Am avut parte de o zi care, sincer, m-a terminat. Dimineață, după ce l-am dus pe Lucian la serviciu i-am dat un pup pe obraz și am închis ușa în urma lui m-am gândit că merit și eu o pauză. De-abia ce ne întorseserăm din luna de miere și încă nu eram obișnuiți cu apartamentul din Chișinău pe care îl închiriasem după nuntă. Nu era al nostru, dar era cochet, luminos, renovat recent, cu vedere spre lacul Valea Morilor. Proprietarii căutaseră mult chiriași și într-un final au ales un cuplu tânăr, cu studii, adică noi.
Lucram de acasă în ziua aia. Nici nu apucasem bine să mă loghez la laptop și să răsfoiesc emailurile că deodată aud soneria de la ușă. M-am mirat, că nu așteptam pe nimeni. Când deschid, cine crezi că era? Maica-sa lui Lucian, doamna Paraschiva Nicolae.
Bună dimineața, zice ea cu tonul acela fix al ei. Sunt aici pentru fiul meu. Ce aștepți acolo? Dă-mi voie înăuntru, spuse și a intrat direct, de parcă ar fi fost la ea acasă.
Lucian nu este, e la muncă, i-am zis.
Nu contează. Eu aștept, mi-o tăie scurt, și deja ochii îi fugiseră spre bucătărie.
Stați puțin chiar sunt în program de lucru, am programate videoconferințe toată ziua. Poate reveniți mai spre seară, când Lucian ajunge acasă, am încercat să-i spun, blând, și i-am stat în cale.
A strâmbat din nas și fără să mai zică ceva, s-a întors pe călcâie și a plecat. Mare mirare pe Lucian când a ajuns seara acasă:
Mama cică nici măcar un ceai nu i-ai oferit, mi-a zis, așa, cu jumătate de glumă, jumătate supărat.
Lucian, știi și tu cum e mama ta, îi place să vină neanunțată, ca și când totul i se cuvine. Eu eram în ședințe și ea vrea să-i acord atenție ca la pensiune. Și tu ai uitat ce circ a făcut la apartamentul trecut?
El ridică din umeri:
Mama nu se schimbă. Am invitat-o sâmbătă la prânz, hai să încercăm să fie calm.
M-am învoit, dar l-am atenționat:
Vineri fac curățenie, duminică mergem la aniversarea Laurei. Totul e planificat.
La masă, sâmbătă, totuși a fost relatively liniște. S-a așezat la masă, a mâncat, dar mai scăpa câte o înțepătură:
Ați dat cam mulți bani pe chirie. La periferie găseați mai ieftin. Ba chiar părinții tăi, Lucian, au casă mare, nu era loc și pentru voi? Ați fi economisit nu glumă.
Eu, calmă:
Întreabă-l pe Lucian dacă vrea să stea cu părinții mei.
Nici gând, zise Lucian. Am și eu nevoie de spațiul meu.
Da apartamentul ăsta nu e al vostru!, a sărit doamna Paraschiva.
Pe anul ăsta e cât se poate de al nostru, închiriem, ne place, ne convine, i-a tăiat-o scurt Lucian.
Apoi mama-sa îi vine cu soluția supremă:
Veniți la mine! Am trei camere. Spațiu destul!
Nu, mamă. Ne vizităm reciproc, da să locuim împreună? N-ar ieși bine, avem ritmuri diferite, i-a explicat el.
Săptămâna următoare, lucrez din nou de-acasă. Lucian plecat, eu zic să prind un pui de somn. Dau să adorm, dar dintr-o dată mă izbește miros de cafea proaspăt făcută. Mă ridic nedumerită Lucian nu era, cine să fi făcut cafeaua? Arunc halatul pe mine și mă duc în bucătărie. Și, surpriză: la masă, Paraschiva cu cafea și prăjitură în față.
Cum ați intrat?, mă răstesc, pe bune.
Am cheie. Lucian mi-a dat-o. E apartamentul lui! Ce e al lui e și al meu, răspunde ea liniștită.
De unde ați luat cheia?, zic printre dinți.
De sâmbătă, era pe dulăpior, la cuie. Și o păstrez, să știi.
Discut cu Lucian, dar acum vă rog să ieșiți, am de treabă.
Nu plec până nu spun ce am pe suflet. Nu mi-ai plăcut de la început. Numele tău mi se pare ridicol, n-ai venit din familie de oameni cu stare. Lucian, când era acasă, îmi dădea jumătate din salariu, acum abia dacă rămâne cu ceva. Toți banii îi cheltuie cu tine! Pe chirie, restaurante îl ții legat de tine și nici copii nu i-ai făcut. Și nici la mâncare nu te pricepi, mai slab gătești decât la cantină!
Ați terminat?, am întrebat calm. Atunci, dați-mi cheia.
Nu, nu ți-o dau!, strigă ea și-și caută repede în geantă, dar eu am fost mai rapidă. Am vărsat geanta cu tot ce era în ea, am găsit cheia.
Acum, vă rog să plecați.
Să vezi ce pățești! O să-ți pară rău, Lucian o să te dea afară când aude cum te-ai purtat cu maică-sa!, a strigat și a trântit ușa.
Seara, i-am povestit tot lui Lucian. El a ascultat până la capăt, m-a îmbrățișat și a zis doar atât:
Mă ocup eu. Și da, ai avut dreptate.
Nu m-am pus pe plâns. Am știut mereu că respectul trebuie să-l ceri la timp, chiar și de la ai tăi. Altfel riști să ți se urce toți în cap.
