Și cum să le explic tuturor de ce nu vei fi la ziua mamei mele? întrebă pierdut bărbatul.
Mulțumesc, a fost foarte gustos, spuse el împingând farfuria. Ancuța, trebuie să stăm puțin de vorbă.
Știi, Nicușor, cred că-mi imaginez și despre ce.
Despre ce, mai exact?
Despre aniversarea mamei tale.
Da. Azi deja e zece, iar ea face pe optsprezece, oftă Mihai.
Iar pe douăzeci este ziua mea. Sper că știi asta? îi zâmbi Ana.
Cum să uit, draga mea…
Nicușor, nici nu-ți face speranțe răspunsul meu este NU din start!
Dar măcar ascultă ce vreau să-ți propun, încercă el.
Nu vreau să aud! Îți spun doar că am rezervat masă la restaurant pentru sâmbătă, zece persoane. Opt sunt invitații mei, noi doi completăm restul. Dacă o să vrei să vii, bine. Dacă nu, serbăm între noi.
Situația era că aniversarea soacrei era pe optsprezece septembrie, iar a Anei pe douăzeci.
De trei ani, fiecare septembrie devenea pentru Mihai o întreagă dramă: cum să organizeze două petreceri fără vreo supărare în familie? Nu reușise nicicum.
Ana, mama zicea să sărbătorească ambele zile la ea acasă, sâmbătă. Sună rezonabil de ce să cheltuim dublu, să adunăm familia de două ori într-o săptămână? În plus, joia nu poate toată lumea, iar sâmbăta lumea e liberă.
Și cine ți-a zis că eu vreau la ziua mea verii, nepoții și rudele mamei tale? Eu mi-am invitat prietenii, pe care, apropo, tu îi cunoști foarte bine! interveni Ana.
Mama se va supăra, șopti Mihai.
Dar de supărarea mea de anul trecut și de celălalt an nu-ți amintești? Sau ai uitat deja?
Parcă totul a fost normal…
Normal? Să-ți amintesc! Acum doi ani: tocmai ne căsătorisem în aprilie, vine septembrie mama ta făcea șaizeci, aniversare rotundă, și mi-ai zis: Ancuța, mama vrea acasă, în familie, să nu programăm nimic pe sâmbătă!
Și eu, după ce am cerut liber, am stat jumătate de zi vineri și apoi sâmbătă dimineața, în bucătăria mamei tale, curățând, tăind, fierbând, marinând și tot așa.
Iar sâmbătă am zburat între sufragerie și bucătărie ca o ospătăriță. Și nimeni, să remarci, nu mi-a zis La mulți ani!!
Ba da, Zoia te-a felicitat, încercă Mihai.
Nu! Când tu i-ai spus surorii tale de ziua mea, a zâmbit: A fost, a trecut! Ce rost să mai pomenim?
Dar anul trecut ți-au urat la masă, după ce am vorbit eu cu mama.
Apropo, anul trecut tot așa: vineri, douăzeci, bucătărie, chef-bucătar și femeie de serviciu. Am întrebat-o pe Vera, de ce nu mă ajută Zoia? Știi ce mi-a zis mama ta?
Zoia are programare la manichiură azi, nu poate să vină cu mâinile neîngrijite. Iar mâine are cosmetică și coafor.
Și da, Zoia a venit la ziua mamei tale aranjată la dungă. Eu abia m-am schimbat cât să nu mă prindă oaspeții în sprayul de la cratiță. Și da, atunci m-ați felicitat.
Și chiar ați ridicat paharele, dar apoi ați uitat că exist! Și cadouri direct zero, decât de la tine și de la ai mei. Așa că, să-i transmiți mamei tale că anul acesta n-are rost să mă aștepte!
Dar n-o să se descurce singură…
Dragule, Vera îl are pe tine, pe fratele tău și pe Zoia. Ei pot să o ajute. Sâmbătă e ziua mea și vreau să fiu cu prietenii mei.
Și cum vrei să explic lipsa ta la masa mamei mele? îl frământa pe Mihai.
Hai, Mihai, nu face pe copilul! Nu se va întreba nimeni de mine! Poate doar dacă trebuie schimbată o farfurie sau adus ceva din bucătărie. La voi în familie mă simt mereu ca elementul de prisos.
Ana și-a convins bărbatul că are dreptul de a-și petrece sărbătoarea așa cum vrea. Dar mama și sora lui Mihai considerau că nora nu trebuie să se îndepărteze de colectiv.
Aproape zilnic până pe douăzeci septembrie, încercau amândouă s-o convingă să respecte regulile familiei și să fie prezentă la masa soacrei.
Ană, o suna Vera, avem o tradiție frumoasă. De doi ani tot împreună sărbătorim, a fost minunat! Chiar nu înțeleg de ce anul ăsta te-ai răzvrătit… Ce nu-ți convine?
Vere, e simplu: vreau să sărbătoresc cu prietenii mei, nu acasă și nu vreau să mai alerg între sufragerie și bucătărie ca ospătăriță, ci să stau liniștită la masă!
Dar și acasă suntem la fel de veseli! se încăpățâna soacra.
Dar nu eu, eu nu stau, eu servesc! Eu de așa ceva m-am săturat!
N-aș fi crezut vreodată că nora mea va refuza să mă ajute! ofuscă Vera.
Zoia era și mai categorică:
Ană! Lasă prostiile! Mama deja are meniul, tata a fost la piață totul e cumpărat. Hai, pregătește-te ce gătești!
Mama a trimis lista lui Mihai. Gata cu scena, nu te certa cu mama, sâmbătă trece, apoi te vezi tu cu prietenele.
Zoia, nu mă încăpățânez inutil. Am spus clar mamei tale că de data asta am alte planuri! Și tu poți să o ajuți.
Cel mai greu era pentru Mihai: unde să fie? Nu voia să rănească nici una, nici alta.
Deși Ana nu i-a cerut deschis să fie cu ea, Mihai înțelegea bine că soția îl aștepta măcar la finalul petrecerii.
Ana nu a mai zis nimic despre planurile de sâmbătă. Vineri după-amiaza, soacra îi telefonează la serviciu:
Ană, unde ești? Sper că ai renunțat la ideea cu restaurantul; avem de pregătit, altfel nu ne iese timpul!
Vere, sunt la muncă. Ți-am spus din timp, anul ăsta nu vin să gătesc! Zoia să te ajute.
Sper că Mihai nu va accepta o asemenea nesocotință față de familia lui, nu? insista soacra.
Doamnă, faptul că sunt soția lui Mihai nu mă obligă să vă slujesc familia la nesfârșit!
Și eu am viața mea, interesele mele, prietenii mei, doar n-am să renunț la toate ca să devin bucătăreasa și spălătoreasa dumneavoastră!
Pe acest ton trist, conversația s-a încheiat.
Sâmbătă, Mihai, cu cadoul în mână, a mers la mama lui. Ana, la patru, a ajuns la restaurant, masa rezervată.
Prietenii ei au venit la timp. Singur scaunul de lângă ea rămânea gol. Nimeni n-a pus întrebări știau toți povestea.
Au felicitat-o, i-au dat cadouri, au râs împreună, dar Ana tot arunca ochii spre ușă spera, totuși, că va veni.
Și a venit, chiar dacă cu aproape o oră întârziere. A intrat cu un buchet de trandafiri galbeni, preferații ei.
Ană, greu am scăpat! Am fugit practic de-acolo. Te-au și pomenit mătușa Rahela a întrebat-o pe mama de ce nu-i pădurea de ciuperci pe masă, că anul trecut a vrut și rețeta.
Și masa era cam sărăcuță. Zoia, bombănind lângă mama, a reușit să își rupă doi unghii.
Următorii ani, Ana a fost chemată să ajute doar cu sfaturi, căci în curând aștepta un băiețel și a devenit mama.
La aniversarea de șaizeci și cinci de ani, Vera a chemat pe toată lumea la restaurant.
Și totuși, ce avea nora asta a mea? Nu era totul perfect? se plângea iar soacra…
Voi ce credeți, a procedat bine sau nu Ana? Lăsați un comentariu, distribuiți povestea, dați un like sau abonați-vă primesc cu drag fiecare urmăritor!
