Aveam 19 ani când un băiat pe nume Rareș, cu care eram împreună de un an, m-a întrebat dacă vreau să-i fiu soție. Știam prea bine că era cam devreme, și că nu voi mai putea ieși cu prietenele mele la distracții și plimbări pe sub teii din oraș. Dar Rareș părea un băiat harnic, cu suflet bun, pe care te puteai baza. Din frica aceea ascunsă că poate n-o să găsesc niciodată pe cineva mai potrivit ca el, am acceptat să devin soția lui.
Am început să trăim împreună cu părinții lui. Părinții mei au o casă mare, frumoasă, la marginea Chișinăului. Nouă ni s-a dat etajul doi. Să spun de la început nici părinții lui Rareș nu erau săraci, iar la momentul căsătoriei și el câștiga destul de bine, așa că eu puteam liniștită să-mi continui studiile la universitate.
După doi ani, am avut primul copil, o fetiță. Rareș era atât de fericit, dar exact când ne-a mers cel mai bine, a apărut necazul. A rămas Rareș fără serviciu. Părinții lui i-au propus să-l ia în firmă la ei, dar el, cu firea lui independentă, a insistat că vrea să-și găsească calea lui. Tocmai atunci, un prieten bun i-a propus să meargă peste hotare, să facă bani. Așa că Rareș a acceptat.
Am căzut de acord să plece doar pentru un an, ca să avem un start, poate să cumpărăm ceva. Dar după ce a gustat banii mulți, Rareș s-a întors după un an și mi-a spus că mai pleacă o dată, de data asta pentru doi ani. Vroia să ne cumpere un apartament la oraș, să nu mai depindem de părinți. Gândesc că e lăudabil, dar eu? Eu și fiica mea ce facem? Soțul m-a asigurat că va veni acasă de câteva ori pe an, și așa a făcut. În scurt, plecările lui Rareș au ținut cinci ani. Atunci deja simțeam atâta singurătate, încât mintea îmi era ceață.
Intr-o zi, un bărbat mai în vârstă decât mine mi-a scris pe o rețea de socializare. Mă inunda cu laude și cuvinte dulci că sunt cea mai frumoasă, cea mai dorită femeie. De la Rareș nu mai primisem asemenea vorbe de nu știu când. Întâi am scris cu el vreo lună, apoi ne-am văzut. Atunci, în acea întâlnire, totul s-a întâmplat ca într-un film mut. L-am trădat pe soțul meu. Dar m-am simțit atât de bine, că am mai ieșit cu acel bărbat de încă două ori. Cum a vrut soarta, peste două luni Rareș a venit acasă de tot. Mi-a vorbit atât de frumos, mi-a cumpărat un apartament în Chișinău pe strada Bănulescu-Bodoni. Dar conștiința nu mă lăsa în pace. I-am spus adevărul că l-am înșelat, și nu doar o dată. Ce s-a întâmplat după?
Soțul m-a dat afară. Am vrut să merg la iubitul meu, dar acela mi-a spus imediat că nu-l pot deranja, că are serviciu, familie, scuze peste scuze. Pentru el am fost doar o amintire trecătoare. Acum Rareș a deschis proces de divorț, fetița e cu mine la mama, dar el amenință să o ia din brațele mele. Mă rușinez, nu pot să-mi explic de ce nu l-am așteptat, cum am putut să îl rănesc în felul ăsta… Ca într-un vis ciudat, cu soarele palid peste casele din Moldova, nimic nu pare real și totul se împletește cu răsuflări de regret și dor.
