Pentru mama mea a fi alături de nepoata e un miracol imposibil.
Toți prietenii mei au mame care se descurcă fără probleme cu copiii lor. Pentru mama mea a avea grijă de nepoata este ceva ce nu poate realiza. Îmi repetă mereu aceleași cuvinte: Este copilul tău, eu am crescut al meu. Fiica mea, Mădălina, are 5 ani și merge la grădinița Vasile Alecsandri din Iași. Acum două luni am terminat concediul de maternitate și revin la muncă; sunt profesoară la clasele primare și nu pot să-mi permit să lipsesc des. În astfel de momente ar fi de mare ajutor să am pe mama lângă mine.
În timpul iernii am mult timp liber, pentru că nu dețin o casă de vară la munte. Mama stă toată ziua acasă, doar urmărește programe la TV și vorbește la telefon cu prietenele. Nu are alte activități în care s-ar putea implica. Săptămâna trecută am fost la oftalmolog și am aflat că Mădălina are probleme de vedere. L-am sunat pe mama și i-am spus că trebuie să o ducem la clinică pentru zece zile. O luăm de la grădiniță la ora 13:00 și o transportăm dimineața la spitalul din apropiere. Totul este la câțiva pași grădinița, clinica și casa mamei.
Mădălina este bine educată și mama îmi cunoaște asta. Nu e morocăneală, nu face gălăgie, nu provoacă necazuri și mănâncă tot ce ise pune în farfurie. Cu toate acestea, mama are o aversiune puternică față de ea. Într-o zi am nevoie de ajutorul mamei, pentru că și eu și soțul meu, Ion, trebuie să mergem la serviciu.
Mi-ar plăcea să fiu ajutorată de mama câteva zile, dar ea nu se poate descurca. Avem norocul să fim aproape de familie care ne poate susține când e nevoie. Bunica Elena locuiește lângă noi și, în ultima perioadă, nu are prea multe treburi, așa că ar fi logic să se ocupe de copil în timp ce lucrăm. Nu ne costă nimic suplimentar, fiindcă locuiește în apropiere, și ne arăta o ușurare mare de stres.
De când mama este pensionată, îi ofer sprijin financiar. Îi dau bani în fiecare lună și plătesc chiria apartamentului de două ori pe lună, în lei. Când mergem la piață, o luăm pe mama cu noi și ea își plătește singură cumpărăturile. De sărbători îi cumpăr cadouri frumoase și scumpe. Mama primește tot ajutorul ca și cum ar fi ceva de la sine înțeles. Crede că este datoria mea să îi aduc mâncare și să îi plătesc chiria, pentru că sunt fiica ei. Dar eu nu înțeleg asta deloc! Copilul meu este problema mea și nu ceva pe care să îl gestionăm altcineva.
Se pare că bunicile nu sunt obligate să îi ajute pe copii, totuși o fac. Credeți că e corect? Mă doare profund mă străduiesc mult pentru mama mea și parcă nu apreciază efortul.
