Taine de familie și drumul spre fericire
Viorica Petrovna cumpără de la piața din satul Văleni un coș cu căpșuni coapte și parfumate, hotărând să le ducă fiului și nurorii ei. Era zi liberă, așa că Victor și Mariana trebuiau să fie acasă. Ușa apartamentului lor din vechea casă de cărămidă era întredeschisă, așa că Viorica intră fără să bată. Tocmai voia să strige când auzi pe Mariana plângând amarnic în camera alăturată, vorbind la telefon. „Ce s-a întâmplat de plânge așa?” se îngrijoră soacra. Se apropio încet și, ținându-și respirația, ascultă. Ce auzi o făcu să tresară de uimire.
Viorica intră cu coșul în mână. Voia să-i strige, dar zări pe Mariana cu ochii în lacrimi, înmormântându-se în telefon. Rămase în hol, neputând să nu asculte.
— Ana, a încetat complet să mai dea atenție la mine, suspina Mariana. Mi-am cumpărat o rochie nouă, iar el doar a mormăit ceva și a plecat. Sta mereu tăcut, mereu nemulțumit. Seara se uită la telefon până adoarme. E ca și cum n-aș exista. Vine de la serviciu direct acasă, nu cred că are pe cineva. Vorbiam acum despre copii, acum îmi e teamă să aduc vorba. Cred că nu mă mai iubește, dar nu are curaj să-mi spună. Ana, e sfârșitul. Nu pot fără Victor, nu vreau pe nimeni altcineva!
— Mulțumesc că m-ai ascultat, continuă Mariana. Nu am cui să mă plâng. Mama e ocupată cu viața ei, soacră va lua partea fiului ei, așa că tac.
Viorica înțelese că conversația se terminase și strigă:
— E cineva acasă?
— Da, bună, Viorica Petrovna, ieși Mariana, ștergându-și lacrimile.
— Mariana, am adus niște căpșuni proaspete, am zis să vă fac o surpriză, zise Viorica, zâmbind și întinzând coșul.
— Mulțumesc, tocmai voiam să cumpăr, răspunse Mariana. Intrați, vreți ceai? Am și prăjituri.
— Cu plăcere, mulțumesc, încuviință Viorica.
Cât Mariana punea ceainicul și așeza prăjiturile, Viorica se gândea la ce auzise. Se pare că nu totul era bine în familia fiului ei.
— Ce mai faceți, ce mai face Victor? întrebă ea. Rareori sună, nici nu veniți în vizită. Nu mă bag, poate sunteți ocupați…
— A, e mereu la serviciu, oftă Mariana. Vine acasă, mănâncă, se uită la filme și adoarme. Nu ieșim nicăieri, stăm ca bătrânii.
Viorica râse. Îi plăcea de nora ei pentru sinceritate și deschidere. Erau căsătoriți de trei ani, și înainte de asta se întâlniseră. Nu puteai găsi o noră mai bună: deșteaptă, frumoasă. Viorica o acceptase pe Mariana ca pe propria fiică și nu existau gelozii, în pofida stereotipurilor.
— Ciudat se poartă Victor, spuse Viorica gânditoare. Sunteți tineri, nu aveți copii, mergeți în excursii, vizitați prietenii, de ce stați în casă…
— Exact la asta mă gândesc și eu, glasul Marianei tremură. Poate nu mă mai iubește.
Începu să plângă. Viorica se simți stânjenită, dar se grăbi s-o liniștească:
— Mariana, bineînțeles că te iubește! Poate are probleme la serviciu sau e obosit. Vorbește cu el.
— L-am întrebat, zice: „E totul bine, nu-ți imagina lucruri”, suspină Mariana. Și eu vreau un copil, dar pentru asta trebuie… să ne străduim.
— Nu știu cum să te ajut, oftă Viorica. Nu-l pot obliga să asculte, nici nu vreau să te pun într-o poziție proastă. Dacă se supără, zice că de ce te plângi mamei. Trebuie să găsim o soluție…
— Știi ce, se lumină Viorica, există o metodă. Să-i trezim sentimentele, să zicem așa.
— Ce metodă? Mariana se șterse la ochi. Sunt gata la orice, doar să nu-l pierd.
— Nepotul vecinei, Andrei, a venit în vizită. Înalt, chipeș, cu ochi căprui. Lucrează la teatru, fetele se uită după el. Poate Victor s-ar gelosiza? O prietenă de-a mea a pățit așa: soțul s-a răcit, dar când a văzut-o cu un coleg, s-a întors dragostea. Hai să vorbesc cu Andrei, să punem la cale un plan. Nu te uita că sunt soacră, sunt și eu femeie și vreau să fiți bine.
Mariana o privi uimită.
— Nu, pare cam stupid, clătină ea din cap. Poate se rezolvă singur…
— Hotărăște tu, dar dacă vrei, sunt aici, făcu Viorica cu ochiul. Momentan doar asta mi-a venit în minte.
— Mulțumesc pentru susținere, spuse Mariana încet. Sper să nu fie nevoie. Ah, Victor a sosit…
— Mamă, bună! intră fiul. S-a întâmplat ceva?
— Bună, Victor, zâmbi Viorica. V-am adus căpșuni, bem ceai cu Mariana. Ce mai faci la serviciu?
— Totul bine, mormăi Victor. Tatăl cum e?
— A plecat la vânătoare cu un prieten pentru câteva zile, răspunse Viorica. Dar voi de ce nu mergeți nicăieri? Vremea e frumoasă, iar voi stați în casă…
— Nu-mi vine, se încruntă Victor. Mai bine mă uit la un film acasă.
Mariana privi spre soacră și ridică din umeri. Exact cum spusese: nu voia nimic, era posomorât. Ce-i totuși cu el? O fată așa bună, și el…
Câteva zile mai târziu, Mariana o sună pe Viorica, glasul îi tremura de plâns.
— Viorica Petrovna, am acceptat planul dumneavoastră! E insuportabil! Mi-am schimbat freza, mi-am vopsit părul — toată lumea spune cât de bine îmi stă, iar Victor nici un cuvânt! Indiferență totală! Poate chiar trebuie să-l zguduim? Să vedem dacă mai are nevoie de mine. Vorbiți cu Andrei. Să zicem că m-a contactat pentru o comandă — sunt designer, oamenii îmi cer servicii. Să ne vadă împreună de câteva ori, poate se va gelosiza?
— Mariana, sunt complet de acord! se entuziasmă Viorica. Să— Hai să încercăm, poate iarăși se va aprinde scânteia dragostei între voi.
