Să-ți spun ce am pățit și eu cu familia soțului, că aproape nu-mi vine să cred nici acum tot ce s-a întâmplat. Țin să precizez de la început că apartamentul ăsta cu trei camere, unde locuim acum, e al meu l-am luat înainte să mă mărit, când era vai de el, ca să nu zic altfel. Sincer, nici ușa de la intrare nu stătea în balamale, doar rezemată așa, ca să pară că e acolo. Dar mi-a convenit prețul, și încet-încet m-am apucat și l-am pus la punct. Nu despre asta e povestea, dar să știi contextul.
Când l-am cunoscut pe Andrei, făcusem deja două camere ca lumea, chiar și ceva mobilă cumpărasem. În fine, zic eu că era deja locuibil și primitor. El arăta bine, serios și muncitor, dar stătea în chirie prin Chișinău, la vreo două stații de tramvai de mine. După câteva luni bune, s-a mutat la mine. După nuntă, am transformat una dintre camere în camera copiilor, și la scurt timp am avut și un băiat, apoi o fetiță.
Totul părea la locul lui, până într-o seară urâtă de toamnă, când vine soacra mea, doamna Filofteia, cu două-trei valize, ochii roșii de plâns:
Pot să stau și eu la voi un timp? Fratele lui Andrei, Cristi, a adus pe cineva la el, la mine acasă. Poate o să se însoare, poate va fi bine… Nu mă bag. N-o să stau mult, vă ajut cu copiii, îi iau de la grădi și de la școală, gătesc, nu am pe nimeni altcineva.
N-aș fi avut inimă să-i zic nu, vai de capul ei plângând acolo la ușă. I-am dat cea mai mare cameră. Ea era deja pensionară și, cum promisese, avea grijă de copii. Numai că la ea acasă nu s-a mai întors, fratele lui Andrei, adică Cristi, deja își făcea de cap acolo cu soția cea nouă și cu doi copii: unul al lor și unul adus de ea dintr-o căsnicie anterioară.
Cristi, de când l-am știut, numai cu necazuri în dragoste a fost. Prima dată s-a însurat la nici 20 de ani, cu Lenuța, și cumva părinții lor au vândut apartamentul bun, au luat o garsonieră pentru ei și un apartament cu două camere pentru Cristi. Apoi, socrul meu s-a îmbolnăvit și s-a dus dintre noi.
Cristi și Lenuța au făcut doi copii, s-au despărțit și el a rămas fără casă, că i-a lăsat apartamentul fostei și copiilor. Acum, ea stă acolo cu noul ei bărbat și cu trei copii; el, Cristi, s-a întors iar la mama lui. Și i-a zis:
Mamă, o să locuiesc cu tine, am nevoie să mă pun pe picioare, nu am nimic, dar o să reușesc eu cumva, o să mă ridic, o să-mi iau și eu un apartament al meu!
Normal că lucrurile n-au mers. Nu după mult, a venit cu actuala soție, copii, bagaje, tot tacâmul, la maică-sa. Și, peste tot circul, la noi ajungeau toți copiii familiei lui Cristi în weekenduri, toți copiii de după toate măritișurile, deci era mereu ditamai veselia și gălăgia în casă.
După un an, nu am mai rezistat și i-am spus doamnei Filofteia că ar trebui să-și rezolve problema cazării. Iar plânsete, iar crize de nervi.
M-am văzut nevoită să discut și cu Cristi, să-i zic că la un moment dat trebuie să se descurce și el, măcar să elibereze apartamentul maică-sii, dar mi-a spus că nu are de unde plăti chirie, are copii, salariu mic, să-l iert, că nu poate.
Și uite-așa, relația mea cu soacra s-a dus la vale, nici nu mai aveam chef să merg acasă de la serviciu. I-am zis lui Andrei că trebuie să facem ceva, altfel eu nu mai rezist și ne despărțim.
El, săracul, nici nu știa ce să facă; unde s-o mute pe mama lui, să o lase pe drumuri nu putea, dar eu nici nu mai puteam cu casa plină și mizeria altora în capul meu.
I-am propus lui Andrei să îi plătim mamei lui chirie la un apartament, că ne descurcăm, dar doamna Filofteia a luat foc a zis că ea nu stă la chirie nici să o taie cineva și, mai mult, că trebuie noi să închiriem un apartament cu două camere pentru Cristi și familia lui, iar ea să revină acasă la bătrânețile ei.
Crede-mă, mi-a ajuns cuțitul la os. I-am spus că, dacă nu-și caută o chirie într-o săptămână, îi strâng toate catrafusele și i le scot la ușă. Altă șansă nu văd. Cum să fiu eu responsabilă să țin cârca familiei lui Cristi, să le plătesc lor chirie și întreținere? Doamne, n-am nici o obligație față de ei!
