Gheorghe s-a pregătit zile întregi să vorbească cu soția lui. De când Ana a început să lucreze, viața lor de cuplu se năruise complet. Anterior, ea stătuse trei ani acasă. Bărbatul fusese fericit. Apartamentul strălucea și mirosea a mâncare proaspătă. Visase mereu la asta, așa că imediat după nuntă o convinsese pe femeie să renunțe la job.
Ana acceptase. La început chiar se simțise bine, zâmbea, încerca noi hobby-uri. Dar apoi se întristase. Nu era obișnuită să stea între patru pereți. Pe lângă asta, salariul lui Gheorghe era modest, iar banii îi ajungeau doar pentru strictul necesar. Fără venit propriu, Ana trebuia să se priveze de multe, iar cheltuielile neașteptate găureau bugetul lunar pentru săptămâni la rând.
Femeia hotărî să se angajeze. Gheorghe se opuse. Insista că vrea liniște casnică, să o aibă pe soție mereu acasă. Ana rămase fermă. Îi spuse că se săturase să-și facă manichiura la două luni și să împrumute bani de la mamă pentru vopsitul părului. Bărbatul mormăi nemulțumit, încercă să contrazică, dar fără succes.
De aproape un an, Ana lucra ca agent imobiliar, iar Gheorghe sufera din cauza haosului domestic. Ajungând acasă la șase seara (soția lui sosea la opt), trebuia să-și încălzească singur ciorba și ceaiul. Dacă ea nu apucase să gătească cu seara înainte, îi rămânea lui grija mesei.
În ochii lui, locuința semăna cu un coșmar. Praful se aduna peste tot, iar curățenia se făcea acum de două ori pe lună. Să ia el cârpă în mână nu-i trecea prin cap, iar Ana… se obosea la serviciu și uneori lăsa murdăria pentru altădată.
Într-o zi, ascultându-i pe nemțică prietenul său despre “soarta nedreaptă”, Victor îi sugeră un plan. Povesti cum în căsnicia anterioară folosise o tactică infailibilă care o făcuse pe soție să capituleze. Gheorghe îl ascultă. Hotărî să-i propună Anei să trăiască separat.
— Doar să nu pomenesti de “divorț”, îl avertiză Victor. — 80% dintre femei inițiază despărțirea ca să povestească tuturor ce nesimțit ești. Ana ar putea accepta. Propune-i să vă dați timp să vă reevaluați. Explică-i că simți că v-ați distanțat, că îți dorești liniștea de altădată. Ai înțeles?
Gheorghe dădu din cap. Se pregăti o săptămână întreagă să discute.
Ana îl ascultă în tăcere. Propunerea și reproșurile ei o răniră. Visase să meargă împreună în concediu la Mare acum că aveau dublu buget, dar se pare că el suferise în loc să se bucure de succesul ei.
Cât Gheorghe vorbea, ea tăcu. La final, încuviință. Bărbatul o privi uluit. Așteptase scandal, lacrimi, implorări… nu indiferență.
— Sunt de acord, spuse Ana în cele din urmă. — M-am săturat de nemulțumirile tale. Să încercăm să trăim separat. Poate așa vom înțelege mai bine.
Gheorghe rămase perplex, cu o urmă de supărare în suflet, dar plecă. La mama lui, firește. Apartamentul era al Anei, cumpărat înainte de căsătorie.
Prima săptămână fu minunată. Mama îi hrăni fiul cu sarmale, plăcinte și chiftele. El mânca bucuros, luând și la serviciu gustări. Crezu că se îngrașă.
În a doua săptămână, începu să se săture. Obsesia mamei de a-i controla viața îl enerva. Intra fără sfială în dulapuri, geamantane și buzunare. “E doar fiul meu”, justifica ea.
Îngrijorarea excesivă îl sufoca. Abia așteptă sfârșitul celei de-a treia săptămâni ca să plece cu Victor la pescuit în Delta Dunării. Ana nu-i trimise niciun mesaj. Nici o invitație la o cafea, nici un semn că-i pasă.
Deși, firește, îi păsa. Plânsese două zile la rând la umărul prietenei. La serviciu, abia se concentra, mâna îi căuta telefonul. O enerva că el nu dădea semne.
Cu cât analiza mai mult cuvintele lui Gheorghe, cu atât o durea mai tare. În a treia săptămână, supărarea o învălui, iar amintirile frumoase se estompară. Nu mai dorea să-l sune.
După o lună de separare, Ana descoperi că adormitul în liniște, fără sforăitul lui, era plăcut. Nu mai stătea ore la oală. Îi ajungeau porții mici, uneori doar un salată. Slăbise, ceea ce o înveseli.
Ca să nu stea singură, mergea la film, la sală, la expoziții, își vopsise părul. Reîncepuse să iasă cu prietenele. Nu mai era Gheorghe s-o critice pentru ele.
— Te influențează prost, spusese el cândva. — Sunt nechibzuite. Limitează relațiile.
Ana ascultase parțial, păstrând legătura dar reducând frecvența. Crezuse că trebuie să respecte opiniile lui, dar acum făcea exact opusul.
Lui Gheorghe îi displăcea “libertatea”. Sau mai degrabă viața cu mama, care nu semăna cu independența. Își aminti de ce fugise de acasă acum ani. O enerva că Ana nu-l căuta să ceară iertare.
După două luni, Ana plecă cu prietenele la Vama Veche. Gheorghe veni la apartamentul ei să discute, dar găsi ușa închisă. La întoarcere, ea nici nu observă că trecuse pe acolo. Amintirile din concediu erau prea vii.
Toamna venise când Gheorghe, dezamăgit de planul lui Victor, o sună să se întâlnească. Se înșelase crezând că indiferența Anei era doar o mască…
— Ai dreptate, Gheorghe, spuse ea la întâlnire. — Suntem diferiți. Eu nu vreau să stau acasă, tu cauți liniște. De ce să ne complicăm viața?
— Ce vrei să spui? se încruntă el.
— Hai să divorțăm, propuse Ana.
— Cum adică? se răsti însoțitul. — Ești nebună?
— Dar tu și tu te-ai săturat! răspunse ea. — Tu ai propus separarea. Ai zis că vom înțelege ce e important este că mi-ai dat ocazia să văd lucrurile altfel. Îți mulțumesc pentru asta!
— Speram să-ți dai seama și să revenim la normal, izbucni el. — Să renunți la job ca să avem liniște! Dar tu— ești o trădătoare!
Aruncă șervețelul pe masă și ieși din cafenea fără să plătească latte-ul. Ana plânse în hohote, apoi se șterse, achită consumația și plecă.
Planurile… uneori se împlinesc exact invers decât ne așteptăm.
