Fiica mea m-a rugat să vin la ei pentru o săptămână să am grijă de nepot, dar am descoperit că nu eram acolo doar pentru copil, ci și să fac toată curățenia din casă.
Elena stătea în apartamentul ei confortabil din Chișinău, uitându-se la valiza pe care tocmai o împachetase. Fiica ei, Ana, o sunase cu o cerere de nerefuzat: „Mamă, te rog, vino la noi o săptămână, stai cu Andreiță, noi cu Sergiu avem treburi de rezolvat.” Elena, care îl adora pe nepotul ei de cinci ani, a acceptat imediat. Își imagina cum se va juca cu Andrei, cum îi va citi povești, cum îl va plimba. Dar când a trecut pragul casei fiicei sale, și-a dat seama că nu o aștepta o săptămână de bucurie, ci o muncă obositoare de care nimeni nu o avertizase. Inima Elenei se strânse de supărare, dar nu putea da înapoi.
Ana și soțul ei, Sergiu, locuiau într-un apartament spațios în centrul Chișinăului. Elena se mira întotdeauna cum reușește Ana să împace munca, familia și o casă îngrijită. Dar când a intrat, a rămas uluită: bucătăria era plină de vase murdare, în sufragerie zăceau jucării, iar pe podea erau pete de care nimeni nu se sinchisise să spele. Ana, îmbrățișând-o pe mamă, a rostit repede: „Mamă, plecăm mâine dimineață, Andreiță rămâne cu tine, te descurci? Și, dacă ai timp, poate poți face puțină curățenie?” Elena a încuviințat, dar în sufletul ei s-a strecurat o presimțire neplăcută. „Puțină” era cuvântul pe care l-a subestimat.
A doua zi, după ce i-a condus pe Ana și Sergiu, Elena a rămas cu Andrei. Era pregătită pentru capriciile lui, pentru nesfârșitele „de ce” și chiar pentru refuzul de a mânca terci. Dar nu era pregătită să vadă cum casa se transformă într-un coșmar personal. Andrei, ca orice băiețel de cinci ani, alerga prin casă, aruncând jucăriile. Elena alerga după el, încercând să mențină ordinea, dar era ca un lucru de Sisif. Seara, a descoperit o listă pe care Ana o lăsase pe frigider: „Mamă, te rog, spală rufele, dă cu mopul, aranjează dulapul, du-te după cumpărături.” Elena a înghețat, simțind cum sângele îi năvălea în tâmple. Nu era o cerere să aibă grijă de nepot – era o comandă de menajeră.
Fiecare zi a devenit un maraton. Dimineața, Elena îi pregătea micul dejun lui Andrei, apoi îl ducea în parc ca să nu se plictisească. La întoarcere, îi dădea masa, spăla vasele, curăța, făcea curățenie. Dulapul pe care Ana îl ceruse „aranjat” era un haos de haine înghesuite, pe care a trebuit să le îndese din nou. Cumpărături? Elena a târât sacoșe grele din magazin, în timp ce Andrei o tragea de mână, cerând înghețată. Seara, era istovită, dar în loc să se odihnească, citea povești nepotului, pentru că nu putea adormi fără ele. Elena îl iubea pe Andrei, dar cu fiecare zi, puterile îi slăbeau, iar supărarea creștea. „Am venit pentru nepot, nu să fiu servitoarea lor”, se gândea ea, privindu-și reflexia în oglindă, unde apăruseră noi riduri.
La mijlocul săptămânii, Elena n-a mai rezistat. A sunat-o pe Ana și, încercând să-și păstreze calmul, a întrebat: „Anuță, tu m-ai rugat să am grijă de Andrei, dar de ce fac toată treaba prin casă?” Fiica ei păru surprinsă: „Mamă, păi ești acasă, am crezut că nu-ți e greu. Noi cu Sergiu suntem istoviți, nu avem timp.” Elena a înghițit în sec. Îi era să țipe că nu mai e tânără, că are dureri de spate, că și ea merită odihnă. Dar în loc de asta, a spus doar: „Am venit pentru Andrei, nu pentru casa ta.” Ana a murmurat ceva despre „nu m-am gândit” și a promis să rezolve, dar Elena nu mai credea în schimbări.
La sfârșitul săptămânii, când Ana și Sergiu s-au întors, casa strălucea de curățenie, Andrei era fericit, iar Elena se simțea sleită ca o limAna a întins mâna să-i dea bani pentru cheltuieli, dar Elena a refuzat cu un zâmbet trist, hotărândă să nu mai lase dragostea ei de mamă să fie luată de bunăstare.
