Sanda nu suporta zilele în care la orfelinat veneau potențiali părinți adoptivi. În cei șapte ani de când trăia acolo, nimeni nu o alesese vreodată.
În copilăria ei, încă foarte mică, aștepta aceste zile cu sufletul la gură, scrutând cu ochii larg deschiși femeile și bărbații eleganți care păreau niște zâne și feți-frumoși veniți să o salveze. În imaginația ei, viitoarea mamă o îmbrățișa și îi săruta fruntea seara înainte de culcare. Tatăl cel nou avea să o ridice pe umeri și să fugă cu ea râzând. Avea să aibă, în sfârșit, propria ei cameră și nu ar mai fi fost nevoită să-l vadă zilnic pe Cristi, băiatul care o necăjea mereu.
Cristi se chinuia să-i tragă de codițe și îi spunea Pițigoiul. Sanda habar nu avea ce înseamnă cuvântul, dar simțea că e urât. Cristi însă repeta mereu, enervant:
Pițigoiule! Pițigoiule!
Avea cinci ani când a ajuns la orfelinat. Părinții ei muriseră într-un accident. Sanda nu pricepea de ce mama și tata nu au mai venit niciodată, de ce a fost lăsată singură. Cu trecerea anilor, a realizat că nu se vor mai întoarce niciodată, iar chipurile lor s-au estompat din amintire. Vocea lor, mirosul, casa toate s-au pierdut.
Sanda și-a dorit enorm să fie și ea aleasă cândva. Dar minunea nu s-a întâmplat, iar ea creștea și înțelesese până la urmă că nu o va alege nimeni. Era prea urâțică, nu era dintre acele fete frumoase cu părul strălucitor, cu fundițe și zâmbete dulci.
Cristi a continuat să o necăjească, doar că acum Sanda știa că pițigoi e o pasăre mică și veselă.
Într-o zi au venit iar doritorii de adopție. Toate fetele au fost pieptănate, cu funde în păr și rochițe alese. Sanda însă a luat o foarfecă și s-a tuns scurt, ca un băiat. Ajunsese să nu mai vrea să o ia cineva acasă. Hotărâse că, de-acum, doar ea avea să-și aleagă propriul drum și oamenii din viața sa.
Când educatoarele au văzut-o tunsă așa, au rămas fără cuvinte, iar Cristi, firesc, i-a strigat în spate:
Pițigoiule!
Sanda împlinise doisprezece ani, iar Cristi era cu trei ani mai mare.
Ziua aceea a trecut fără ca cineva să o aleagă. Părul scurt și privirea aprigă i-au ținut la distanță pe toți.
După alți trei ani, Cristi a părăsit orfelinatul. S-a despărțit de toată lumea și în cele din urmă a venit la ea.
La revedere, Pițigoiule?
La revedere, a spus Sanda, fără emoție.
Să reziști! Îți mai rămân doar trei ani! După aceea vin să te iau la mine, a spus Cristi hotărât.
Chiar așa? Cine îți dă voie să mă alegi tu? Ești nebun! – i-a tăiat-o cu răceală Sanda.
Cristi a privit-o fix, cu un aer ciudat, tăcând, apoi a plecat fără să se uite înapoi.
Când a ieșit pe poarta orfelinatului, Sanda a inspirat adânc aerul rece al libertății. Se transformase între timp: fetița urâțică devenise o domnișoară frumoasă, cu păr căzut peste talie, ochi mari verzi și o siluetă de invidiat. Se îndrepta către apartamentul părinților ei, moștenit de la aceștia.
Deodată, în urma ei a răsunat un glas bine-cunoscut:
Salut, Pițigoiule!
S-a întors și l-a văzut pe Cristi.
Ce cauți aici?
Ți-am promis că vin să te iau, nu?
Cristi s-a apropiat, mai înalt, mai matur.
Alege-mă pe mine, Sanda! i-a spus el cu blândețe.
Mă mai gândesc, a răspuns ea, pășind către scară.
Cristi a rămas în urma ei, privind-o până a intrat. Seară de seară, a venit sub geamul ei. Se așeza pe bancă, nu pleca decât după ce luminile din casa Sandei se stingeau.
Vara sclipitoare a făcut loc toamnei ploioase, apoi iernii reci. Cristi a continuat să vină. Într-o seară, Sanda a ieșit la el și s-a așezat alături, întrebându-l:
Nu te-ai săturat? Nu ți-e frig?
Lasă, rezist. Numai să mă alegi tu, te rog! i-a spus el cu un zâmbet cald și o privire atât de blândă, încât Sanda s-a ridicat repede și a fugit în casă, uitându-se apoi printre draperii la Cristi care încă îi veghea fereastra.
Pe 31 decembrie, Sanda se grăbea acasă de la serviciu: avea de pus masa, rochia nouă de îmbrăcat, Revelionul era pe aproape. Pe bancă, Cristi nu mai era. Inima i-a sărit o bătaie dacă s-a întâmplat ceva?
A terminat toate pregătirile, și-a turnat un pahar de șampanie de la Cricova și a mers la geam Nu era nici urmă de Cristi. Un gol amar i s-a cuibărit în piept, gândurile negre i-au strâns stomacul într-un nod.
Ce fac? Unde să-l caut? Nici adresa, nici telefonul nu i le știu. Prostă mai sunt, Sanda, ce prostă! se certa singură.
Tocmai atunci, afară, ceva a izbucnit brusc!
Începe focul de artificii, a gândit fata și s-a apropiat de geam.
Pe zăpadă scria cu litere uriașe de foc:
ALEGE-MĂ, SANDA!
Iar Cristi stătea la banca lor, zâmbind și făcându-i cu mâna, cu ochii plini de speranță sub cerul luminat de artificiile Nouului An.






