Fiul nostru unic ne-a lăsat fără cuvinte când ne-a anunțat că vrea să se însoare abia a împlinit 22 de ani. Eu și soția mea ne-am spus însă că nu ne opunem, pentru că și noi ne-am căsătorit tineri. Soția avea doar 19 ani, eu abia împlinisem 22. Așa a fost scris să fie. Și, sincer, o plăceam pe aleasa lui: Irinuca studia cu el la aceeași facultate, în aceeași grupă.
Când am înțeles că lucrurile sunt serioase, am început să pregătim nunta. Fiind singurul nostru fiu, am decis că trebuie să-i facem o nuntă frumoasă, cum se cuvine.
Așa că, după tradiție, eu și soția am mers în sat la părinții Irinucăi, să cunoaștem familia viitoarei noastre nurori. Nu știam prea multe despre fată, doar o văzusem de câteva ori cu fiul nostru. Irinuca ne povestise că locuiește doar cu mama ei, undeva într-un sat apropiat de Chișinău. Ne-am anunțat vizita cum se cuvine și, duminică, am pornit spre ei.
Am cumpărat flori frumoase, soția a făcut un tort de casă și am plecat spre gospodăria viitoarei cuscre. Prima impresie când am intrat în curte a fost extraordinară totul era curat, îngrijit, pomii tăiați, căsuța, deși veche, strălucea de curățenie.
Ne-a întâmpinat din ușă mama Irinucăi, doamna Viorica. Din primele minute ne-a fost dragă, o femeie plăcută, aranjată, cu vorba blândă. Ne-a invitat la masă, bucatele erau gustoase, se vedea că a muncit cu drag. Am stat de povești, ne-am simțit minunat, însă despre nuntă nu am apucat să convenim. A ridicat ea vorba și ne-a spus sincer: nu are bani de nuntă, i-a rămas greu, fiind singură.
Se vedea pe Irinuca că îi era rușine, iar fiul nostru era vizibil dezamăgit, nu pentru el, ci pentru că știa cât își dorește Irinuca o nuntă. Eu și soția ne-am sfătuit din priviri și i-am promis fiului nostru că facem noi nunta, din banii noștri, să le iasă visul ca-n povești. Am rugat-o pe cuscră să invite și ea ce-i mai apropiat sufletului, iar darul de la invitați aveam să-l folosim pentru a acoperi cheltuiala meselor pentru familia lor. Viorica a ezitat, îi era greu să accepte, dar până la urmă am convins-o să-i sprijinim pe copii.
Cu câteva zile înainte de nuntă, într-o seară, am auzit cineva bătând la ușă. Era chiar Viorica. Am poftit-o la o cană de ceai, dar se vedea că avea ceva pe suflet și nu știa cum să înceapă. La un moment dat, a scos din poșetă un plic alb, iar din plic lei moldovenești. Am aflat că, din rușinea de-a nu aduce partea ei, se dusese la bancă și luase împrumut suma pentru nunta copiilor. I-am tot rugat să-i dea banii înapoi băncii, că nu vrem să se împovăreze cu rate, mai ales după ce văzusem cu ochii noștri cât de modest trăiesc ea și Irinuca. Dar n-a vrut să audă, spunea că și-a asumat și așa trebuie.
Nunta a fost o veselie, cum rar am văzut! Tinerii au fost fericiți. La petrecere, Viorica ne-a surprins din nou: nu doar că era o femeie harnică, dar și foarte frumoasă, îngrijită, elegantă. Rochie, coafură, machiaj părea cu totul alt om. Toți invitații au remarcat asta, chiar și fratele meu mai mic, Doru. Doru are 46 de ani, e divorțat, muncește de zece ani la Brașov. Venise special pentru nuntă. Toată seara a stat cu ochii pe Viorica, iar după nuntă ne-a zis că mai rămâne prin țară o vreme. Înțelesesem eu de ce.
Duminica următoare iar am mers la Viorica, de data asta să-i cerem mâna pentru Doru. Povestea lor s-a legat frumos, s-au căsătorit repede și, după câteva luni, fratele meu și-a luat soția la el, în România. Așa am ajuns ca fosta mea cuscră să-mi devină și cumnată. E o femeie extraordinară, merită tot binele și sunt bucuros că am avut partea mea la fericirea ei.
Viața m-a învățat că din bunăvoință, generozitate și puțină îndrăzneală se nasc nu doar amintiri frumoase, ci și o familie mai mare și mai unită.
