Prietenii mei își cumpără apartamente în Chișinău și cheltuiesc mii de lei moldovenești pe renovări luxoase, în timp ce soția mea și-a risipit toate economiile încercând să ne crească averea.
Toți cunoscuții mei au soții grijulii și cuminți, iar eu am rămas cu o fată fără cap.
Înainte de nuntă, Ancuța se lăuda tuturor, fără rușine, spunând că imediat după căsătorie o să luăm un apartament fără probleme, că invitații ne vor umple plicurile cu bani și familia ne va sprijini. Dar, de fapt, părinții ei au zis clar că, dacă ea a ales să se mărite la douăzeci de ani cu un agent imobiliar de cartier, fără facultate, ar fi cazul să ne descurcăm singuri. Au râs în fața noastră, iar eu am fost obligat să o iau pe Ancuța și să ne mutăm la ai mei.
Fratele meu deja locuiește acolo cu Maricica, nevasta lui, însărcinată, abia mai au loc de întors. Părinții mei au încercat să-mi sugereze politicos că ar fi bine să ne mutăm, măcar cu chirie în vreun apartament modest. Dar am strâns din dinți, hotărât să punem bani deoparte ca să luăm mai târziu un credit pentru o casă. Ancuța știa de planurile mele, spunea mereu că își dorește din suflet să schimbăm casa. Dar ce a făcut ea, în realitate? A băgat toți banii noștri în acțiuni.
Pentru ce? Chipurile ca să înmulțească economiile.
Când i-am povestit mamei, era cât pe ce să leșine. Și pe mine m-a lovit un nod în inimă, fiindcă prețul acțiunilor scade văzând cu ochii și nu le putem vinde fără pierderi. Suntem prinși între ciocan și nicovală: ori pierdem tot, ori stăm și sperăm că poate, o minune, acțiunile își vor reveni. Uite-așa stau lucrurile: toți prietenii au cămine și copii, iar noi avem niște hârtii de valoare care nu valorează mai nimic.
Soția mea plânge zilnic, blestemând faptul că a fost amăgită. A plătit și niște șmecheri care s-au dat drept specialiști să o învețe cum să investească. Iar eu eu mă gândesc din ce în ce mai des la divorț. Nu mai simt iubirea de altădată, nu pot să trec peste, când văd cum munca mea de ani de zile, fiecare leu strâns la sânge, se duce pe apa Sâmbetei.
Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât înțeleg că mariajul nostru a pornit prost oricum și toată întâmplarea asta nu face decât să-mi dovedească iarăși că trăiesc într-o poveste neagră, fiindcă am luat de nevastă o fată fără minte.
