Se poate fi fericită fără copii? Povestea unei femei care a ales să meargă pe drumul ei
Întâlnirea care mi-a bulversat viziunea despre fericire
Vă rog, nu mă compătimiți dimpotrivă, simt cu adevărat ce înseamnă fericirea. Într-o zi, când mă grăbeam spre programarea la dermatolog, am ajuns, ca de obicei, în sala de așteptare, unde timpul pare că se întinde ca o plăcintă cu mere. Dar tocmai acolo s-a produs întâlnirea care mi-a schimbat radical modul în care văd fericirea.
Două scaune mai încolo, ședea liniștit o doamnă cu o prezență de profesor universitar pensionat: postură dreaptă, un zâmbet cald și o liniște de parcă rezolvase toate problemele vieții la cafeaua de dimineață. Am estimat-o la vreo 65 de ani, dar între noi vorba, la conversație mi-a mărturisit cu o mândrie discretă că trecuse deja de 70!
Discuția a curs de la sine, natural. Avea un fel de a privi intens, iar vorbele îi erau domoale, dar cu tâlc. Povestea ei m-a lăsat cu gura căscată.
Mi-a povestit despre două căsnicii. Prima, pe când era tânără, era plină de dragoste, doar că exista o singură divergență majoră ea nu voia copii. A spus asta clar, de la început, cu aceeași naturalețe cu care spui că nu-ți place ciulamaua. Soțul i-a zis atunci că e pe aceeași lungime de undă. Doar că, așa cum în România dorința și realitatea merg la braț pe trotuare paralele, pe la 30 de ani, el a început iar cu subiectul poate, poate i se trezește și ei instinctul matern. Dar nu s-a întâmplat. După multe discuții grele, fiecare a luat-o pe drumul lui.
Al doilea soț avea deja o fiică dinainte și nu-și mai dorea alte responsabilități familiale. Viața lor împreună a fost simplă, relaxată, fiecare pentru celălalt era totul. Din nefericire, bărbatul s-a stins mai devreme, lăsând-o pe ea singură.
De atunci, trăiește liniștit într-o casă mare din Chișinău, printre cărți, flori și amintiri dragi, fără să se răscolească de regrete.
Mulți spun că doar copiii îți asigură liniștea bătrâneții, a spus ea zâmbind, dar vezi tu, cresc, pleacă prin lume, fac propriile lor traiectorii, și așa și e firesc.
Femeia aceasta niciodată n-a vrut copii și nu are niciun strop de regret privind în urmă.
Are mereu activități care-i dau sens vieții citește, grădinărește, merge la spectacole la Teatrul Național Mihai Eminescu, se întâlnește cu prietenii la o cafea sau un borș bun, și chiar uneori scrie poezii care rămân in caietul din sertar.
La final, cu un zâmbet mucalit, a adăugat: Cât despre paharul cu apăcât timp am pe cine suna să mi-l aducă din când în când, zic că stau bine.
Am rămas fără cuvinte, nu fiindcă eram de acord cu fiecare idee, ci fiindcă admiram limpezimea, forța ei liniștită și acceptarea demnă a propriilor alegeri.
Concluzia? Se poate trăi în armonie și mulțumire fără copii, rămânând fidelă sieși. Povestea ei arată clar că nu întotdeauna fericirea se regăsește în tiparele impuse de lume.
La urma urmei, fiecare alege cum vrea să-și caute rostul și fericirea în viață. Povestea doamnei din Chișinău mi-a amintit că liniștea și mulțumirea sunt accesibile tuturor celor care-și respectă nevoile, oricât de neobișnuite ar părea. Și poate, uneori, exact asta trebuie să faci: să-ți bei liniștit cafeaua cu prietenii și să nu-ți complici viața mai mult decât îți dorești.
