Pocăința, pe care o poartă de forte mult timp.

Arina și David erau un cuplu minunat care avea o fiică la fel de minunată. Femeia tocmai a ieșit din concediul de maternitate și cariera ei ajungea la înălțimi, la acel moment avea succes în toate. Dar în ultimul timp a observat că avea adesea dureri de cap și îi era rău din cauza mirosurilor înțepătoare. Și-a cumpărat un test de sarcină și acesta a arătat două liniuțe. Femeia și-a dat seama că totul va fi din nou la fel, sarcină, naștere, scutece și iar scutece. Arina nu a fost foarte fericită când ecografia i-a confirmat sarcina, dar nu a avut gânduri rele, iar soțul ei și-a dorit mereu un frățior pentru fiica lui.

Mai târziu, Arina a născut un băiat. Greutatea 4.700 g, înălțimea 53 cm, avea părul negru și avea o culoare a pielii de parcă ar fi fost la o odihnă de lux în Tenerife, ochii lui era un subiect aparte, o culoare rară de verde deschis în care te puteai îneca. Nu am avut un copil mai drăguț, au șoptit medicii. Însă băiatul avea o malformație cardiacă, așa că a avut nevoie de îngrijire specială, iar ulterior o operație de care va depinde viitorul copilului.

Tânăra mamă, în cei douăzeci și șase de ani, nu prea și-a dorit să fie îngrijitoarea fiului ei nou-născut, pentru că avea deja o fiică perfect sănătoasă, o carieră și o viață fericită. Nu voia să stea acasă și să piardă toate momentele strălucitoare ale vieții. Ea a decis să discute cu soțul ei, decizia lor a fost unanimă – să abandoneze copilul. Familiei și prietenilor le-au spus că copilul a murit la naștere.

Dna Simona lucra la orfelinat de foarte mult timp. De fiecare dată când aduceau un copil care a fost abandonat de părinți, ea nu-și putea reține lacrimile. Nevinovați, neputincioși și atât de mici, au simțit deja nedreptatea acestei vieți.

Băiatul cu ochi atât de neobișnuiți, de un verde deschis, a devenit special pentru Simona, a avut o legătură invizibilă cu el, femeia a avut un atașament imens față de acest copil. Băiatul stătea doar la ea în brațe liniștit și nu plângea.

Femeia înțelegea că ea și soțul ei sunt împreună de aproape 50 de ani, își crescuseră fiii, unul dintre ei avea deja propria familie, iar celălalt era pe punctul de a se căsători. Au decis să adopte un băiat, va fi un al treilea fiu.

– “Simona, dar oare vom putea face față tratamentului, ar trebui să-i purtăm o grijă ireproșabilă” – a spus soțul Simonei.

– „Avem aer curat, locuim la țară, toate produsele sunt de producție proprie, putem, dragă. Dumnezeu ne-a dat o astfel de oportunitate, ea nu poate fi ratată”, i-a spus ea soțului.

– „Te voi sprijini mereu, ultimul cuvânt este al tău” – a încheiat Ioan.

Băiatul a fost înfiat foarte rapid de către această familie atât de exemplară, l-au numit Dumitru. Familia lor a întâmpinat dificultăți, căci boala lui Dumitru a necesitat vizite constante la medici. Simona a avut grijă de fiul ei acasă și l-a hrănit cu o alimentație sănătoasă, cu produse de casă. Ioan a lucrat la două locuri de muncă pentru a păstra banii în casă, pentru că boala de inimă e o boală insidioasă care poate avea consecințe nefaste în orice moment. Mai pe scurt, au făcut totul pentru a-și menține fiul sănătos.

Dumitru alerga des la părinții săi și îi îmbrățișa strâns, își adora mama și tatăl. Băiatul a fost foarte amabil și sincer, a văzut cât de mult muncea tatăl său și lua exemplu de la el. Se ducea pe la vecini și îi întreba dacă nu au nevoie de ajutor, pentru că putea face orice și va învăța totul dacă era nevoie. Când o vedea pe vecina care ducea pungi grele, alerga la ea și îi propunea să o ajute să le ducă până acasă, pentru că așa îi va fi mai ușor.

Dumitru era iubit de toți vecinii, desigur, într-o familie atât de bună, nu puteau fi copii răi. Simona și Ioan au avut un adevărat dar de la Dumnezeu de a-și crește bine copiii.

Apoi a venit timpul pentru acea operație fatidică. Tot satul l-a petrecut la spital, voiau să se întoarcă sănătoși. Intervenția a avut succes, medicii i-au asigurat că viața lui Dumitru nu mai este în pericol. Cu toate acestea, trebuie să continue să ducă un stil de viață sănătos și să treacă diferite controale medicale.

Băiatul a crescut. A absolvit cu onoare liceul, a intrat la universitate. Era sfârșit de săptămână, și Dumitru urma să meargă la părinții săi la țară. Mergând prin parc își făcea planuri pentru seara pe care o va petrece cu mama și tata, cum vor sta pe terasa de vară, vor bea ceai și vor vorbi despre cum a mai trecut o săptămână la oraș. Și părinții, la rândul lor, vor povesti cum a trecut săptămâna la ei..

Deodată a văzut un bărbat în vârstă cu o fetiță. Fetița și-a aruncat păpușa și s-a întors la banca unde stătea.

– “E nou-nouță, de ce ai făcut-o?”  – I-am ridicat jucăria și i-am dat-o copilului înapoi.

– „Nu, nu e nouă, e bolnavă și va muri în curând”, a spus ea.

În dialogul nostru a intervenit un bărbat, s-a dovedit a fi bunicul copilului, ne-a spus că este bolnavă, iar părinții ei au refuzat să stea cu ea, așa că trăiește cu bunicul ei.

Dumitru nu s-a putut abține să nu-și înceapă povestea, pentru că seamănă atât de mult cu ceea ce-i spusese bunicul.

A fost întrerupt din nou de bătrân, a înțeles că se uitau la el niște ochi verzi deschiși, care erau o copie a regretatei sale soții – Arina. Acest bărbat a fost tatăl lui Dumitru, care împreună cu iubita sa, cândva au abandonat un nou-născut care avea un defect cardiac și ai cărui viitor era determinat.

– E prea fantastic pentru a fi adevărat, șopti David.

– Nimic nu poate fi imposibil. Trebuie să crezi în copilul tău și să-l iubești, prin eforturi comune poți întoarce lumea pe dos – mereu o spune mama mea, iar tatăl meu, desigur, o susține în asta. Ei m-au salvat pe mine și viața mea, pentru că au ținut la mine – i-a spus cu mândrie tânărul bărbatului.

Dumitru și-a luat rămas bun de la tatăl său, deși nu avea idee că era el. I-a urat fetei multă sănătate și a mers mai departe pe alee.

David îl privea din spate pe fiul său, nu-i venea să creadă ce auzea și pe cine a întâlnit. Și-a dat seama că cândva a făcut o greșeală mare cu răposata lui soție. La urma urmei, cu puțin timp înainte de a muri ea, au încetat să mai trăiască împreună. Arina l-a lăsat împreună cu fiica și a plecat la un alt bărbat. Mai târziu, ea a crescut, s-a căsătorit și a născut un copil. Aceasta era nepoțica bolnavă cu care stătea bărbatul în parc. Fiica a lăsat-o să fie crescută de tatăl ei, pentru că nu voia să se preocupe de tratamente. I-a spus că dacă David nu va fi de acord, o va da la orfelinat. Uite așa un bumerang, i-a dăruit o viață omului.

A vrut să-i spună totul fiului său, pe care l-a întâlnit întâmplător pe stradă. La urma urmei, era adevărat, dar bărbatul a înțeles că era prea târziu să-și ceară scuze și să-i dea orice argument fără sens fiului care a plecat. El poartă această povară de-a lungul vieții. Pocăința pe care o poartă demult în suflet, nu s-a mai întâmplat niciodată. Până la sfârșitul zilelor sale, David va purta această povară pe umerii săi, pentru păcatul pe care l-a comis cândva – lăsându-și copilul.

Оцініть статтю
Pocăința, pe care o poartă de forte mult timp.