajute, se făcea că nu știe despre ce vorbesc și ne critica că suntem iresponsabili.
Când s-a născut fetița mea, Ilinca, peste noapte și-au amintit brusc de banii aceia promiși. Atunci am decis cu Andrei să ne strângem singuri bani și ne-am luat un apartament mic, fără să mai așteptăm nimic de la părinți. Am înțeles că, oricum, la sprijin din partea lor nu putem să ne bazăm. Pur și simplu ne-am descurcat cum am putut, doar noi doi, și asta ne-a unit și mai mult.
Press «Like» and get the best posts on Facebook ↓
