Rudele mele așteaptă să părăsesc această lume. Ei se gândesc să preia apartamentul meu, dar m-am asigurat din timp.

Familia mea așteaptă să moară și să-mi ia apartamentul. Se gândesc deja să-l preia, dar eu m-am pregătit din timp.

Am ajuns la şaptezeci de ani, locuiesc singur în apartamentul de la Bucureşti. Nu am copii, nici soție. Am fost căsătorit o singură dată, la douăzecicinci de ani, din dragoste.

Căsnicia s-a destrămat când soţia mea sa înșelat. A adus pe amanta ei în casa noastră. Nu am putut să tolerez așa ceva; mi-am luat lucrurile și mam mutat la părinţii mei din Iaşi. Două luni după divorţ am aflat că am să devin tată.

Sincer, nu am vrut să-i spun fostei soţii. Nu am căutat să-l contactez. Am hotărât că îmi voi crește copilul singur. Când fiul meu sa născut, medicii miau dat veşti amare: Copilul a venit pe lume foarte slab şi are o boală netratabilă. Are şanse să ajungă la unsprezecedoisprezece ani.

Nu ştiam ce să fac sau unde să merg. Lam hrănit la sân în fiecare zi, în gând aveam mereu că viaţa lui se va sfârşi curând.

Anul următor, fiul meu a împlinit cincisprezece ani. Întro săptămână, el şi tatăl meu au murit amândoi. Am pierdut două persoane dragi.

Tatăl mia lăsat apartamentul său, mare și situat chiar în inima oraşului. Am trăit singur ani de ani, nu am avut prea mulţi bărbaţi în jur. Voiam să am un copil, dar mia fost teamă să nu se repete scenariul, aşa că nu am luat niciun risc. La patruzecicinci de ani miam cumpărat un laptop ca să pot vorbi cu rudele şi să citesc ştirile.

Rudele au aflat că locuiesc singur şi au început să mă viziteze pe rând, aducând cadouri şi mici suveniruri. Întrebaşteau mereu dacă am făcut un testament; când au aflat că nu am, au început să se plângă de situaţia mea financiară. Unii chiar sau arătat că aşteaptă să se apropie de mine ca să pară mai respectaţi. Ştiu deja cui îi voi da apartamentul. Am un vecin, a cărui fiică îmi oferă mereu ajutor fără să ceară ceva în schimb.

Familia vrea doar apartamentul. La un moment am tăiat legăturile cu ei, dar nu iau lăsat să plece.

Întro zi, vărul meu ma sunat, cu un ton obraznic, şi ma întrebat dacă încă mai respir şi cui iam dat cheia apartamentului. Mam simţit atât de jignit încât am blocat toate mesajele şi telefoanele lor.

Оцініть статтю
Rudele mele așteaptă să părăsesc această lume. Ei se gândesc să preia apartamentul meu, dar m-am asigurat din timp.