– Sandu, să nu întârzii azi, te rog, – spuse Ana soțului ei, amestecând supa în bucătăria din apartamentul lor din Chișinău. – Cătălina noastră vrea să ni-l prezente pe Artiom, iubitul ei!
Leonid oftă greu. Feti lui crescuse, avea deja un logodnic. Cum zboară timpul! Artiom păru un băiat simpatic: deștept, citit, cu un zâmbet deschis. Leonid îl simți de la prima vedere, și Ana rămase încântată. Cătălina strălucea de fericire – totul mersese perfect. Dar într-o zi, în timp ce se plimba prin mall să-i cumpere un cadru Anei, Leonid auzi o voce care îi îngheță sângele în vine.
Leonid ducea o viață dublă de doi ani. Cu Vera se cunoscuse întâmplător, când ea zgâriase ușor mașina lui în parcare.
Zgărietură era mică, dar Vera se scuza atât de sincer, că îl convinguse să intre la o cafea în apropiere.
Leonid acceptase. În fata aceea fragilă și plină de viață era ceva atrăgător. Era singură, veselă, cu o scânteie în ochi. Vorbiseră ore.
Și începuseră să se vadă la ea acasă. Leonid mărturisise de la început că era căsătorit. Vera nu se deranjase – se îndrăgostise de bărbatul acesta soț și sigur.
Cu Ana era împreună de șapte ani. Era o femeie caldă, grijulie, iar casa lor din Chișinău un refugiu liniștit. Ambii câștigau bine, dar lipsa unui copil îi întrista. Doctorii ridicaseră din umeri: totul era în regulă, dar minunea nu se întâmplase.
Leonid nu voia să părăsească familia – era mulțumit. Se vedea cu Vera când putea, dar nu neglija pe Ana. Poate asta îi alina remușcările?
– Sandu, sunt însărcinată, – îl pocni Vera într-o zi. – E momentul să alegi: fie noi, fie nevastă-ta. M-am săturat de nedumerire.
Leonid rămase fără cuvinte. Întotdeauna fuseseră atenți, și se simțise în siguranță. Copii pe ascuns nu făcuseră parte din planuri. Dar ceva nu mersese bine.
– Cum s-a întâmplat? – scoase el cu greu. – Am fost atenți.
– Nu există garanție absolută, – ridică Vera din umeri.
– Îmi doresc copii, – spuse el. – Dar nu eram pregătit pentru așa ceva. Dă-mi timp să mă gândesc.
Pe drum spre casă, se hotărî: trebuie să-i spună Anei tot și să divorțeze. Cinstea era singura cale. Nu putea trăi cu soția, știind că undeva creștea copilul lui. Nu mai putea minți.
Intră în casă cu hotărârea în suflet. Dar Ana îl întâmpină cu ochi strălucitori.
– Sandule, ce stai ca un stâlp? – exclamă ea. – Am fost la doctor. O să avem un copil! În sfârșit! Sunt atât de fericită, nu-ți poți imagina!
Bucuria ei era molipsitoare. Leonid n-o mai văzuse așa de multă vreme.
– Serios? Asta e… uimitor, – oftă el, ascunzând tulburarea.
Nu mințise – vestea îl fulgerase. Două sarcini în aceeași zi? Cum să-i spună Anei despre Vera? De ce toate acum?
Dimineața, când se trezi, Leonid înțelese: rămânea cu Ana. Cu Vera trebuia să rupă. Nu putea trăi în două case, cu doi copii. Trebuia s-o convingă pe Vera să păstreze sarcina.
Seara era la ea. Stăteau în bucătărie, Vera turna ceai aromatic.
– Vero, ascultă, – începu el. – Ana mi-a spus ieri că e însărcinată. Am încercat ani de zile, și acum… Nu pot s-o părăsesc. Dar te ajut eu cu banii pentru… procedură. Ești tânără, vei găsi pe cineva bun, vei avea copii cu el. Nu sunt pregătit pentru două familii.
Vera îl ascultă în tăcere, fără lacrimi sau reproșuri.
– Am înțeles, – spuse ea calm. – Mâine mă programez. Nu vreau să te mai văd. Fii fericit cu soția. Pleacă. Nici banii nu-mi trebuie.
Leonid își strânse dinții. Situație grea. Ieși în tăcere, trăgând ușa după el.
Trecuseră douăzeci și doi de ani.
– Sandu, să nu întârzii azi, – îi aminti Ana. – Cătălina îl aduce pe Artiom. Am auzit atâtea despre el, e timpul să-l văd. Dar, te rog, fără întrebări prea multe. Cătălina e îndrăgostită și sper că băiatul e vrednic.
Leonid zâmbi. Cătălina lui era mare, avea logodnic. Pentru el rămânea fetița cu coțițe. Își amintea tot: primul zâmbet, primii pași, primul dinte. Clipurile alea îi rămăseseră în suflet.
Cătălina se născuse slabuță. Ana fusese o mamă perfectă, îngrijindu-o cu drag. Fata moștenise trăsăturile ei – aceiași ochi, păr, grație.
Leonid găsise liniștea. Avea totul: soție iubitoare, fiică, viață stabilă. Abia dacă mai pomenea de Vera, sperând că avusese parte de fericire.
Întâlnirea cu Artiom fu una plăcută. Băiatul studia cu Cătălina la universitate, era amuzant, cultivat. Trăia cu părinții, dar visa să-și cumpere apartament. Leonid îl plăcuse, și Ana dădu undă verde. Cătălina strălucea – părinții îi aprobaseră alegerea.
Într-o zi, Leonid umbla prin mall, căutând cadou pentru ziua Anei. Nimic nu-l atrăgea, așa că intră într-o cafenea.
– Bun– Domnule Leonid, poftă bună! – răsună o voce cunoscută, și când se întoarse, văzu pe Artiom și… Vera, care nu se schimbase deloc, doar puțin mai rotundă la față.
