31 decembrie
Astăzi am mers la Ana acasă ca să-i ud florile și să hrănesc broscuța ei țestoasă cât ea și soțul sunt plecați la munte, la Sinaia. Mi-a lăsat cheia înainte să plece și mi-a zis să trec pe la ea de două, trei ori cât lipsesc. Locuim în același bloc, doar că pe alte scări, așa că mi s-a părut ceva simplu de făcut, mai ales că Ana se bazează mereu pe mine în chestiuni importante. Trebuia să fie totul banal, dar ziua de azi a avut altceva pregătit pentru mine
Mă simt extrem de singură sărbătorile astea. Adevărul e că mi-e greu după ce Andrei sau Andruțu, cum îi spuneam eu mi-a dat vestea șocului acum o săptămână: la masă, calm, între două furculițe de salată boeuf, mi-a zis că iubește pe altcineva. Și că acea “altcineva” e deja însărcinată în patru luni! A zis că trebuie să fie responsabil, că mama și bunica viitoarei soții l-au convins să se și căsătorească repede.
Mi-a spus direct, printre ultimele guri de ciorbă:
Tu ești puternică. Sincer, nu cred că e cine știe ce mare pierdere. Oricum, la noi nu mai era dragoste, ci doar obișnuință. Lasă, că pe termen lung îți faci un bine. Poate vrei să mă ajuți la bagaje?
N-am putut. Am fugit în camera mea și am plâns fără pauză patru zile.
Numai când a venit Loredana la mine, am ieșit din starea de amorțeală. Ea mi-a și arătat că nu am mâncat nimic zile la rând, doar cafea am băut. Plănuiserăm să ieșim de Revelion toți trei cu gașca, rezervasem din timp la Restaurantul “Casa Bunicii”. Acum Andrei vine cu noua nevastă. Sărbătoarea care trebuia să fie veselă, a devenit pentru mine un punct de coșmar.
Nu voiam să stau cu ai mei: știam că mă vor compătimi, iar ei niciodată nu l-au plăcut pe Andrei. Și totuși, am tot sperat într-o minune. Parcă în fiecare an, copilărește, mă bazez că noaptea dintre ani poate schimba ceva. Ce absurditate, la vârsta mea Dar emoția, speranța, încăpățânarea asta parcă nu se lasă.
Pe seară, nimic nu s-a schimbat. Doar ploaia care picura încet pe geam și tăcerea apăsătoare din apartament. Mi-am amintit într-un final că i-am cumpărat lui Andrei un pulover din lână, albastru-ca-ochii-cornii. Era scump, l-am ales cu grijă și drag, deși acum nu-i mai găseam rostul. L-am scos din pachet, l-am probat, dar era mult prea mare pentru mine. S-a dovedit că i-ar fi fost larg chiar și lui. L-am pus înapoi în pungă și am simțit un nod în gât
Apoi, mi-am promis că nu o să mai plâng azi și am ieșit, cu ochii încercănați, dar cu rimel proaspăt pe gene, la o tură prin oraș. Dacă tot e Revelion, mai bine să plouă pe mine afară decât să mă usuc singură în casă.
Mai erau cam o oră jumate până la miezul nopții. Speram să treacă repede timpul și să mă întorc în bârlogul meu liniștită.
În magazinul alimentar, când am băgat mâna în buzunar, am simțit lista de la Ana: primul să ud florile, al doilea să hrănesc broscuța de două ori pe săptămână. Am înlemnit. Uitase, cu tot zbuciumul meu! Să nu se întâmple ceva cu broscuța, altceva nu-mi lipsea. Ana ar înnebuni dacă i s-ar întâmpla ceva animalului drag!
Așa că am luat-o la fugă, cu umbrela în vânt, spre scara A. Am deschis ușa cu cheia, am intrat și am încremenit! Toate luminile aprinse, bradul scânteia așa de tare de parcă aștepta colindătorii, iar televizorul urlăa la volum maxim. Din baie venea un zgomot ciudat.
Mi-am stăpânit emoția, mi-am luat inima în dinți și am deschis ușa de la baie. Am rămas fără cuvinte: în fața oglinzii se rasi un bărbat necunoscut, fredonând Ciobănaș cu trei sute de oi.
Prima mea reacție a fost să cred că e hoț, dar cine se pune să se radă în baia altuia, dacă a venit cu intenții rele?!
Cine sunteți? am zis cu voce cât mai aspră.
Omul s-a șters calm pe față, s-a întors spre mine și mi-a zâmbit:
Nu vă speriați. Sunt Vlad, vărul Anei. Stau la Botoșani, lucrez acolo, dar am venit azi pentru o ședință și am rămas blocat în oraș. Am sunat-o pe Ana, m-a lăsat să stau aici cât lipsesc.
Ați văzut broscuța?
Da, chiar am hrănit-o! Cred că s-a dus după canapea, a arătat el cu mâna.
Și-a pus cămașa și, cam stângaci, a întins mâna spre mine:
Și uite-așa ne cunoaștem. Eu sunt Vlad.
I-am răspuns și eu spunându-mi numele. El m-a privit curios:
Mai sunt doar 10 minute până la miezul nopții! Ce-ar fi să-l petrecem împreună? Că tot suntem pe aceeași undă…
N-am mai zis nimic. M-am întors brusc, mi-am luat punga cu puloverul de acasă și am revenit în fugă la Ana, cu inima bătându-mi să sară din piept. Ușa era încă deschisă.
Fix la 12 intram, îmbujorată toată de grabă și frig, iar Vlad m-a întâmpinat cu două pahare de spumant. I-am întins pachetul fără să clipesc:
Să aveți parte de un an cu bucurii!, i-am urat.
A desfăcut pachetul. Puloverul albastru și pufos i s-a potrivit perfect. Am zâmbit amândoi.
Am avut parte de multe surprize de Revelion, dar asta le întrece pe toate, a spus Vlad.
M-am gândit în sinea mea că și eu am parte de două surprize: despărțirea de Andrei și întâlnirea cu Vlad.
Dar n-am spus nimic cu voce tare, doar am zâmbit larg și am ciocnit cu el.
La următorul Revelion, eu, Vlad și fetița noastră, Maria, am petrecut sărbătorile împreună, în casa noastră, cu brad, cozonaci, și râs de copii printre cadouri. Asta chiar a fost minunea mea de Anul Nou.
