Se spune pe la noi că dacă îți alegi drept bărbat un om cu minte brici, acesta n-o să te înșele niciodată și va fi mereu devotat, ținând la nevasta lui și având grijă cu adevărat de familie. Asta mi-au tot spus mama mea, Lenuța, și buna Parasca încă de când eram mic. Așa că, ajuns la o vârstă cam târzie pentru bărbați, nici nu am luat în calcul să mă însor cu vreo femeie care să aibă chef de aventuri ori cu interese ascunse mi se părea pierdere de vreme să pornesc pe un astfel de drum, pentru ce?
Apoi, printr-o întâmplare, prin niște prieteni de familie, am cunoscut-o pe Doinița. Doinița terminase facultatea de Litere, era tot tânără și avea mereu subiecte interesante de discuție. Eu, pe de altă parte, am absolvit Politehnica, eram calculat și ambițios. Am început să ne vedem, să stăm de vorbă, să ne petrecem timpul împreună. De la început m-a fascinat această femeie, eram fericit alături de ea. După un an, am cerut-o de soție și ea a zis da, fără să stea pe gânduri.
Am stat o perioadă în apartamentul moștenit de la buna Parasca, un spațiu micuț cu două camere din Chișinău, nici prea mare, nici rău să fim doar noi doi. După un timp, Doinița a rămas gravidă, ni s-a născut băiatul Vlad iar la un an distanță a venit pe lume și fetița Catinca.
Din păcate, spațiul ne ajungea cu greu, iar banii nu erau niciodată destui. Atunci m-am hotărât să mă apuc de o mică afacere. Doinița a rămas acasă cu copiii, nu a lucrat, dar întotdeauna mi-a fost sprijin. Am trecut prin momente când nu aveam nici măcar un leu în buzunar, nu știam cum vom plăti chiria sau factura la lumină. Cu toate astea, am încercat din răsputeri, crezând că va veni și pentru noi ziua în care vom trăi cum visam.
După câțiva ani de chin, s-au arătat primele roade am început să câștig bine, afacerea a crescut. Ne duceam viața frumos, cu copiii înscriși la școli bune din oraș, iar la liceu, i-am susținut să intre la cele mai bune instituții. Eu și Doinița puteam face ce ne plăcea, să ne ocupăm de hobby-uri, să ieșim la o cafea în centrul orașului când aveam chef.
Eu am început să ies tot mai des în excursii cu băieții, la munte sau la pescuit, iar Doinița nu s-a supărat vreodată știa că mă grăbesc să duc acasă tot ce-i mai bun și merit și eu puțin timp liber. Am avut mereu o relație construită pe respect și dragoste. Era bine la noi acasă, parcă nimic rău nu ne-ar fi putut lovi.
Dar toate s-au clătinat într-un singur weekend. M-am îmbolnăvit dintr-odată, au chemat salvarea care m-a dus la spital și acolo, în numai câteva ore, am murit. Am plecat fără să las niciun avertisment. Lângă Doinița și copii a rămas doar durerea imensă și un adevăr la care nu s-ar fi așteptat nici unul dintre ei. S-a aflat că eu, în taină, timp de cinci ani, avusesem o altă femeie, cu mult mai tânără, mult prea tânără să-mi fie soție, poate doar fiică. Acolo, pe la ea, plecam în vacanță. În testamentul lăsat, am trecut pe ea ca moștenitoare pentru afacere, apartament, casa de la Vadul lui Vodă, și chiar și mașina.
Doinița și copiii au rămas fără nimic, dintr-odată. Șocul n-a putut fi descris în cuvinte: cum am putut eu să fac așa ceva, ce gând a stat la baza acestei trădări? Și cum am putut să iau o asemenea decizie știind că familia mea n-o să aibă un acoperiș deasupra capului? Nu știu nici eu cum aș putea merge mai departe, nu știu dacă soția mea ar putea găsi răspuns vreodată…
