Plec, ca să simţi pe cine ai pierdut! Să stai măcar o săptămână singură, să urli la lună fără bărbat în casă, poate aşa o să-nveţi să preţuieşti grija! Radu a aruncat dramatic o grămadă de şosete în geanta sport, de parcă voia să-mi dărâme vaza preferată de pe policioară.
Eu l-am privit tăcută, rezemată de tocul uşii, cu un amestec de revoltă şi râs isteric clocotind în mine. Soţul meu, un copil de treizeci de ani, stătea în mijlocul apartamentului meu cumpărat cu banii mei, înainte să ne luăm! şi mă ameninţa cu propria dispariţie. Probabil era convins că, fără prezenţa lui preţioasă, pereţii s-or prăbuşi, iar eu m-aş ofili ca muscata uitată în balcon.
Totul începuse, ca de obicei, după vizita de duminică la mama lui, Lenuţa. Soacra mea, femeie cu talent unic: ştia să facă un compliment de-aveai poftă să sari pe geam, iar sfaturile ei veneau cu ton sever, ca la armată.
Radu s-a întors încărcat. Se vedea: sprâncenele încruntate, ochii scanau, nările fremătau după praf.
Ana, tu iar ai amestecat prosoapele în baie? a început el, încălţat, din prag. Mama zice că vizual creează haos şi stricăm fluxul de energie în casă.
Am oftat adânc.
Radu, mă-ta fluxuri de energie doar la televizor a văzut. Prosoapele le ţin să fie la îndemână, nu la paradă, am răspuns calmă, amestecând la tocăniţă.
Radu a bombănit, a venit la bucătărie şi a arătat spre oală.
Iar ai lăsat legumele bucăţi mari? Mama zice că o soţie adevărată pasează totul ca să digere bărbatul uşor. Ţie numai de lene ţi-e!
Radu, am lăsat lingura. Mama-ta n-are dinţi, fiindcă a dat banii pe serviciul din vitrină, nu la dentist. Dar tu ai dantură, mestecă!
A roşit, s-a umflat ca o broască şi părea că o să mai scoată o porţie de înţelepciune maternă, dar ceva l-a oprit.
Tu… tu eşti nerecunoscătoare! a scăpat el. Mama e expertă în gospodărie, să ştii!
Radu, mama-ta a fost portar la cămin toată viaţa. Expertă se crede doar pentru că-i sună frumos, i-am răspuns cu zâmbet glaciar.
A rămas cu gura căscată, palid, a clipit, a scrâşnit din dinţi şi a dat din mână.
Părea ca un pinguin în fundul curţii.
Atunci a decis să mă pedepsească.
Ajunge! De azi nu mai suport obrăznicia ta! a dramatizat el, trăgând fermoarul genţii. Plec la mama, o săptămână. Să vezi ce-nseamnă să fii singură şi să-ţi ceri iertare în scris!
S-a trântit uşa. Linişte.
M-a lovit un sentiment ciudat de gol şi… o eliberare bruscă. Dar jignirea ardea. Plecase din casa MEA ca să mă pedepsească lăsându-mă în linişte şi confort? Mare strateg.
Dar soarta avea pregătită distracţie şi mai mare decât crizele lui Radu.
Luni dimineaţa m-a chemat şeful:
Ana Maria, arde proiectul la filiala din Iaşi. Trebuie să pleci mâine, timp de trei luni. Diurnă dublă şi un bonus de-ţi iei maşină nouă. Te descurci?
Simţeam cum prind aripi. Trei luni fără Radu, fără telefoane de la Lenuţa, aproape de Prut, salariu mare.
Accept! am răspuns aproape cu glas tare.
Trecând pe la birou, mi-am dat seama că apartamentul o să stea gol trei luni. Cheltuielile, mari ca focul. Şi atunci m-a sunat prietena mea, Lenuţa.
Marioara, am necaz! Sora cu bărbat-su şi trei copii au venit din sud, fac renovare, n-au unde sta, hotelul costă. Sunt galagioşi, dar plătesc bine şi totul pe loc!
Mi-a venit ideea diavolească.
Lenuţo, să vină! Mâine! Cheile le las la portar. Doar dacă apare vreun bărbat şi face scandal, să-l zboare din scara blocului!
În seara aia am strâns lucrurile, am ascuns ce contează la mama, am pregătit apartamentul de chirie. Radu nu răspundea la telefon mă educa. Să vedem…
Dimineaţa am zburat la Iaşi, iar în apartamentul meu s-a mutat familia Dinu: tata Ghiţă, mama Catinca, trei copii energici şi masivul ciobănesc Munte, vesel, dar galagios tare.
A trecut o săptămână.
Radu cum am aflat ulterior a rezistat eroic şapte zile la mama. S-a dovedit că Lenuţa e bună… de la distanţă. În viaţa de zi cu zi, dragostea ei te sufoca ca o salcie udă.
Rădule, nu fleşcăi la masă, îl corecta ea la micul dejun.
Radu, de ce tragi apa de două ori, vrei să mă bage Electrica în faliment?
Vai de tine, şezi strâmb, coloana, coloana! O să ajungi ca moş Victor, cocoşat şi gârbovit.
La finalul săptămânii, Radu a clacat. Sigur că eram pedepsită destul şi plină de regrete. A zis că trebuie să-şi reia tronul acasă.
A cumpărat trei garoafe veştede (simbolul împăcării, probabil) şi a pornit spre casă.
A băgat cheia în yală visându-mă răvăşită şi fericită. Dar cheia nu se potrivea. S-a încruntat, a apăsat clanţa. Nimic. A sunat la uşă.
Dinăuntru s-a auzit tropăit ca pe stadion, apoi lătrat să se spargă uşa.
Cine-i acolo? a tunat o voce groasă, moldovenească.
Radu s-a dat doi paşi în spate.
Eu… Radu, sunt soţul! Daţi drumul!
S-a deschis uşa. Ghiţă o stâncă de om, în maieu, cu o frigăruie-n mână (prăjeau mici la grătar electric). Alături, Munte, ciobănescul cu limba scoasă.
Ce soţ? s-a mirat Ghiţă. Nu-i nicio Ana aici. Ana a plecat. Noi locuim, cu chirie, totul legal. Cine eşti?
Eu… eu sunt proprietarul! Radu ţipa disperat E apartamentul… al nostru! Cu nevasta…
Ascultă, şefu, Ghiţă l-a bătut prieteneşte cu frigăruia pe umăr, lăsând dungi unsuroase pe cămaşă. Ana a zis: bărbatul nu-i. Dă-i pace, la mama ta. Noi am plătit tot. Catinca, adă mujdei!
Uşa s-a trântit în nasul lui Radu.
Telefonul meu a sunat isteric. Eu luam cina la Crama Domnească, sorbind un vin alb şi mâncând pastrama de sturion.
Alo? am răspuns leneşă.
Ce-ai făcut?! Radu zbiera atât de tare că mi-am depărtat mobilul. Cine-s oamenii ăia? De ce nu mă lasă în casă?! Eu am revenit şi-i plin de țigănie!
Radu, încetează cu ţipetele. Tu ai plecat. Mi-ai spus, o săptămână sau mai mult, să-nţeleg Ei bine, am înţeles. Singură nu pot sta. Chiriaşii plătesc pe trei luni.
Trei luni?! Şi eu unde stau?!
La mama ta, nu? E bine, prosoapele ordonate, piure la orice masă. Stai acolo. Eu sunt în delegaţie.
Divorţez! Chem poliţia! bubuia cu spume Radu.
Fii slobod. Apartamentul e pe numele meu, chiria legală, taxe plătite. Tu eşti trecut la adresa aia? Nu. Deci eşti doar musafirul care a cam întins pelteaua.
Am închis.
După vreo zece minute, m-a sunat Lenuţa. Am răspuns pentru spectacol.
Ana Maria! Dar ce-ţi permiţi tu acolo?! L-ai azvârlit pe băiat în stradă! Codul Familiei zice că nevasta trebuie să aibă grijă de soţ, cu masă şi adăpost cald!
Doamna Lenuţa, am întrerupt-o savurând momentul. La articolul 31 scrie despre egalitatea soţilor. Şi pe titlu de proprietate e doar numele meu. Feciorul a vrut lecţii? L-a educat soarta.
Dar eşti rea şi hrăpăreaţă! Un bărbat are nevoie de spaţiul lui! Demolezi familia! Mă duc şi fac reclamaţie la sindicat!
Duceţi-vă şi la Loto-Prono, am râs. Şi, să nu uitaţi, Radu-i comoara dumneavoastră. Ţineţi-l lângă tocană şi prosoape asortate.
Soacra s-a bâlbâit, a încercat să scuipe nişte blesteme, dar s-a înecat de nervi.
Sunetul când a închis aducea a fax vechi, blocat pe jumătate.
Au zburat trei luni cât ai clipi. M-am întors cu coafură nouă, cu bani şi cu mintea limpede viaţa veche nu mă mai interesa.
Apartamentul sclipitor. Ghiţă şi Catinca l-au lustruit, au reparat şi robinetul care-l stresase pe Radu un an întreg.
După două ore a apărut Radu la uşă. Slăbit, cearcăne, cămaşă scofâlcită. Trei luni cu mama l-au transformat într-un moş obosit.
Ana, a început el cu privirea în podea. Hai că a fost de-ajuns. Am înţeles tot. Mama… şi ea, exagerează. Hai să reluăm de la început? Am adus iar bagajele.
A încercat să păşească în hol.
I-am blocat drumul cu valiza.
Radu, nu mai e ce să reluăm. Mi-ai cerut să preţuiesc bărbatul în casă. Am preţuit. Ghiţă a reparat robinetul într-o jumătate de oră. Tu, un an, numai te-ai văitat că n-ai timp de şaibă.
Dar eu sunt soţul tău! a tremurat el, cu frica omului dat din leagăn.
Ai fost. Acum eşti doar o povară. Bagajele sunt jos, la portar. Cheia, dă-o-napoi.
Nu poţi! O să-ţi pretind partea din renovare!
Radu, renovarea a făcut tata, am toate facturile. Tu doar ai lipit pereţii cu plânsul. Şi gata. S-a terminat piesa. Cortina cade. Publicul a plecat.
A rămas cu ochii holbaţi, încercând să înţeleagă cum strategia educativă s-a dus de râpă.
Am trântit uşa. Sunetul zăvorului a fost ca un start pentru viaţa mea nouă.
Din câte aud, Radu trăieşte şi acum cu mama. Cică Lenuţa îi monitorizează şi ciorba, şi când doarme, şi cu cine vorbeşte. Iar el merge gârbovit, parcă se teme şi de umbra lui.
