Așa s-a întâmplat că bunică l-a crescut pe el, deși mama era în viață.
Așa s-a nimerit că Nicu a fost crescut de bunica, deși mama lui trăia. Trebuie spus că mama lui era minunată frumoasă și cu inima bună. Dar ea cânta la filarmonică, așa că era rar acasă. Din cauza plecărilor frecvente, s-a și despărțit de soțul ei, tatăl băiatului. Așa că Nicu a rămas în grija bunicii.
Cât își amintea, Nicu, întorcându-se acasă la blocul lui, întotdeauna ridica privirea și vedea, la etajul patru, silueta iubitei bunicăi așteptându-l nerăbdătoare la fereastră. Și când bunica îl privea plecând undeva, ea îi făcea cu mâna, iar el răspundea la fel.
Dar când Nicu a împlinit douăzeci și cinci de ani, bunica a plecat din viață. Acum, venind acasă și nevăzând silueta ei dragă la fereastră, băiatul se simțea de nepovestit de trist și gol. Chiar și când mama era acasă, Nicu se simțea singur. Ei nu mai vorbeau sincer de mult, nu aveau subiecte comune și nu împărțeau interese. Nici măcar problemele casnice nu le rezolvau împreună, ca și cum ar fi fost în străini.
După câteva luni de la moartea bunicăi, Nicu a decis brusc să plece în alt oraș. Mai ales că meseria lui era foarte căutată specialiștii IT erau necesari peste tot. Pe internet a găsit o firmă bună care oferea un salariu mare și promitea să-i plătească chiria. Mama lui s-a bucurat. La urma urmei, fiul ei era acum adult și trebuia să-și croiască propriul drum, departe de ea.
De acasă a luat doar ceașca iubitei bunicăi ca amintire și puține haine pentru început. Ieșind cu geanta de voiaj pe umăr, Nicu s-a uitat o ultimă dată spre fereastra bucătăriei, dar n-a văzut nimic. Mama nici măcar nu s-a apropiat de fereastră să-i facă cu mâna la rămas bun. Un taxi l-a dus repede spre gară, și în scurt timp el zăcea pe una din cușetele vagonului de dormit.
A doua zi, trenul a sosit la destinație exact la timp. Nicu a găsit biroul unde urma să lucreze, s-a înregistrat și a plecat să aleagă un apartament după adresele găsite în prealabil pe internet. Navigând prin orașul străin cu telefonul, a observat brusc un bloc. I s-a părut ciudat de familiar. Toate aceste blocuri Hrușciov arătau la fel, dar lui Nicu i s-a părut că acesta avea ceva special. Poate pentru că ramele ferestrelor erau vopsite în aceeași nuanță ciudată de turcoaz.
Fără să vrea, Nicu a deviat de la traseu și s-a apropiat încet de bloc. Voia doar să stea puțin și să-și amintească de bunica. Apropiindu-se, și-a ridicat instinctiv privirea spre fereastra unde ar fi trebuit să fie bucătăria lor și a înghețat pe loc… I s-a învârtit capul de ceea ce a văzut. La etajul patru, în spatele ferestrei bucătăriei, era silueta bunicăi. A recunoscut-o imediat, iar inima i-a sărit din piept.
Nicu era om rațional și știa că era imposibil. Așa că a închis ochii, s-a întors și a plecat încet. Mintea îi spunea că acolo era o altă bătrână, dar inima striga: Stai! E ea! Și i-a ascultat inima, s-a oprit, s-a întors și și-a ridicat din nou privirea.
Bunica încă stătea la fereastră. Nicu n-a mai rezistat. Cu geanta pe umăr, s-a năpustit spre bloc, spre etajul patru. Și acolo, exact ca la el acasă, broasca de la ușă era stricată, așa că a urcat ca vântul și a apăsat pe sonerie. Ușa a fost deschisă de o fată obosită într-un halat, care l-a privit cu ochi nedumeriți și l-a întrebat:
“Ce doriți?”
“Eu? Eu pe bunica…” a bâlbâit Nicu.
“Pe bunica?” a repetat fata surprinsă. Apoi a zâmbit și a strigat înăuntru: “Mamă! E cineva pentru tine!”
Până a venit mama, fata l-a privit cu curiozitate pe acest tânăr ciudat. Iar lui Nicu nu i se mai învârtea doar capul simțea că inima îi stă.
“Cine mă caută?” a apărut pe ușă o femeie tot în halat, în vârstă de vreo cincizeci de ani.
“Mamă, imaginează-ți,” a zâmbit fata. “Ți-a spus bunica.”
“Stați,” a șoptit Nicu. “N-o chem în pe dvs… Acolo, la fereastra dvs… În bucătărie… Era bunica mea. Am văzut-o clar acolo.”
“Ce ești, drogat?” a râs fata cu dispreț. “Nu avem nicio bunică aici! Doar eu și mama locuim! Ai înțeles?”
“Da… Scuze… M-am înșelat…” Nicu simțea că totul îi plutește în fața ochilor. A făcut un pas înapoi, și-a pus geanta pe jos și s-a sprijinit de perete ca să nu cadă. “Scuze… O să mai stau puțin aici și plec…”
Fata a început să închidă ușa, dar mama ei a oprit-o.
“Hei, tinere,” s-a adresat ea îngrijorată, “ce te doare?”
“Nimic…” a mințit el încet. “Nu vă neliniștiți…”
“Mie îmi pare că ai peste două sute la tensiune. Fața ca sfecla fiartă… Hai înăuntru.” L-a luat de mână și l-a condus în apartament, dându-i fiicei porunci: “Viorica, ia-i geanta și adu tensiometrul! Repede!”
Fata, cu ochii mari de frică, a început să execute indicațiile.
Femeia l-a așezat pe Nicu pe canapeaua din hol și, fără să spună nimic, i-a măsurat tensiunea. Apoi a mai dat câteva ordine fiicei, care în continuare privea uluită tot ce se întâmpla.
“Adu-mi geanta. Am acolo injecții…” S-a întors apoi spre Nicu: “O să-ți fac un shot, pentru orice eventualitate, și chemăm salvarea.”
“Nu e nevoie!” s-a speriat el. “Tocmai am venit din tren… N-am unde locui… Nici măcar n-am închiriat încă un apartament…”
“Ascult-o pe mama!” s-a amestecat Viorica. “Mama e doctoriță, ai înțeles?”
