Ștefan a cumpărat cel mai frumos buchet de flori și pleacă emoționat la întâlnire. Se oprește lângă fântâna arteziană din Piața Centrală a orașului, cu buchetul strâns la piept, cu inima bătându-i tare de emoție. Nu o vede nicăieri pe Dorina. Se uită în jur și formează numărul ei. Nimeni nu răspunde. Poate întârzie, își spune el și apelează din nou. De data aceasta, Dorina răspunde.
Sunt deja aici, tu unde ești? întreabă fără ocol.
Între noi totul s-a terminat! îi răspunde, pe neașteptate, Dorina.
Ce? Dar de ce? întreabă Ștefan, năpădit de neliniște.
Din cauza buchetului tău! exclamă ea fără avertisment.
Ce e cu el? De ce? rostește mirat, neînțelegând.
***
Ștefan colindă deja de ceva vreme florăria. Trandafiri roșii, lalele galbene, crini albi, flori în ghivece și vaze, toate aranjate în buchete pline de bun gust și rafinament. Însă el nu se poate hotărî.
Știe că, la un moment dat, discutase cu Dorina despre flori, dar nu mai reușește să își amintească exact ce îi plăcea. Dorina tot povestise atunci, la prima lor întâlnire, despre ce nu-i plac și ce flori ar putea să admire la nesfârșit. Dar Ștefan, fermecat de părul ei lung, de zâmbetul larg și obrajii trandafirii, abia dacă putea să se concentreze la cuvinte. Poate că asta e dragostea, își spune acum.
Priviți ce frumoase gerbere avem! Rare în perioada asta, tocmai aduse, spune florăreasa.
Ștefan încearcă să se hotărască, timpul trece și urmează să ajungă la serviciu.
Chiar atunci îl sună mama. În ultima vreme suna des.
Ei, Ștefane, te-ai hotărât? E vineri, nu vii acasă la țară pentru weekend?
Nu, mamă, am treabă…
Of, săraca bunică-ta tot te așteaptă, iese din când în când la poartă…
Mamă, iartă-mă, azi chiar nu pot…
Ștefan închide repede.
Mama e la țară, cu bunica de ceva timp tot încearcă să-l convingă să vină.
Azi însă are alte gânduri: întâlnirea cu Dorina îl frământă și emoțiile sunt mari. Dacă totul merge bine, poate mâine o invită la o plimbare pe malul Nistrului, la un colț liniștit afară din oraș. Știe deja locul e o pensiune rustică unde ar putea petrece o zi minunată.
Numai să-mi amintesc ce flori iubește Dorina…, se chinuie el cu gândurile.
Florăreasa îl privește cum se învârte.
Ștefan își amintește vag că Dorina pomenise de spini și trandafiri, că nu-i plac. Așa că alege un buchet mare, roz-alb, de gerbere. Oricum, doar un gest de atenție, își spune el, și pornește grăbit spre serviciu.
Întâlnirea e lângă fântâna orașului, Ștefan întârzie, șeful l-a reținut la o ședință neașteptată posibil să primească o avansare.
Îi trimite mesaj Dorinei, îi spune că va întârzia puțin, apoi pune telefonul pe silențios.
După ședință aleargă spre fântână cu gerberele în mână.
Nu vede pe nimeni. Se plimbă prin piață, formează numărul ei din nou, iar apoi se așază pe o bancă. Se gândește să o mai aștepte.
Își amintește că n-a sunat-o pe mama înapoi, dar ezită să o facă acum nu cumva să-l sune Dorina. În cele din urmă, după vreo zece minute, formează din nou numărul Dorinei.
De această dată, ea răspunde.
Dorina, unde ești? Te aștept deja de ceva timp.
Știu. Sunt la cafeneaua de vizavi, te văd de mult.
Serios? răspunde Ștefan, căutând cu privirea la ferestrele cafenelei. Nu te văd. Poate cobori?
Ai întârziat, îl oprește ea scurt.
Da, Dorina, îmi pare rău, șeful m-a ținut la serviciu, am sunat să te anunț…
Și florile!
Ce e cu florile? întreabă Ștefan nedumerit.
Nici nu-ți amintești ce flori iubesc!
Dorina, n-am găsit decât astea
Trandafirii? Cum să n-ai găsit? Sunt peste tot! Ți-am povestit atât despre trandafirii mei preferați… și tu…
O să repar… vin acum, ajung la tine.
Ștefan intră la cafenea. O găsește pe Dorina la o masă, spre geam, cu spatele la el. Ajunge tăcut aproape de ea și pune buchetul pe masă, fără să îndrăznească să i-l ofere direct. Dorina nici nu se uită.
Ștefan, care de obicei știe să vorbească, invocă tot farmecul lui ca să-și spele greșeala. I se pare că reușește: Dorina schițează un zâmbet.
Beau o cafea împreună, iar când se ridică să plece, Dorina nici nu aruncă o privire spre buchet.
Ați uitat florile îi ajunge din urmă o chelneriță cuminte, cu părul împletit.
Sunt pentru dumneavoastră! răspunde Ștefan, cu o urmă de zâmbet.
Mulțumesc! răspunde ea, vizibil încântată.
Dorina se întristează din nou.
Dorina, promit că-ți voi aduce mâine un buchet uriaș de trandafiri!
Mulțumesc, chiar nu mai am nevoie astăzi de flori, spune, seacă.
Coborând scările, Ștefan merge în urma ei, simțind cât de rece e acum atmosfera. Și iar, un telefon de la mama.
Scuză-mă, iar sun la momentul nepotrivit?
Dorina nu aude.
Nu, mamă, ba chiar ai sunat la fix. Vin. Mâine vin acasă.
Seara se despart fără prea multe vorbe. Ștefan înțelege nu va mai fi o a doua întâlnire.
A doua zi străbate cu mașina câmpurile de lângă satul natal.
Până la orizont, numai culorile vii ale florilor de câmp; viață, luminozitate și un vânt care le leagănă ca o mare din petale.
Ștefan coboară în acel ocean de culoare și adună cu grijă, ca un florar iscusit, florile care îi plac cel mai mult.
Știe că acolo unde ajunge va fi numai bucurie și nu are cum greși.
Când ajunge pe pragul casei, împarte buchetul în două.
Mama îl sărută și îl strânge la piept. Pe bunica o ajută să se ridice. Cu mâini tremurânde ea ia buchetul, apoi îl pipăie ușor, căci nu mai vede bine.
De când nu mi-a mai adus cineva flori…
Își apropie obrajii de flori și inspiră adânc recunoaște parfumul acela al tinereții, adânc îngropat în amintire, dar mereu viu în suflet.
Nu sunt doar amintiri, ci trăirea vie a unor clipe noi, pline de speranță și dragoste.
Ce bine e! Viața merge înainte, viața există în nepotul ei.
Ștefan se așază lângă bunică și-și sprijină capul pe genunchii ei, iar ea îl mângâie temătoare să nu strivească buchetul pe care îl ține cu grijă.
Sigur voi întâlni o fată asemenea vouă, mamă, bunică, gândește Ștefan. Și ne vom iubi cu acea dragoste adevărată, ca a voastră, ca a bunicului și a părinților mei. Trebuie doar să simt la timp.
Bunica nu se îndură să dea florile mai departe.
Stai adu apă proaspătă adă apă din fântână, adă vaza cea largă și pune-o cu grijă aici să mă uit la flori
Nepotul i-a dăruit flori.
Flori dintre milioane, dar acestea… Acestea sunt cele mai frumoase. Sunt flori de la nepot.
